x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bocete dupa copiii morti

0
13 Feb 2005 - 00:00

MARTURII FEMEI
Au trait intr-o perioada care acum nu le da pace. Intamplarile de demult li se incolacesc in minte, biciuindu-le memoria. Insa vinovata a fost doar tineretea lor, care se incadra perfect in prevederile decretului.

CARMEN PREOTESOIU (anul nasterii 1980)

In comunism, femeile erau animale de tras in jug si masini de facut copii
Maria este una dintre femeile care au simtit pe propria piele ce a insemnat Decretul 770 dat de Ceausescu. A trait absurditatea unui sistem, care acum se masoara in morti. A unui timp in care femeile, pe ascuns, cu frica in san, la drum de seara, ca nu cumva cineva sa observe casa in care intrau, mergeau la cate o moasa care sa le scape de copilul care ar mai fi insemnat o gura in plus la masa saracacioasa.

"MARIUCA, TU NU CUMVA AI RAMAS GREA?" "Au fost ani de chin, in care singura alinare era Dumnezeu. M-am rugat neincetat sa ma ierte pentru pacatele pe care le-am facut", acestea sunt cuvintele triste cu care Maria, o femeie de la tara, crescuta cu frica in san si munca in palme, isi incepe povestea. Acum are 57 de ani. S-a casatorit chiar in anul in care Ceausescu a dat Decretul 770. Abia implinise 18 ani, era "o fetiscana care nu stia decat sa se supuna barbatului si regulilor", dupa cum marturiseste. Copilaria i-a fost plina de sfaturile mamei, care au pregatit-o pentru vremea cand avea sa imbrace rochia de mireasa. Caci era musai maritisul, "ca nu cumva, atunci cand venea un baiat pe la tine, sa te vorbeasca lumea pe la spate. Ca asta era grija lor, daca mai esti sau nu fata mare". Si teama aceasta a avut-o Maria pana cand s-a maritat. Cum o vedeau vecinele ca se simte mai rau sau ca a luat putin in greutate, imediat o intrebau: "Mariuca, tu nu cumva ai ramas grea?". Si de multe ori, chiar asa era, spune Maria. "Nu aveai cum sa nu ramai insarcinata. Dar nu aveai nici cum sa pastrezi atatia copii." Maria a facut mai mult de 10 avorturi.

MANA CARE ADUCEA MOARTEA. "Mi-a fost tare greu, maicuta! Mergeam pe la femei de-astea, care te trageau. Le dadeai 25, 30 de lei si te scapau." O singura data Maria a crezut ca nu mai are nici o scapare. Ramasese iar insarcinata. Era in luna a patra. Avea deja trei copii. Singurul venit era cel al sotului, care muncea pe santier pe o "mana de malai". Noroc cu oratanile din curte si vaca pe care le avea. Astfel, a reusit cu mare greutate sa-i creasca pe cei mici. Un al patrulea copil "era un adevarat blestem pentru mine, care ma chinuiam pe la camp, cu porumbul si cu sapa, pe la gradina cu zarzavaturile, ca sa pot sa vand ceva si sa cumpar paine si incaltaminte. Ca de restul nici nu se punea problema". S-a hotarat sa mearga la o femeie din apropiere. Toata lumea stia ca se ocupa cu "treburi din astea", dar nimeni nu indraznea sa vorbeasca. Ar fi ajuns la inchisoare. Daca celelalte avorturi au durat foarte putin, de data aceasta Maria a avut mult de indurat. "Era un lighean de sange. Mi-a venit rau. Nu putea sa scoata copilul. Pana la urma a reusit. Dar eu nici nu ma tineam pe picioare. Cu chiu cu vai am ajuns acasa. Nu puteam sa fac nici pic de treaba si ma simteam la fel de ingreunata. N-am spus la nimeni. Ma luasem insa si eu de ganduri. Imi venea sa vomit. Eram fara putere. M-am privit dimineata in oglinda. Eram la fel de plinuta. Si aveam si piept mare. Atunci mi-am zis ca trebuie sa fie ceva de rau", povesteste Maria. Dar fara sa poata face nimic, si-a impus ca trebuie sa munceasca. A doua zi, foarte devreme, a plecat cu vaca la pascut. O miscare brusca a animalului i-a provocat o mare sperietura, dar si o hemoragie "de credeam ca am sa mor pe loc". Maria isi aminteste: "Am ajuns in casa. Ma taram mai mult. Cand m-a vazut soacra-mea ii venea sa ma ia la bataie ca nu i-am spus. M-a infasurat in multe carpe, a pus un macat pe mine si m-a suit in caruta. Am pornit la femeia aia la care mai fusesem. Atunci am aflat ca aveam gemeni, cu case (n.r. - placente) diferite. Si il dadusem afara doar pe unul. M-a bufnit plansul rau. As fi vrut sa urlu si sa zac in pat, sa nu ma mai scol niciodata. Dar ce, se putea? Trebuia sa ma duc la munca. Altfel ar fi aflat tot satul".

