Copiii, victime ale divorţului

TRAUMĂ  ●  Efectele războiului conjugal
Motivele unui divorţ pot fi nenumărate. Dacă doi soţi nu mai vor să stea împreună, cu siguranţă vor găsi ei argumentele care să pună capăt unui mariaj eşuat.

TRAUMĂ  ●  Efectele războiului conjugal
Motivele unui divorţ pot fi nenumărate. Dacă doi soţi nu mai vor să stea împreună, cu siguranţă vor găsi ei argumentele care să pună capăt unui mariaj eşuat.

Din păcate, atunci cînd într-o familie în care intervine divorţul la mijloc există unul sau mai mulţi copii, situaţia devine mult prea delicată. Dacă nu mai este cale de întoarcere, dacă relaţia nu mai poate fi salvată sub nici o formă, tot procesul divorţului, al separării dintre cei doi parteneri trebuie gîndit în aşa fel încît să-l afecteze cît mai puţin pe copil. Indiferent de vîrsta pe care o are copilul, mai devreme sau mai tîrziu este posibil să perceapă toată situaţia creată în jurul separării părinţilor lui ca pe o traumă, iar în acest caz el are o foarte mare nevoie de sprijinul moral al ambilor părinţi. La urma urmei, important – şi ideal – ar fi ca soţii să se despartă, dacă tot nu mai au încotro, în termeni amiabili, să depăşească la rîndul lor frustrările mariajului eşuat, complexele, ura, furia, gelozia, mîndria şi toate stările care, probabil, îi încearcă în acele momente de criză conjugală. Totul trebuie făcut de dragul copilului.

Un divorţ este mereu ceva dureros. Nimeni nu vrea să sufere, dar cel puţin o victimă va rămîne în urma războiului marital.

"Uneori, adulţii sînt atît de preocupaţi de despărţirea lor (de cele mai multe ori zgomotoasă, plină de frustrări şi resentimente) încît nu se mai gîndesc la impactul acestui eveniment asupra copiilor. Dar aceştia trăiesc o traumă! Deprimare, nelinişte, derută, însingurare, iată unele efecte des întîlnite ale divorţului asupra celor mici. În plus, copiii se simt vinovaţi, crezînd, de multe ori, că ei sînt motivul despărţirii părinţilor", îşi spune părerea psihologul Anca Hirchpek. O soluţie pe care psihologii o recomandă ar fi aceea ca adulţii să le explice, simplu, fără vorbe mari, faptul că nu ei, copiii, sînt vinovaţi de divorţ, că despărţirea a survenit pentru că nu mai exista dorinţa adulţilor de a continua împreună căsnicia. "Un copil trebuie să fie sigur că, oricare ar fi relaţiile dintre părinţii săi, aceştia îl vor iubi necondiţionat şi vor rămîne mereu părinţii lui. El are nevoie să simtă asta mereu. Pentru a se dezvolta armonios şi pentru a putea interioriza corespunzător rolurile sociale, copilul are nevoie de ambii părinţi. În cazul unui divorţ, el va petrece 90% din timp doar cu un părinte. Este foarte important ca, în aceste condiţii, să nu existe din partea unuia dintre părinţi tendinţa de a-l denigra pe celălalt în faţa copilului. Este foarte greu uneori, pentru că, de regulă, părintele care petrece doar un week-end cu copilul (asta în cazurile fericite) se poate simţi oarecum nedreptăţit. Dar o legătură solidă poate fi creată chiar şi în aceste condiţii. Este importantă calitatea timpului petrecut împreună, ea va crea firesc şi o calitate a relaţiei".

E drept, în ceea ce priveşte sfaturile, lumea, în general, este generoasă, dar numai cei implicaţi într-o astfel de situaţie înţeleg cel mai bine prin ce trec.