Amprente pe ciob de geam

In primavara anului 1946, mai exact la 11 aprilie, lucratorilor Circumscriptiei de Politie nr. 7 din Bucuresti li se semnala savarsirea unui furt, care nu a ramas fara rezonanta in viata locuitorilor Capitalei acelor vremuri, sensibili la astfel de evenimente de senzatie. In cladirea fostului Institut de istorie Nicolae Iorga din Soseaua Aviatorilor patrunsesera hotii.

La prima vedere, hotii sparsesera un geam, intrasera in cladire si furasera pe langa carti de o valoare inestimabila chiar si imbracamintea - devenita piesa de muzeu - a savantului roman Nicolae Iorga, asasinat miseleste de legionari la 27 noiembrie 1940. Disparitia acestora era un dezastru.

URME DIGITALE. Bucati din geamul spart au fost scoase din chit si depozitate pe pervazul ferestrei de catre lucratorii Politiei. Analiza acestui caz a fost condusa de dr. Constantin Turai, pe atunci seful Politiei Tehnice si Stiintifice, autor al unor studii si volume de criminalistica si tehnica criminala. Din fericire, faptasul a fost descoperit intr-un timp relativ scurt, datorita cautarii cu migala si mai cu seama a descifrarii cu rabdare a urmelor digitale de pe cioburile geamului. Analiza acestora a oferit un sprijin neasteptat in elucidarea unui caz a carui rezolvare ar fi tocat nervii tuturor, daca nu cumva era chiar imposibila, desi sefii Politiei se fereau sa inregistreze astfel de infrangeri. Odata depistate, amprentele au fost comparate cu ale unui numar de opt banuiti. Intre acestia se afla si F.C., fiul intendentului de la Institut. Vinovatia lui F. C. a fost demonstrata prin stabilirea a 11 puncte caracteristice de coincidenta. Din aroganta pustiului nu mai ramasese nimic. Statea in fata anchetatorilor prada unei nelinisti cumplite. Incercarea lui de a-si construi un alibi esuase. Pana la urma a recunoscut totul. Tanarul pasise fara zgomot, ca o pisica, se asigurase ca nu lasase in urma lui nimic compromitator, strabatuse aleea strajuita de copacii masivi si inchisese poarta in urma lui.

PASIUNE. Dr. Constantin Turai era bine cunoscut pentru migala cu care urmarea fiecare caz in parte, asa ca amprentele descoperite pe cioburile lasate de faptas au fost inceputul unei munci ingrate de cercetare in arhiva dactiloscopica; spera ca hotul fusese amprentat cu alta ocazie. Micul laborator criminalistic condus de Constantin Turai functiona la capacitate maxima inca din timpul celui de-al doilea razbioi mondial, cand in timpul bombardamentelor, talharii si ucigasii operau cu mai multa pasiune. Constantin Turai cerceta an de an toate amprentele ce intrau in cazierul dactiloscopic si nu uita niciodata nimic. Cat timp a lucrat la Serviciul de Identificare din Prefectura, ca sef al Laboratorului de Criminalistica, apoi, din anii ‘50, ca sef al Laboratorului de bio-criminalistica al Institutului Medico-Legal prof. Mina Minovici, a cercetat cazierele monodactilare si palmare, fie ca era vorba de simple furturi sau talharii, omoruri, sinucideri. Daca avea vreun caz pe care nu reusea sa il rezolve, amprentele i se intipareau in memorie de parca ar fi fost imprimate cu fierul rosu. Astfel, F.C. nu a avut nici o sansa in fata lui Turai.

INCEPUTURI. Clasificarea metodica a infractorilor dupa amprentele digitale a inceput, in Romania, in anul 1901. Sarcina intocmirii fiselor dactiloscopice i-a revenit medicului legist Andrei Ionescu, care studiase toate metodele de clasificare dactiloscopica utilizate in lume la vremea respectiva. Medicul lucra sub indrumarea prof. Mina Minovici, care a avut un raport deosebit in perfectionarea acestor metode si care a propus infiintarea primului serviciu de identificare dactiloscopica. Constantin Turai s-a nascut in 1908, la Bucuresti. In 1914, Capitala a fost zguduita de ceea ce s-a numit "Colosalul furt de la Elena Kretzulescu", furt pentru care a fost acuzat, si apoi achitat din lipsa de probe, arhitectul Cristu Sotiriu. Din casa de bani a Elenei Kretzulescu disparusera suma de 400.000 de lei si bijuterii in valoare de 300.000 de lei. Amprentele arhitectului au fost descoperite pe casa de bani, dar nu s-a putut stabili vechimea lor si nici intentia, el avand dreptul sa umble la seif. Multi ani mai tarziu, s-a dezvoltat arta citirii amprentelor, dupa modul cum au fost imprimate putandu-se face presupuneri asupra intentiei celui care le-a lasat. Unchiul lui Constantin Turai, pasionat de criminalistica, a infiintat asociatia de cartier "Amprenta palmara", propunandu-si, printre altele, sa-l prinda pe Sotiriu. In munca de urmarire a suspectilor si-a cooptat intreaga familie, inclusiv pe micul Constantin, caruia ii revenise sarcina sa supravegheze biroul de arhitectura al lui Sotiriu, ceea ce a permis identificarea complicilor acestuia, in vederea valorificarii bijuteriilor.