Din cauza reumatismului, anul trecut mi s-a pus o tija in piciorul drept, iar in primavara trebuie sa ma operez la celalalt. Ma tot gandesc ca acuma am atata de patimit, poate pentru ca Dumnezeu vrea sa ma pedepseasca pentru pacatele mele. Eu ma caiesc in fiecare zi. Ma mai intareste gandul ca Domnul e bun si iarta - Maria, femeie de la tara

EVIDENTA NUMARULUI TOTAL DE AVORTURI
Click pentru a mari

"NE DUCEAM SINGURE LA MOARTE"
Are 60 de ani. Si mai bine de 40 de ani nu a facut decat sa munceasca si sa nasca copii. Pe unii i-a facut mari, pe altii a lasat sa cada pamantul. De aici, o mare de regrete. Isi strange toata vina in boabe mari de lacrimi, acuzand insa si vremurile si decretele "inumane".

CARAMIDA SI SPIRT. "Cate case, atatea femei care au trecut prin asta", spune tanti Safta. Si ea a trecut prin multe avorturi, sase la numar. "Degeaba incercam eu sa car greutati, sa ma apas cat puteam cu mana, eram mare in solduri si trebuia sa ma duc la cate o femeie din astea care trageau", spune tanti Safta. Ultimul copil, Ioana, cel de-al patrulea, s-a nascut in 1968. De atunci a inceput lista chiuretajelor. Viata era prea grea ca sa poti sa faci mai multi copii: "Venea seara si ma intrebam ce sa le mai pun pe masa. Faceam o mamaliga mare cat roata calului si intingeam in untura de porc. Ce, vedeam noi paine sau carne? Numai de Craciun si de Pasti si atunci ne uitam lung la ea, ca sa avem ce manca la vara, la munca. Din cand in cand, foarte rar, mai taiam o gaina, dar nu prea ma induram, ca si asa aveam putine", isi aminteste tanti Safta. Acum nu se mai sfieste sa povesteasca metodele prin care incercau sa scape de "problema". Una dintre ele era sa te urci pe scaun si sa sari: "Se intampla sa ma urc pe scaunul ala si sa sar de zeci de ori, pana cand cadeam de oboseala. Plangeam ca nu stiam ce sa mai fac".

"PUTEAI SA MORI CU ZILE." Medicamentele se dadeau pe sub mana, iar bolile erau de tot soiul. Femeile nu stiau cum sa se protejeze impotriva sarcinilor nedorite. Unele dintre ele, auzind de aparitia vreunui medicament, fara sa citeasca prospectele, care de cele mai multe ori erau intr-o limba straina sau aduse din alte tari, se indopau cu "nasturii" tinuti ascunsi prin scandurile podelei, ca nu cumva sa-i gasesca cineva: "Mi-a adus barbatul niste nasturei din Austria, intr-o folie rotunda. O luna am luat incontinuu. Auzisem eu ca asa nu o sa mai raman insarcinata. Dar am patimit rau pe urma. Incepusem sa dau in hepatita cronica. Am baut numai ceai gastric cicatrizant. Dar am ramas si cu urme, si insarcinata. Nimeni nu ne invata. Ne duceam singure la moarte", povesteste femeia.

