Cina magica

Adulat sau hulit, creator sau simplu instrument, indelung analizat si disputat, actorul pare sa detina cheia adevarului suprem, reinventand realitatea asemenea lui Don Quijote, care transforma cu forta mintii cocioabele in castele stralucitoare. Rasfatat de public, rasplatit cu aplauze si iubit de toata lumea, actorul isi traieste de fapt propria drama in spatele scenei, acolo unde reflectoarele nu mai ajung, machiajul dispare, iar zecile de personaje si de vieti care i-au trecut prin suflet si prin trup il bantuie cu forta unor fantome.

Viata aceasta nu e cea mai buna dintre toate, oamenii sunt doar niste actori care intra si ies din scena pe rand, trecand intotdeauna unul pe langa celalalt, arta s-a pervertit cu totul, iar adevarul se afla in alta parte. Intr-o lume pe care suntem datori s-o reinventam.

Acesta pare a fi mesajul pe care-l transmite spectacolul "Mascariciul" dupa A. P. Cehov de la Teatrul Bulandra. O poveste despre singuratatea actorului, despre "cantecul lui de lebada", despre farama lui de divinitate, despre teatru. Un spectacol care-ti taie respiratia. Doi actori, Horatiu Malaele (care semneaza si regia spectacolului) si Niculae Urs, incearca timp de o ora si jumatate sa arate ca adevarata forta a lumii este imaginatia. Extraordinara in acest sens este scena mesei intinse, in care limitele dintre real si imaginar sunt abolite.

Actorul asaza masa. Intinde o fata mare si alba, pune alaturi un sfesnic de lumanari, muzica ruseasca umple spatiul si, mai departe, geniul actorului. Malaele reuseste in urmatoarele cateva minute un discurs fascinant. Din nimicul din jur construieste o masa imparateasca. Sardele cu lamaie, bors cald cu sfecla, o placinta aburinda si "nerusinata in goliciunea ei", imbibata in untul care "ti se scurge printre degete", somon la tava, friptura de rata delicioasa si votca multa, cat cuprinde. Sa fie acesta doar un simplu joc, doar un fel de a te satura cu vorbe sau ceva cu mult mai important? Replica personajului din finalul scenei: "Ia uite ce burta am facut!" tradeaza ceva mult mai complex, un alt fel de a gandi realitatea, prin care lumea scenei, cu tot ceea ce inseamna ea - personaje, idei, "realitati" -, face schimb ca-n oglinda cu asa-zisa lume reala. Sinuciderea personajului in final marcheaza nu atat incapacitatea actorului de a se adapta realitatii, cat mai degraba credinta lui de nezdruncinat ca lumea adevarata este aceea in care actul de a manca o placinta nu este neaparat conditionat de existenta acesteia.

INGREDIENT TEMPERA

Multi dintre pictorii romani au preferat sa se restabileasca in provincie, aceasta insemnand pentru ei un spatiu propice creatiei. Iar periplul artistic petrecut in prealabil prin centrele-focar ale artelor n-au facut decat sa-i imbogateasca. Astfel, drumul reintoarcerii in zonele natale s-a produs in urma dobandirii unei cunoasteri fascinante in ale picturii, generata de niste maestri de seama precum Camil Ressu sau Cornel Medrea, cum a fost in cazul pictorului hunedorean Ioan Budiu. Dincolo de pictura, artistul de fata s-a remarcat si prin pasiunea pentru traditia romaneasca, de unde si-a extras chiar unele motive decorative. In tablourile lui instaurandu-se un lirism dat de curajul contururilor clare si de un realism prefigurat cu indrazneala intr-un context al grandorii modernitatii. Utilizand o perspectiva savanta, Ioan Budiu creeaza forme dispuse in unitati cromatice care predispun catre un dialog intre obiectul de arta si privitor. Si-atunci marul devine un simbol al carui punct de plecare este interiorul lui compus din alveole cu samburi asezati in stea cu cinci colturi, motiv pentru care initiatii l-au considerat fruct al cunoasterii. Gestul de a manca un mar inseamna pentru ei a-si folosi inteligenta pentru a cunoaste noul, sensibilitatea pentru a-l dori, libertatea pentru a-l realiza... (Viorica Romascu) "Natura statica" - de Ioan Budiu