Prima ediție "Te cunosc de undeva!" a celui de-al 13-lea sezon al show-ului, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, a fost câștigată aseară de Romică Țociu, care s-a transformat in cunoscuta cântareață de muzică lăutarească Romica Puceanu. Pentru acest rol la "Te cunosc de undeva!", Romică a renunțat, pentru prima oară, la deja celebra sa mustată.
Sâmbătă, la Antena 1, în prima ediție a celui de-al 13-lea sezon „Te cunosc de undeva!”, într-un decor nou și spectaculos, Connect-R s-a transformat dintr-un sex-simbol în alt sex-simbol, celebrul artist columbian Maluma, iar Alexandra Velniciuc a mizat pe emoție și a imitat-o pe regretata Laura Stoica, de care a legat-o o frumoasa prietenie. Primul travesti al serii i-a revenit lui Alin Gheorghișan, care a trebuit să cânte și să danseze precum Whitney Houston, în timp ce Ana Baniciu și Raluka au readus pe scena show-ului atmosfera disco a anilor ’80, imitându-i pe cei doi componenți ai trupei Ottawan.
Zâmbitorul și pupăciosul Jean de la Craiova a cântat o melodie de petrecere de pe meleaguri grecești, transformat în Ionuț Galani și mare i-a fost mirarea când, la un moment dat, pe scenă, alături de el a apărut Ionuț Galani, în carne și oase. Barbara Isasi, solista trupei Mandinga, a fost pentru o seară spectaculoasa Rihanna, și a făcut mari eforturi să cânte, în condițiile în care, cu doar câteva ore înainte de show a rămas fără glas. Romică Țociu a cântat în travesti precum Romica Puceanu, acompaniat de taraful Silvian Voicu, rol pentru care a acceptat sa isi rada mustata, Carmen Rădulescu s-a transformat într-o “păpușă de porțelan”, diva anilor ’30 Doris Day, în timp ce Mihai Trăistariu a fost un neamț simpatic, specialist în zâmbete, pălării și ritmuri de mambo, Lou Bega.
La finalul serii, juriul - Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Aurelian Temișan si noul jurat, Cristi Iacob - , dar si concurentii de la canapea au decis: cea mai bună transformare a galei a fost cea realizată de Romică Țociu.
Si inainte ca toti concurentii sa se alinieze la ruleta, pentru a afla ce le-a pregatit "responsabila cu personajele" pentru saptamana viitoare, Gianina Corondan, cea care le arată telespectatorilor in acest sezon ce se întâmplă în culisele show-ului, a lansat provocarea serii: sambata viitoare, Aurelian Temișan și Jean de la Craiova vor trebui să pregătească un moment special.
Ce vor cânta cei doi, dar și cum vor imita talentații concurenți personajele de săptămâna viitoare, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 20.00.
Premiera celui de-al 13-lea sezon "Te cunosc de undeva!" a venit sambata seara cu o serie de schimbări: un nou jurat, actorul Cristi Iacob, un decor spectaculos, o distribuție extrem de variată a concurenților și un nou membru al echipei, Gianina Corondan, care le arată telespectatorilor, în fiecare ediție, ce se întâmplă în culisele show-ului. De asemenea, ruleta personajelor a primit cadou un “lifting facial” complex și acum arată cu totul altfel. Motiv pentru care în această gală, responsabila cu personajele de la “Te cunosc de undeva!” a fost în pauză vocală.