Alte medicamente erau bobite din chinina, Rigevido sau Ovidon. "Dar, spune tanti Safta, din cauza lor erai ca o planta. Puteai sa mori cu zile."

REMUSCARI. "Nu am furat, nu am mintit, n-am zis vorbe urate, insa cu moartea copiilor astora ma duc in fata lui Dumnezeu, ca mare pacat am mai facut. Domnul sa ma ierte!", spune femeia.

In sufletul ei a inmugurit de mult timp remuscarea. Nici la preot nu se prea puteau duce pentru a se spovedi si a-si lua in acest fel piatra de pe inima. Caci totul era in mare secret. Frica, dar si rusinea le impiedicau pe femei sa-si povesteasca sufletul. "Am inceput sa am cosmaruri, continua tanti Safta. Se facea odata ca era in departare o mare lumina, puternica si foarte frumoasa. Langa mine, o prapastie neagra si adanca. Un batranel micut de inaltime si cu o barba lunga s-a apropiat de mine. L-am rugat sa ma treaca si pe mine prapastia si sa ma duca la lumina. Mi-a spus ca pot sa o vad, dar nu sa si ajung la ea. M-a trecut prapastia, dar in momentul acela am auzit urlete ingrozitoare. Mi-a spus ca in smoala cu care era plina prapastia ajung cei care nu se caiesc pentru ce au facut. Dar la lumina cine ajunge? l-am intrebat eu. Oamenii curati, a spus el. Am inceput sa ma rog de el. M-a trezit barbatul. Plangeam si spuneam intr-una: Doamne, iarta-ma!, Doamne, iarta-ma!"

Mi-a marturisit ca ar vrea sa uite... sau sa dea timpul inapoi. O spune trist, in timp ce mana dreapta face semnul crucii, doar-doar Dumnezeu va avea grija de ea pe lumea cealalta.

METODE DE SPITAL

"In urma cu 15 ani, sotia mea a murit de septicemie. Avea 42 de ani. Si trei copii. Desi am mers impreuna cu sotia la Spitalul Polizu, doctorul nu a incercat sa o salveze. Se facuse o comisie de 10-11 oameni, femei si barbati. M-a chemat pe mine prima data. Mi-a zis ca nevasta-mea a declarat ca eu am fost cu ea la moasa, sa faca avort. Era o semnatura pe foaia aia. Au spus ca este a ei. La fel au facut si cu ea. Asa s-au purtat cu noi, au plimbat-o de la o usa la alta, de la o comisie la alta, intrebari peste intrebari, dar de ajutat nu a ajutat-o nimeni. Dupa sase luni a murit." spune Nea Fanica, sotul femeii

OMORAT LA 7 LUNI

"S-a intamplat la noi, aici, sa fie prinsa o femeie de-asta, care facea avorturi. O fata din localitatea vecina era in luna a saptea. Si l-a dat afara. A ingropat copilul in curtea scolii. A venit procuratura. Au descoperit copilul mort si au bagat-o la puscarie pe moasa. Mama copilului a reusit sa scape. Mi se pare ca a zis ca a avut hemoragie, ca s-a utupit cu niste butoaie si ca nu ar fi fost vina ei." spune Tanti Safta, vecina

DECRETELUL SALVATOR

Maria a fost nevoita sa meaga la Bucuresti, la Spitalul Judetean. Acolo, un doctor batran i-a dat vestea ce a cutremurat-o din cap pana in picioare: "Daca renunti la copil, vei muri de cancer". I s-au facut analizele "pe o broasca", ca sa vada daca este insarcinata. Daca broasca murea, femeia era gravida. Si chiar cel de-al patrulea copil, "decretelul", a fost salvarea ei. Insa, timp de cinci ani a facut tratament. De trei ori pe saptamana, Maria mergea la Bucuresti, "de credeau vecinele mele ca mi-am luat serviciu. Dar ce stiau ele prin ce chin treceam eu? Mi se facuse o rana urata. Ani la randul am tratat-o. M-am operat apoi de fibrom". spune Maria, femeie de la tara
Citeşte mai multe despre:   maria ,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de