x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ceata. izolat burnita

Ceata. izolat burnita

06 Dec 2006   •   00:00
Ceata. izolat burnita
AZI IN TARA

Temperaturi maxime

  • Bacau 5
  • Baia Mare 10
  • Brasov 7
  • Buzau 8
  • Cluj-Napoca 4
  • Constanta 10
  • Craiova 8
  • Deva 11
  • Galati 8
  • Iasi 7
  • Miercurea-Ciuc 12
  • Oradea 14
  • Pitesti 9
  • Sibiu 7
  • Suceava 7
  • Targu-Mures 4
  • Timisoara 14
  • COMENTARIUL SPECIALISTULUI

    Circulatia aerului, la nivelul continentului european, ramane mai intensa in jumatatea sa de nord. Sistemele frontale care evolueaza dinspre Oceanul Atlantic aduc cu ele un aer usor mai rece, pe la nord de Muntii Pirinei, Alpi si Carpati, insa ceea ce reuseste sa ocoleasca aceste bariere muntoase patrunde in Marea Mediterana, unde se intensifica putin vantul si se formeaza ceata. In conditiile in care, in zonele situate sub aceste bariere montane, circulatia aerului este foarte slaba si ceata si norii stratiformi devin persistenti, si in lipsa insolatiei, valorile termice nu cresc. Si ceata, si astfel de nori vor fi si in Romania, mai putin la deal si la munte, unde vremea va fi frumoasa.
  • meteorolog Romica Jurca

    BUCURESTI
  • maxima: 10°C
  • minima: 1°C
  • Azi:
    Cerul va fi temporar noros, iar dimineata si noaptea va fi ceata. Vantul va sufla slab.
  • Maine:
    Cerul va fi temporar noros, iar dimineata si noaptea va fi ceata. Vantul va sufla slab. Maxima: 9°C, iar minima: 2°C.
  • Poimaine:
    Vremea va fi in general inchisa, cu ceata dimineata si noaptea. Vantul va sufla slab. Maxima: 8°C, iar minima: 1°C.
  • MARAMURES
  • Azi:
    Cerul va fi noros, iar vantul slab. Izolat este ceata.
  • Maine:
    Vremea va fi frumoasa, cu cer variabil. Maxima: 11°C; minima: - 3°C.
  • Poimaine:
    Cer variabil si vant slab. Maxima: 12°C; minima: - 1°C.
  • CRISANA
  • Azi:
    Cerul va fi variabil si izolat va fi ceata.
  • Maine:
    Cerul va fi acoperit si local va fi ceata. Maxima: 14°C; minima: 2°C.
  • Poimaine:
    Vremea va fi inchisa, cu ceata. Maxima: 14°C; minima: 2°C.
  • TRANSILVANIA
  • Azi:
    Cerul va fi noros, vor fi ceata persistenta si izolat burnita.
  • Maine:
    Cerul va fi acoperit si local va fi ceata asociata, izolat, cu burnita. Maxima: 11°C; minima: - 4°C.
  • Poimaine:
    Cerul va fi variabil. Maxima: 12°C; minima: - 2°C.
  • BANAT
  • Azi:
    Cerul va fi acoperit si local va fi ceata asociata, izolat, cu burnita.
  • Maine:
    Cerul va fi acoperit si va fi ceata. Maxima: 15°C; minima: 2°C.
  • Poimaine:
    Vremea va fi inchisa, cu ceata. Maxima: 16°C; minima: 2°C.
  • OLTENIA
  • Azi:
    Cerul va fi variabil si vor fi ceata local si burnita.
  • Maine:
    Cerul va fi noros si local va fi ceata, insotita de burnita. Maxima: 10°C; minima: - 1°C.
  • Poimaine:
    Vremea va fi inchisa. Maxima: 11°C; minima: - 1°C.
  • MUNTENIA
  • Azi:
    Cerul va fi noros si ceata in zonele joase, care va persista.
  • Maine:
    Cerul va fi noros, iar dimineata si noaptea va fi ceata. Maxima: 11°C; minima: - 1°C.
  • Poimaine:
    Local, ceata va persista. Maxima: 10°C; minima: - 2°C.
  • DOBROGEA
  • Azi:
    Cerul va fi noros si local va fi ceata asociata cu burnita.
  • Maine:
    Cerul va fi variabil si ceata local. Maxima: 12°C; minima: 3°C.
  • Poimaine:
    Vremea va fi inchisa, cu ceata care local va persista. Maxima: 12°C; minima: 3°C.
  • MOLDOVA
  • Azi:
    Cerul va fi variabil, cu innorari temporare si va fi local ceata.
  • Maine:
    Cerul va fi acoperit si va fi ceata local. Maxima: 9°C; minima: - 1°C.
  • Poimaine:
    Cerul va fi noros si local va fi ceata asociata izolat cu burnita. Maxima: 9°C; minima: - 1°C.
  • DRUMETII
    Predeal - Cioplea - Susai
  • Marcaj: cruce rosie
  • Durata: 3-4 ore
  • Traseul porneste de la Cioplea, de unde se intra pe un drum forestier in padure, unde exista un triplu marcaj: cruce rosie, cruce albastra, punct albastru. Coboram pana in Poiana Polistoaca. Aici, cele trei semne turistice se despart; vom urma marcajele cruce albastra si cruce rosie pana aproape de Cabana Susai. La intretaierea drumului forestier cu cararea marcata este indicat sa se urmareasca in continuare cararea, taind serpentinele drumului. La circa 100 m de cabana, un stalp metalic anunta ca marcajul cu cruce rosie coteste spre stanga, spre Varful Piatra Mare. De aici se va urmari traseul marcat cu cruce albastra. La intoarcere se poate urma acelasi traseu sau se poate merge la Clabucet Plecare.
  • LA MUNTE
    Azi:
    Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Noaptea si dimineata, pe vai si in depresiuni se va produce ceata.

    Maine:
    Vremea va fi frumoasa, cu cerul variabil si vant slab pana la moderat. Dimineata si noaptea, pe vai se va forma ceata.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari temporare in Carpatii Occidentali, unde izolat vor fi conditii sa ploua slab. Vantul va sufla slab pana la moderat. Pe vai si in depresiuni se va produce ceata.

    VREMEA ACUM UN AN
    Precipitatii mixte

  • Maxima:
  • 14°C
  • Minima: -4°C
  • In tara: Cerul a fost noros, au fost precipitatii sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare in toate regiunile tarii, indeosebi noaptea.
  • In Bucuresti: Cerul a fost noros si a plouat slab dimineata. A fost ceata. Vremea a fost rece. Maxima: 12°C; minima: 2°C.
  • ×