PROBELE. Dorinta de a-l prinde pe Sotiriu era atat de mare, incat verisoara lui, Aurelia, in varsta de 15 ani, a ajuns sa o ingrijeasca pe mama amantei lui Sotiriu, cu care ocazie a identificat cateva dintre bijuteriile furate de la Elena Kretzulescu. Pe baza probelor stranse de membrii asociatiei "Amprenta Palmara", dosarul marelui furt s-a redeschis in 1918, si Sotiriu a fost condamnat. Asa s-a nascut pasiunea pentru criminalistica a lui Constantin Turai, care a devenit jurist, iar in 1931 avea sa infiinteze primul laborator de criminalistica din Romania, format din patru studenti si un fotograf. Avea o memorie atat de buna, incat retinea desenul amprentei solicitate, putand verifica 200 de fise pe zi, fapt ce scurta considerabil timpul de identificare a suspectilor.

MARELE IORGA. Nicolae Iorga s-a nascut la 17 ianuarie 1871, la Botosani. Dotat cu o memorie extraordinara, cunostea istoria universala si cea romana in cele mai mici detalii. A fost academician, critic literar, documentarist, dramaturg, enciclopedist, istoric, memorialist, ministru, parlamentar, poet, prim-ministru, profesor universitar, scriitor. Opera sa istorica cuprinde diverse domenii. Contributia la cercetarea istoriei universale il situeaza intre marii istorici ai lumii. A fost un excelent orator. A locuit si a scris multi ani in casa sa de la Valenii de Munte, cumparata in 1907 si unde era tipografia sa, Neamul romanesc. Istoric de mare clasa europeana, cu o opera monumentala in acest domeniu, om politic energic, Iorga a fost prolific si in istoria si critica literara. A murit lovit de gloantele nationalist-legionare la 27 noiembrie 1940, tavalit in noroi, batjocorit, aruncat intr-un sant de catre asasinii sai.

"MARETELE OPERE" In cartea sa "Jafuri celebre in Romania", Traian Tandin prezinta un fel de jaf inchipuit, petrecut in dulcele targ al Iesilor. In acest oras, traise un om foarte interesant, care isi croise viata dupa niste reguli pe care le stia doar el. Este vorba despre inginerul Nicolae Spirescu, care locuise pana in ultimii ani ai vietii pe Strada Culturii la nr. 80A. Mai toti cei care l-au cunoscut sunt de acord cu afirmatia ca inginerul Spirescu era un om excentric din motive care mai de care mai inedite. Atat vecinii, cat si putinele sale rude erau mirati pana peste poate ca un om in toata firea, care primise o educatie riguroasa, si inginer pe deasupra, putea sa aiba unele ocupatii nastrusnice, cum ar fi alcatuirea unor tablouri utilizand flori presate. Devenise deja celebra aceasta preocupare a batranului inginer, care la fiecare inceput de primavara cutreiera campurile si padurile pentru a strange flori, pe care le presa si mai tarziu se constituiau in elemente ale realizarii crezului sau artistic. Parerea acestora avea sa se schimbe insa. Aceasta indeletnicire, considerata a fi un moft, ii aducea inginerului Spirescu frumusica suma de 500 de lei, suma care in anii ’80 constituia un sfert din salariu. Dar excentricitatea inginerului Spirescu nu se oprea doar la aceste ansambluri peisagistice, care in cele din urma nu sunt chiar atat de bizare, ci intr-un cu totul alt aspect: batranul arata numai celor pe care ii considera foarte apropiati marea realizare a vietii lui. Cateva volume groase, legate in piele de vitel, scrise de mana, marunt si ingrijit, care purtau numele de "Fratii Jderi", "Zodia Cancerului", "Venea o moara pe Siret", "Neamul Soimarestilor", "Baltagul". La inceput, cei care parcurgeau cat de cat manuscrisele il intrebau pe inginerul Spirescu al cui este scrisul respectiv. Fara doar si poate, acesta raspundea de fiecare data ca este scrisul sau. Cand i se spunea ca toate cele asternute pe hartie erau cuvintele lui Sadoveanu, ca totul este copiat cuvant cu cuvant si virgula cu virgula din romanele marelui prozator, inginerul se enerva cumplit. "Maretele opere" ii apartineau lui si nimanui altcuiva. Intrebat daca va publica vreodata ceea ce scrisese, acest personaj spunea ca nu are de gand asa ceva si ca lasa posteritatii operele sale. Batranul Spirescu si-a dat obstescul sfarsit in urma cu cativa ani. S-a aflat ca din toata opera lui s-a ales praful. O ruda indepartata a vandut casa si a luat doar lucrurile pe care le-a considerat folositoare. Volumele caligrafiate maruntel au fost considerate niste fleacuri si astfel marea opera a inginerului Spirescu a fost aruncata la gunoi. Cineva a vrut sa valorifice pielea fina de vitel in care erau legate volumele, dar nu a reusit. Volumele fusesera legate de mesteri priceputi. Un furt, un jaf inchipuit, care totusi a dat unui om puterea de a merge pana la capat cu credinta ca a lasat ceva in urma lui.