Un deces natural cauzat de cancer sau un asasinat politic? - este intrebarea pusa in cazul mortii primului conducator comunist al Romaniei. Ambele alternative au avut si au sustineri argumentate.

La funeraliile lui Dej s-au facut demonstratii, s-au rostit discursuri si angajamente care au fost repede date uitarii

Un deces natural cauzat de cancer sau un asasinat politic? - este intrebarea pusa in cazul mortii primului conducator comunist al Romaniei. Ambele alternative au avut si au sustineri argumentate.

La 19-20 ianuarie 1965, o delegatie condusa de Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunistilor romani, fusese in Capitala Poloniei pentru a participa la Consfatuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varsovia. Dupa tipicul statornicit in raporturile cu presa, parea ca acolo totul decursese normal. Intalnirea s-a desfasurat intr-o atmosfera calda, prieteneasca - mentionau comunicatele din intregul lagar socialist - "detaliind" cu subiectele si concluziile documentelor adoptate.

Stenogramele la care avem acces in zilele noastre ne redau insa o altfel de atmosfera. "Declaratia de independenta din aprilie 1964" facuta de romani, pozitia acestora fata de CAER si relatiile deosebite cu conducerea Partidului Comunist Chinez apareau ca o periculoasa si nedorita bresa in "monolitul" ce se voia a fi "sistemul comunist" condus de Moscova "in lupta" cu "imperialismul".

Prin fata catafalcului strajuit de fostii tovarasi au trecut mii de bucuresteni

MOARTE FULGERATOARE. Pe drumul de intoarcere, facut cu trenul special, Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a simtit rau. Se plangea ca "luase o raceala" - dupa spusele sefului sau de cabinet Paul Sfetcu care-l insotise in calatorie - deoarece liderul comunist polonez Gomulka il cazase in conditii improprii.

Aceasta boala de scurta durata e nodul enigmei mortii lui Dej si totodata prima premisa in validarea ipotezei de asasinat. Pentru ca sanatatea sau boala oamenilor politici de asemenea rang este o problema de stat, ea este supravegheata prin desemnarea unor institutii si persoane de cea mai inalta competenta medicala. In cazul lui Dej, medicii au descoperit cancerul in faze avansate de metastaza. Iar zvonurile ca fusese iradiat de sovietici, la Varsovia, s-au raspandit repede.

CE SPUN MARTORII? In clipele de dinaintea mortii, la capataiul lui Dej s-au adunat membrii Biroului Politic, pentru a-si lua ramas bun, isi aminteste nepoata lui, Mandra. Tovarasii lui Dej "si-au luat angajamente" sa aiba grija de familia sa si au aprobat succesorul in persoana lui Gheorghe Apostol. Curand insa dupa moartea liderului, vor trece crimele si relele trecutului apropiat in socoteala sa.

"Cum a murit Dej?", l-am intrebat in 1994 pe Ion Gheorghe Maurer, cel ce fusese considerat "mana dreapta a lui Dej" in exercitiul puterii. "Acasa, in martie 1965", mi-a raspuns scurt acesta. Ce boala a avut? "Cancer a avut. De cancer il tratau doctorii." Fusese internat in spital? "Nu. Sedea acasa. Veneau doctorii si-l tratau." Boala durase mult timp? "Nu. Cateva luni. Doua sau trei." Nu era nimic suspect in imbolnavirea sa subita, urmata de o moarte grabnica? "Pentru mine, daca doctorii mi-au spus ca e cancer, eu, nefiind medic, n-aveam cum sa pun la indoiala spusele lor." Auzind cate ceva despre metodele de exterminare KGB, printre oameni s-a raspandit zvonul ca ar fi fost iradiat intr-una din vizitele pe care le facuse in afara tarii... - am incercat eu sa avansez spre intervievat. Interlocutorul meu insa nu mi-a raspuns.

