MARTURII FEMEI
Au trait intr-o perioada care acum nu le da pace. Intamplarile de demult li se incolacesc in minte, biciuindu-le memoria. Insa vinovata a fost doar tineretea lor, care se incadra perfect in prevederile decretului.
CARMEN PREOTESOIU (anul nasterii 1980)
In comunism, femeile erau animale de tras in jug si masini de facut copii |
EVIDENTA NUMARULUI TOTAL DE AVORTURI
|
"NE DUCEAM SINGURE LA MOARTE"
|
Are 60 de ani. Si mai bine de 40 de ani nu a facut decat sa munceasca si sa nasca copii. Pe unii i-a facut mari, pe altii a lasat sa cada pamantul. De aici, o mare de regrete. Isi strange toata vina in boabe mari de lacrimi, acuzand insa si vremurile si decretele "inumane".
CARAMIDA SI SPIRT. "Cate case, atatea femei care au trecut prin asta", spune tanti Safta. Si ea a trecut prin multe avorturi, sase la numar. "Degeaba incercam eu sa car greutati, sa ma apas cat puteam cu mana, eram mare in solduri si trebuia sa ma duc la cate o femeie din astea care trageau", spune tanti Safta. Ultimul copil, Ioana, cel de-al patrulea, s-a nascut in 1968. De atunci a inceput lista chiuretajelor. Viata era prea grea ca sa poti sa faci mai multi copii: "Venea seara si ma intrebam ce sa le mai pun pe masa. Faceam o mamaliga mare cat roata calului si intingeam in untura de porc. Ce, vedeam noi paine sau carne? Numai de Craciun si de Pasti si atunci ne uitam lung la ea, ca sa avem ce manca la vara, la munca. Din cand in cand, foarte rar, mai taiam o gaina, dar nu prea ma induram, ca si asa aveam putine", isi aminteste tanti Safta. Acum nu se mai sfieste sa povesteasca metodele prin care incercau sa scape de "problema". Una dintre ele era sa te urci pe scaun si sa sari: "Se intampla sa ma urc pe scaunul ala si sa sar de zeci de ori, pana cand cadeam de oboseala. Plangeam ca nu stiam ce sa mai fac".
"PUTEAI SA MORI CU ZILE." Medicamentele se dadeau pe sub mana, iar bolile erau de tot soiul. Femeile nu stiau cum sa se protejeze impotriva sarcinilor nedorite. Unele dintre ele, auzind de aparitia vreunui medicament, fara sa citeasca prospectele, care de cele mai multe ori erau intr-o limba straina sau aduse din alte tari, se indopau cu "nasturii" tinuti ascunsi prin scandurile podelei, ca nu cumva sa-i gasesca cineva: "Mi-a adus barbatul niste nasturei din Austria, intr-o folie rotunda. O luna am luat incontinuu. Auzisem eu ca asa nu o sa mai raman insarcinata. Dar am patimit rau pe urma. Incepusem sa dau in hepatita cronica. Am baut numai ceai gastric cicatrizant. Dar am ramas si cu urme, si insarcinata. Nimeni nu ne invata. Ne duceam singure la moarte", povesteste femeia.
Alte medicamente erau bobite din chinina, Rigevido sau Ovidon. "Dar, spune tanti Safta, din cauza lor erai ca o planta. Puteai sa mori cu zile."
REMUSCARI. "Nu am furat, nu am mintit, n-am zis vorbe urate, insa cu moartea copiilor astora ma duc in fata lui Dumnezeu, ca mare pacat am mai facut. Domnul sa ma ierte!", spune femeia.
In sufletul ei a inmugurit de mult timp remuscarea. Nici la preot nu se prea puteau duce pentru a se spovedi si a-si lua in acest fel piatra de pe inima. Caci totul era in mare secret. Frica, dar si rusinea le impiedicau pe femei sa-si povesteasca sufletul. "Am inceput sa am cosmaruri, continua tanti Safta. Se facea odata ca era in departare o mare lumina, puternica si foarte frumoasa. Langa mine, o prapastie neagra si adanca. Un batranel micut de inaltime si cu o barba lunga s-a apropiat de mine. L-am rugat sa ma treaca si pe mine prapastia si sa ma duca la lumina. Mi-a spus ca pot sa o vad, dar nu sa si ajung la ea. M-a trecut prapastia, dar in momentul acela am auzit urlete ingrozitoare. Mi-a spus ca in smoala cu care era plina prapastia ajung cei care nu se caiesc pentru ce au facut. Dar la lumina cine ajunge? l-am intrebat eu. Oamenii curati, a spus el. Am inceput sa ma rog de el. M-a trezit barbatul. Plangeam si spuneam intr-una: Doamne, iarta-ma!, Doamne, iarta-ma!"
Mi-a marturisit ca ar vrea sa uite... sau sa dea timpul inapoi. O spune trist, in timp ce mana dreapta face semnul crucii, doar-doar Dumnezeu va avea grija de ea pe lumea cealalta.
|
|
METODE DE SPITAL"In urma cu 15 ani, sotia mea a murit de septicemie. Avea 42 de ani. Si trei copii. Desi am mers impreuna cu sotia la Spitalul Polizu, doctorul nu a incercat sa o salveze. Se facuse o comisie de 10-11 oameni, femei si barbati. M-a chemat pe mine prima data. Mi-a zis ca nevasta-mea a declarat ca eu am fost cu ea la moasa, sa faca avort. Era o semnatura pe foaia aia. Au spus ca este a ei. La fel au facut si cu ea. Asa s-au purtat cu noi, au plimbat-o de la o usa la alta, de la o comisie la alta, intrebari peste intrebari, dar de ajutat nu a ajutat-o nimeni. Dupa sase luni a murit." spune Nea Fanica, sotul femeiiOMORAT LA 7 LUNI"S-a intamplat la noi, aici, sa fie prinsa o femeie de-asta, care facea avorturi. O fata din localitatea vecina era in luna a saptea. Si l-a dat afara. A ingropat copilul in curtea scolii. A venit procuratura. Au descoperit copilul mort si au bagat-o la puscarie pe moasa. Mama copilului a reusit sa scape. Mi se pare ca a zis ca a avut hemoragie, ca s-a utupit cu niste butoaie si ca nu ar fi fost vina ei." spune Tanti Safta, vecinaDECRETELUL SALVATORMaria a fost nevoita sa meaga la Bucuresti, la Spitalul Judetean. Acolo, un doctor batran i-a dat vestea ce a cutremurat-o din cap pana in picioare: "Daca renunti la copil, vei muri de cancer". I s-au facut analizele "pe o broasca", ca sa vada daca este insarcinata. Daca broasca murea, femeia era gravida. Si chiar cel de-al patrulea copil, "decretelul", a fost salvarea ei. Insa, timp de cinci ani a facut tratament. De trei ori pe saptamana, Maria mergea la Bucuresti, "de credeau vecinele mele ca mi-am luat serviciu. Dar ce stiau ele prin ce chin treceam eu? Mi se facuse o rana urata. Ani la randul am tratat-o. M-am operat apoi de fibrom". spune Maria, femeie de la tara |