Tania Popa - Copilaria in bucate

Intr-una dintre acele zile in care pasii te poarta cu cine stie ce treburi in colturi de oras, departe de drumul obisnuit, decid, undeva in jurul amiezii, sa fac un popas la o cafenea pitita undeva la subsolul unui magazin, in mijlocul unei expozitii de mobila. Fata de la bar, suficient de amabila, pare putin crispata de prezenta mea. Ii cerusem o cana mare cu cafea si, dupa ce scotoceste asiduu prin vase, imi ofera ceva intre o ceasca si un castron cu toarta. Gust si imi pare a fi espresso. "Da", imi confirma. "Am pus doua espresso-uri duble." Deci, unul cvadruplu, zic eu, dand peste cap nota de plata pe care abia o scria.

Rasfoiesc plictisit un jurnal uitat de cineva pe masa. Dand pagina, ochii imi pica pe distributia unui spectacol de improvizatie si realizez ca doamna al carui nume apare pe afisul in miniatura locuieste la doi pasi de cafeneaua unde incerc eu sa omor orele amiezii. Ma uit la ceas. Timp de o vizita ar fi. Hai, sa-mi incerc norocul.Acum, stiti bine cum e cu musafirul nepoftit, dar actrita Tania Popa ma pofteste cu bucurie inauntru. Aflu ca are o zi mai libera si ca ar trebui sa ma duc in sufragerie. Nu vad legatura, dar explicatia vine pe data. Gateste. Atunci, cum sa stau departe, imi spun si intru dupa ea. Ma asez mai la o parte intr-un loc aranjat, se vede treaba, pentru o masa in familie. Nu prea vad bine ce mestereste pe langa aragaz, cu spatele la mine, asa ca intreb. "Coltunasi", imi raspunde fara sa se intoarca. "Iar de reteta pe care o pregatesc acum se leaga povestea primei mele experiente culinare.

Eram in clasa a VI-a cand am gatit prima data. La noi in casa, mama le facea de regula pe toate. Dar intr-o zi, cand ea era plecata, m-am apucat sa fac coltunasi asa cum o vazusem pregatind de atatea ori. Evident ca n-a iesit nimic. Totul s-a lipit si s-a transformat intr-o pasta din care nu mai intelegeai nimic. Multa vreme dupa aceea mi-a fost teama sa mai gatesc vreun preparat ce avea in componenta aluat. Dar totul e o chestiune de rabdare si de atentie."

Familia inseamna echilibru

"Dupa aceasta experienta nereusita, n-am mai gatit multa vreme. Abia la 17 ani, cand am venit in Romania, de voie, de nevoie, a trebuit sa ma apuc de gatit. Si a durat ceva acest "de voie, de nevoie". Dar toata aceasta perioada mai dificila m-a ajutat sa ma specializez in bucatarie. Acum gatesc foarte bine orice, oricat de elaborat, dar nu prajituri. La capitolul asta mama e adevarata experta. Dar cand suntem amandoua in bucatarie, ne amuzam teribil cand ne amintim cum am gatit eu prima ciorba, prin telefon. Acum imi dau seama cat e de simplu, dar atunci mi se parea teribil de complicat. Dar am sunat-o pentru ca eu, si obiceiul asta nu l-am putut deprinde nici acum, nu pot face nici o mancare dupa carte. Pur si simplu nu-mi iese. Am suspectat intotdeauna autorii de carti de bucate ca pentru fiecare reteta au un secret pe care nu ni-l spun!", rade si azvarle nemiloasa, in apa clocotita, coltunasii frumos impaturiti.

"Cred ca si influentele basarabene si rusesti mi-au fost de ajutor in bucatarie. Dar ca in orice, presupun, bagajul genetic pe care il duci cu tine inseamna foarte mult.