"Actiuni speciale" In memoriile sale, fostul general NKVD, Pavel Sudoplatov, supranumit "mana dreapta" a lui Beria, a oferit amanunte importante despre compartimentul "misiuni speciale" pe care l-a condus. Exista, scrie el, un "spetialnii cabinet" - antrenat in asasinatele comise din interese politice - inca din timpul lui Lenin. Incepand din 1937, trasarea acestor misiuni se facea "intre patru ochi" - ai lui Stalin si ai coordonatorului asasinatului. Daca in timpul lui Lenin se foloseau nesigurele si putin practicele dispozitive cu explozibil, progresele chimiei si-au vadit efectul si in perfectionarea tehnicilor criminale. In epoca stalinista a functionat un "laborator de toxicologie" ce producea "otrava pentru indezirabili", administrata cel mai adesea sub forma unor tratamente medicale. Nici un document nu indreptateste ipoteza ca "regimul Hrusciov" sau "regimul Brejnev" au desfiintat respectivele misiuni si "laboratoare". Cu certitudine insa ca mijloacele au devenit mai sofisticate si mai greu de dovedit, in raport cu evolutia stiintei in domeniile de varf, radioactivitatea fiind una dintre acestea. Nu degeaba Fidel Castro si Ceausescu isi luasera masuri speciale de protectie in acest sens.

TREI SAPTAMANI - CRONOLOGIE DUBIOASA Boala mortala de care suferea Gheorghiu-Dej, liderul comunist al Romaniei, a fost diagnosticata cu mai putin de trei saptamani inainte de deces. Echipa de specialisti, coordonata de ministrul Sanatatii, Voinea Marinescu, i-a pus diagnosticul de cancer pulmonar cu metastaze la ficat la 2 martie 1965. La 5 martie a avut ultima inregistrare televizata, la 8 martie a iesit pentru ultima data in public (cu prilejul alegerilor de deputati, cand a votat inspre seara, sa nu-i fie observate slabiciunea si paloarea), iar la 19 martie 1965 a decedat.

BOALA VECHE CU RECIDIVE Fostul sef de cabinet al lui Dej, Paul Sfetcu, nu credea in speculatiile privind asasinarea lui Dej. Inca de la varsta de 13 ani, Gheorghe Gheorghiu se imbolnavise de TBC pulmonar, boala revenind in timpul detentiei sale. Dupa 1944 fusese tratat si in URSS de aceeasi afectiune. In toamna lui 1963, fusese operat si de niste polipi la vezica urinara. Mandra Gheorghiu a adaugat si aceste amanunte: "Cineva din garda de corp i-a dat telefon maica-mii, care era in Suedia, (...) si i-a spus «vezi ca sefu’ e rau, scuipa sange mult si nu putem noi sa-i spunem sa se duca la doctor»". Se pare ca nu s-a dus...

INTAMPLARI CU TALC SI RADIOACTIVITATE Paul Sfetcu nareaza in amintirile sale, reunite in lucrarea "13 ani in anticamera lui Dej", un nelinistitor episod care sustine ipoteza ca sovieticii doreau disparitia lui Dej. In 1956, Miron Constantinescu, care, asa cum arata arhivele speciale, fusese una dintre "cartitele" sovietice din nucleul puterii de la Bucuresti, adusese ca obiect de decor pentru biroul lui Gheorghiu-Dej o caseta cu bulgari de minereu. Neplacandu-i "ornamentul", Gheorghiu-Dej l-a incredintat lui Ion Vladu, seful sau de cabinet in acel moment. In 1959, dupa moartea lui Vladu (cauzata tot de un cancer), facand curatenie in biroul acestuia, Sfetcu a descoperit caseta pe care a inmanat-o apoi ministrului minelor, Bujor Almasan. "Trebuie sa dispuneti cercetari asupra celui care a «uitat», intr-un astfel de loc, minereu cu uraniu - i-a spus Almasan lui Sfetcu dupa o vreme - pentru ca intensitatea radiatiilor a dat seismograful nostru peste cap..." Informat, Dej nu a dat insa curs recomandarii, ca in atatea alte cazuri cand cunostea ca la mijloc este cineva cu relatii sovietice speciale.