Atmosferă de curaj extraordinar

de Loreta Popa | 16 Ian 2005 • 00:00

Actorul Eugen Cristea, celebru datorită numerelor sale de pantomimă, ne-a declarat: "Prima imagine care îmi apare în minte când spun Flacăra este Sala Polivalentă. Din Timişoara, din Cluj, din Bucureşti. În 1975 eram în ultimul an de facultate şi am participat la festivalul folk Primăvara baladelor. Eu cochetam cu folkul şi am luat preselecţia. Din comisie făceau parte Adrian Păunescu, Nicu Ceauşescu şi mulţi alţii. Am luat atunci «Premiul pentru cea mai bună transpunere muzicală a unei piese din lirica românească». Asta a însemnat o diplomă, pe care o mai am şi acum pe undeva, şi o chitară.

ONOARE. M-am trezit la vreo două zile cu un telefon de la regretatul Adrian Dohotaru, care a spus: «Domn'le, uite, lui Bos i-aţi plăcut foarte mult, dacă mai aveţi şi alte lucruri în repertoriu ar fi onorat, şi asta mi-a plăcut foarte mult, să vă invite într-o deplasare la Orşova şi la Turnu Severin». M-am dus. Erau numai titanii cenaclului în autobuz: Mihai Stan, Florian Pittiş, Anda Călugăreanu, Tudor Gheorghe, Evandro Roseti, Dan Chebac. Mi s-a făcut rău de plăcere. Nicu Alifantis, Vali Sterian, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, ce pot să spun... M-a prezentat Păunescu: «Iată, un debutant excepţional, viitor actor». Într-o seară, în hotel, pentru că în ciuda a ceea ce s-a scris, noi nu stăteam să ne bem minţile, am făcut câteva imitaţii şi numere de pantomimă. Colegii mei i-au spus lui Bos, care apoi a venit şi mi-a comunicat: «Vezi că săptămâna viitoare avem deplasare. Să faci ce mi-au spus ăştia». L-am făcut în faţa a 6.000-7.000 de oameni, lucru pe care nu-l voi mai atinge, şi am primit aplauze minute în şir. Mai aveam un număr foarte periculos, care se numea Tehnocraţie, despre un tip care se trezea, se ducea tâmp la fabrică, şi făcea aceleaşi gesturi toată ziua până devea un automat. Păunescu spunea atunci: «Un semnal de alarmă pentru societatea tehnocrată». Din filmul «Cu mâinile curate» luasem două scene în care îi imitam pe Dinică, pe Nicolaescu. Era o nebunie, cu împuşcături, cu ţiuituri. Era demenţă.

NEBUNIE. După 1976, prin merite proprii, ţin să subliniez asta, ieşind şef de promoţie la facultate, am putut să aleg între Timişoara, Reşiţa şi Petroşani. Am luat Timişoara. Se făcuse Teatru Naţional, m-am angajat cu un salariu de 1.098 de lei şi am continuat treaba cu Cenaclul Flacăra. La sfârşitul anilor '70, la Timişoara, Păunescu primeşte, aşa cum era obiceiul, un bileţel, mă ia de-o parte şi spune: «Uite, mă, ce scrie aici; Rugaţi-l pe Eugen Cristea să vă imite. Ce este cu asta?». «Păi, Bos, ştiţi a fost o întâlnire cu scriitorii şi mi-a venit ideea să vă imit». I-am arătat şi lui cum îi fac intrarea în scenă şi n-am apucat să zic decât primele vorbe, că mi-a spus: «Eşti nebun, treci în scenă!». S-a rupt sala, iar el se amuza cel mai tare. Am ieşit de la sine din Cenaclu în 1980, după ce dădusem patru concursuri şi din ianuarie mă angajasem la Naţional, unde nu prea mai mergea să mai pleci. Exista o atmosferă de curaj extraordinar. Avea Florin Zamfirescu un monolog, care se numea «Monologul puiului de vulpe». O poezie de încremenea lumea.

MODESTIE. Îmi pare rău, poate am scăpat multe nume ale colegilor mei. Era o permanentă concurenţă între noi. Eram îmbătaţi de succes, dar cu modestie. Sigur că eram şi plătiţi, aveam 250 de lei de spectacol, apoi s-a făcut 400. La mesele de după spectacol făceam tot felul de numere periculoase în faţa tuturor prim-secretarilor din toate judeţele. Nevoia te învaţă, iar cenzura a făcut acest lucru foarte bine. Lucrurile au început nu să o ia razna, dar să se politizeze mai mult. Din 1981 până în 1985 s-a amplificat foarte tare cenaclul, adică s-a trecut la grandios. Se mergea numai pe stadioane, mai mult se cânta. În 1985 a fost nenorocirea de la Ploieşti, unde am înţeles că au murit nişte oameni. Luase prea mare amploare personalitatea lui Păunescu, aşa că Ploieştiul a fost doar pretextul pentru a fi închis cenaclul. Concluzia, zic eu, este una singură: m-am simţit preţuit şi am un lucru care mi-a umplut sufletul vreme de cinci ani."

"VINOVAŢI" DE UMOR
Grupul umoristic "Mesaj" s-a înfiinţat în anul 1975, la iniţiativa unor studenţi din Craiova. Dan Coveianu, Şerban Chiosan, Ştefan Richard, Mircea Năstasie şi Lucian Popescu sunt cei care au delectat cu umorul caracteristic zonei în care s-a născut şi marele Amza Pellea, unul dintre cei care au participat la fondarea Cenaclului. Ei au debutat în Cenaclul Flacăra în decembrie 1976. "Nici copiii mei şi nici alţi tineri din aceste vremuri tumultuoase nu vor putea să înţeleagă ce se întâmpla în acea vreme şi, în consecinţă, nici nu vor putea pune etichete sau să emită judecăţi", ne-a spus Mircea Năstasie.

PARODIE ŞI HOHOTE
Numărul lor de succes, intitulat "Goginiada", era o excelentă parodie la o baladă de circulaţie olteană, în multe privinţe împănată de ironii. "Doamne, ce vremuri erau atunci. Ne bucuram enorm când vedeam spectatorii hohotind de râs", a adăugat Şerban Chiosan. (Vicenţiu Neagoe)

"AU FOST VREMURI BUNE"
Una peste alta, membrii grupului Mesaj consideră că perioada petrecută în sânul Cenaclului Flacăra a fost una benefică atât din punct de vedere sentimental, cât şi din punct de vedere financiar. "Sunt vremuri cu care nu ne vom mai întâlni niciodată. Mergeam sute de kilometri, dar uitam de oboseală. Eram frumoşi şi tineri şi aveam impresia că toată lumea e a noastră", a concluzionat Dan Coveianu.