Astfel că pe 9 mai, Biserica Ortodoxă amintește de Sfântul Proroc Isaia, cel care a trăit înaintea venirii Mântuitorului Isus Hristos. El a prezis nașterea lui Mesia din Fecioara Maria, dar și multe evenimente din viața lui Hristos, inclusiv răstignirea pe Cruce.
Ziua de joi din Săptămâna Luminată se mai numește "Joia Paștelui" sau "Joia rea".
În anumite zone ale țării, în această zi nu se muncește la câmp, altfel plantele vor fi distruse de natură.
Totodată, femeile nu lucrează pământul timp de 9 zile de joi după Paște, ca să le fie "ferite gospodăriile şi câmpurile de grindină şi pentru a preîntâmpina primejdiile, furturile, stricăciunile şi bolile", se arată în Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești.
În Muntenia, se spune că cine lucrează în zilele de joi după Paște, timp de 9 săptămâni, comite un mare păcat, iar Dumnezeu îi poruncește Sfântului Petru să trimită la gospodăria păcătosului câțiva lupi care să-i mănânce vitele.
Potrivit credințelor populare, în ziua de joi din Săptămâna Luminată nu se spală cămăși pentru că se oprește grâul din a mai crește.
"Joia rea"
"Joia din Săptămâna Luminată poartă denumirea, în Banat şi Bucovina, de Joia Paştilor, Joia nepomenită, Joia necurată şi Joia rea.
Această zi de joi, împreună cu joia din Săptămâna Albă (prima săptămână din Postul Mare) şi cu prima joi de după Rusalii (a opta joi după Paşte) formează o treime nefastă, nenorocoasă, pentru că ele sunt necurate şi nepomenite", mai notează sursa citată.
În această zi este respectat și un anumit ritual al morților: 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană în numele celor morți din familie, apoi se aprind lumânări la cele patru capete.
Se crede că astfel apa este sfințită, apoi se varsă în fântâna din curte, potrivit Angena3 CNN.