Abia atunci cand si mama mea a venit aici in tara, am scapat de povara de a sta in bucatarie obligata de imprejurari. Acum gatesc mai rar, dar placerea cu care o fac este mult mai mare. Si am ajuns sa o inteleg pe mama, care a trebuit toata viata sa hraneasca atatea guri. Eu acum abia daca mai apuc sa-i fac din cand in cand micul dejun fetitei mele, Daria. Joc la Teatrul National uneori si opt-noua spectacole pe saptamana, la Teatrul "George Ciprian" din Buzau, in "Stan Patitul", in regia lui Vasile Toma, la Caf... Deco in "Improvizat", lucrez la un lungmetraj pe un scenariu de Cristi Puiu, unde o am ca partenera si pe fetita mea, care in film este chiar copilul personajului pe care il interpretez. Este o munca intensa, dar plina de satisfactii si culmea ar fi fost sa ma plang. Rau era sa nu fie.

In plus, mai am in pregatire doua spectacole. Pe primul, care are la baza poezia formidabila a lui Brumaru, il lucrez impreuna cu Radu Solcanu, in regia lui Ion Mircioaga, spectacol a carui scenografie este semnata de Mirela Traistaru, iar cel de-al doilea, avand titlul provizoriu de "Trista poveste a batistei insangerate", scris si regizat tot de Ion Mircioaga, cu Vitalie Bantis, Radu Solcanu si la care din nou Mirela Traistaru va face scenografia si costumele. De asemenea, filmez, impreuna cu alti cinci actori foarte talentati, episodul-pilot pentru ceea ce se doreste a fi un adevarat sitcom de comedie. Si, dupa cum se observa, chiar e nevoie de asta. Urmatoarele cinci-sase episoade sunt deja in lucru.

Viata de familie nu se potriveste defel unui ritm de viata atat de intens, dar nu pot decat sa le multumesc celor care ma ajuta sa trec peste toate si care se bucura de fiecare clipa pe care o petrecem impreuna. Toata lumea are grija de mine, sa mananc la timp, sa ma odihnesc, iar lucrul asta, pentru un artist, si nu numai, este esential. Familia inseamna echilibru!" Platoul din fata mea s-a umplut de coltunasi acoperiti din belsug cu smantana. Tania imi pune o portie si curand ma pomenesc alaturi de toti ai casei asezati in jurul mesei, ca intr-o familie. Si atunci ii dau dreptate...

COLTUNASI RUSESTI

1 Pentru aluat, ca pentru taitei, insa ceva mai moale, avem nevoie de 300 gr de faina, doua oua, putina apa si sare. La umplutura vom folosi un pachet de branza de vaci, doua oua, sare si unt. 2 Dupa ce am framantat aluatul, il intindem in foaie subtire. Taiem cu cutitul patrate egale pe care le umplem cu branza preparata. Apoi impaturim in triunghi, apasand marginile bine, pentru a nu se desface la fiert. 3 Dupa ce am facut toti coltunasii, ii punem la fiert in apa clocotita pentru cateva minute. Ii scoatem cu o strecuratoare, turnand apa rece peste ei, pentru a nu se lipi. Ii vom servi cat sunt calzi, cu smantana. SFAT Traditional, pentru coltunasi mai pot fi folosite drept umplutura carne, varza, spanac sau, daca ii vom servi ca desert, visine.

E NEVOIE SI DE NOROC

Nu exista o reteta a succesului. Dar nu totul inseamna munca. Mai ai nevoie si de putin noroc. Ma uit la foarte multi colegi ai mei, toti foarte talentati, care nu au reusit atat cat ne-am fi dorit cu totii. Si e pacat ca tocmai cei mai inzestrati pentru o meserie, de multe ori nu au loc sa-si arate calitatile si sa convinga. Asta ma duce cu gandul la termeni ca "vedeta", de exemplu, care are o sonoritate tare pacatoasa si, de fapt, este inteles total gresit. Nu este in nici un caz vedeta cel care apare de cateva ori la televizor si, ca urmare, indiferent de ce face, bun sau prost, este mai apoi aclamat de toti, i se cer autografe si face pustoaicele sa lesine. Eu nu mi-as dori sa fiu vedeta in acceptiunea aceasta a termenului. Intr-o lume normala, vedeta ar trebui sa fie cel care a avut o cariera in care chiar a avut ceva de spus. Pana la urma, trebuie sa existe un criteriu de apreciere a unei valori. Cine e cu adevarat bun, atunci e bun pentru toata lumea, depasind judecata subiectiva si fireasca de genul imi place sau nu. Cert este ca acum valoarea nu se suprapune mai niciodata peste termenul de vedeta.