IORGA SI SADOVEANU
In primavara anului 1946, mai exact la 11 aprilie, lucratorilor Circumscriptiei de Politie nr. 7 din Bucuresti li se semnala savarsirea unui furt, care nu a ramas fara rezonanta in viata locuitorilor Capitalei acelor vremuri, sensibili la astfel de evenimente de senzatie. In cladirea fostului Institut de istorie Nicolae Iorga din Soseaua Aviatorilor patrunsesera hotii.
La prima vedere, hotii sparsesera un geam, intrasera in cladire si furasera pe langa carti de o valoare inestimabila chiar si imbracamintea - devenita piesa de muzeu - a savantului roman Nicolae Iorga, asasinat miseleste de legionari la 27 noiembrie 1940. Disparitia acestora era un dezastru.
URME DIGITALE. Bucati din geamul spart au fost scoase din chit si depozitate pe pervazul ferestrei de catre lucratorii Politiei. Analiza acestui caz a fost condusa de dr. Constantin Turai, pe atunci seful Politiei Tehnice si Stiintifice, autor al unor studii si volume de criminalistica si tehnica criminala. Din fericire, faptasul a fost descoperit intr-un timp relativ scurt, datorita cautarii cu migala si mai cu seama a descifrarii cu rabdare a urmelor digitale de pe cioburile geamului. Analiza acestora a oferit un sprijin neasteptat in elucidarea unui caz a carui rezolvare ar fi tocat nervii tuturor, daca nu cumva era chiar imposibila, desi sefii Politiei se fereau sa inregistreze astfel de infrangeri. Odata depistate, amprentele au fost comparate cu ale unui numar de opt banuiti. Intre acestia se afla si F.C., fiul intendentului de la Institut. Vinovatia lui F. C. a fost demonstrata prin stabilirea a 11 puncte caracteristice de coincidenta. Din aroganta pustiului nu mai ramasese nimic. Statea in fata anchetatorilor prada unei nelinisti cumplite. Incercarea lui de a-si construi un alibi esuase. Pana la urma a recunoscut totul. Tanarul pasise fara zgomot, ca o pisica, se asigurase ca nu lasase in urma lui nimic compromitator, strabatuse aleea strajuita de copacii masivi si inchisese poarta in urma lui.
|
"MARETELE OPERE"In cartea sa "Jafuri celebre in Romania", Traian Tandin prezinta un fel de jaf inchipuit, petrecut in dulcele targ al Iesilor. In acest oras, traise un om foarte interesant, care isi croise viata dupa niste reguli pe care le stia doar el. Este vorba despre inginerul Nicolae Spirescu, care locuise pana in ultimii ani ai vietii pe Strada Culturii la nr. 80A. Mai toti cei care l-au cunoscut sunt de acord cu afirmatia ca inginerul Spirescu era un om excentric din motive care mai de care mai inedite. Atat vecinii, cat si putinele sale rude erau mirati pana peste poate ca un om in toata firea, care primise o educatie riguroasa, si inginer pe deasupra, putea sa aiba unele ocupatii nastrusnice, cum ar fi alcatuirea unor tablouri utilizand flori presate. Devenise deja celebra aceasta preocupare a batranului inginer, care la fiecare inceput de primavara cutreiera campurile si padurile pentru a strange flori, pe care le presa si mai tarziu se constituiau in elemente ale realizarii crezului sau artistic. Parerea acestora avea sa se schimbe insa. Aceasta indeletnicire, considerata a fi un moft, ii aducea inginerului Spirescu frumusica suma de 500 de lei, suma care in anii â80 constituia un sfert din salariu. Dar excentricitatea inginerului Spirescu nu se oprea doar la aceste ansambluri peisagistice, care in cele din urma nu sunt chiar atat de bizare, ci intr-un cu totul alt aspect: batranul arata numai celor pe care ii considera foarte apropiati marea realizare a vietii lui. Cateva volume groase, legate in piele de vitel, scrise de mana, marunt si ingrijit, care purtau numele de "Fratii Jderi", "Zodia Cancerului", "Venea o moara pe Siret", "Neamul Soimarestilor", "Baltagul". La inceput, cei care parcurgeau cat de cat manuscrisele il intrebau pe inginerul Spirescu al cui este scrisul respectiv. Fara doar si poate, acesta raspundea de fiecare data ca este scrisul sau. Cand i se spunea ca toate cele asternute pe hartie erau cuvintele lui Sadoveanu, ca totul este copiat cuvant cu cuvant si virgula cu virgula din romanele marelui prozator, inginerul se enerva cumplit. "Maretele opere" ii apartineau lui si nimanui altcuiva. Intrebat daca va publica vreodata ceea ce scrisese, acest personaj spunea ca nu are de gand asa ceva si ca lasa posteritatii operele sale. Batranul Spirescu si-a dat obstescul sfarsit in urma cu cativa ani. S-a aflat ca din toata opera lui s-a ales praful. O ruda indepartata a vandut casa si a luat doar lucrurile pe care le-a considerat folositoare. Volumele caligrafiate maruntel au fost considerate niste fleacuri si astfel marea opera a inginerului Spirescu a fost aruncata la gunoi. Cineva a vrut sa valorifice pielea fina de vitel in care erau legate volumele, dar nu a reusit. |