x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Urcatul scărilor crește longevitatea și reduce riscurile de atac de cord

Urcatul scărilor crește longevitatea și reduce riscurile de atac de cord

de Redacția Jurnalul    |    05 Mai 2024   •   15:40
Urcatul scărilor crește longevitatea și reduce riscurile de atac de cord

Urcarea și coborârea a șase până la zece etaje de scări pe zi ar crește longevitatea, reducând în același timp riscurile de atac de cord, accident vascular cerebral și o serie de afecțiuni cardiace.

Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 80 de ani și care a fost realizat la Universitățile East Anglia, Norkolf și Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock.

„A fost o surpriză să observăm că o activitate fizică atât de simplă poate aduce astfel de beneficii", a mărturisit cercetătoarea.

Datele au relevat că cei care urcă zilnic între șase și zece etaje de scări au, în general, risc mai mic de deces prematur, indiferent de cauze, față de un utilizator mediu de lift.

Probabilitatea de deces, în special din cauza unui atac de cord, este cu 39% mai mică în rândul „adepților" scărilor, iar riscul de boli cardiovasculare scade cu 20%.

„În momentul în care începi să urci scările, corpul tău reacționează, ritmul cardiac crește, sistemul circulator se activează și se îmbunătățește, iar întregul corp se oxigenează, toate acestea având un impact benefic asupra sănătății și longevității", a precizat Manish Parikh, director de cardiologie la New York-Presbyterian Brooklyn Methodist Hospital.

„Urcatul scărilor este un exercițiu extraordinar care combină aerobicul, activitatea musculară și exercițiile de rezistență", a comentat cardiologul Tamara Horwich, de la Universitatea din California, conform ANSA.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: scari longevitate infarct