NICODIM MUNTEANU
A pastorit ortodoxia romana in perioada celui de-al doilea razboi mondial si a instaurarii comunismului, biruind cu intelepciune asprimea unor vremuri tulburi, cand preotii erau arestati si condamnati, iar bisericile, daramate sau inchise.
De-a lungul vietii a fost martor al marilor evenimente ale istoriei, incepand cu cel dintai razboi mondial si Unirea de la 1918, dar a trebuit sa faca fata, in pozitia inalta si plina de responsabilitati de Patriarh, celor mai grele: derularea celei de-a doua conflagratii mondiale si primii ani ai comunismului in Romania. Biograful sau, I.D. Stefanescu, arata in 1946 principiul relatiilor stabilite de Patriarhul Nicodim cu conducerea de stat din vremea aceea: "Patriarhul Nicodim a urmat o linie hotarata de la care nu s-a abatut. El a socotit ca politica tarii si raspunderea ei sunt purtate de guverne. Acestea vin la carma in conditii stabilite de Constitutie si spiritul public. Biserica are datoria sa nu piarda din ochi Evanghelia si poruncile Mantuitorului".
A INFRUNTAT PUTEREA. Pentru a-i ghida pe credinciosi si pentru a accepta noul drum al ortodoxiei, Patriarhul Nicodim a inteles ca trebuie sa gaseasca metode de aparare a Bisericii, a pastorilor ei si a credinciosilor. Fiindca studiase la Kiev, intr-o tara din care a pornit suflul revolutiei socialiste, a avut bune legaturi in randurile conducatorilor societatii de dupa al doilea razboi mondial, fapt ce l-a ajutat sa razbata sub noua oranduire a comunistilor. Insa a ramas credincios Evangheliei si poporului, si, chiar daca s-a dovedit capabil de dialog cu noii conducatori, a stiut sa fie ferm si convingator atunci cand atacurile s-au indreptat asupra Bisericii sale. De exemplu, in 1940, la un an de la alegerea sa ca Patriarh, cand regele Carol al II-lea a abdicat si generalul Ion Antonescu a venit la guvernare, noua conducere a Ministerului Cultelor a incercat sa intervina direct in treburile Bisericii, incalcand atributiile lui Nicodim, caruia i s-a dat de inteles ca ar fi mai bine sa se retraga din scaun. La 30 septembrie 1940, prin doua scrisori adresate Regelui Mihai si generalului Ion Antonescu, Nicodim, judecandu-se aspru, si-a anuntat hotararea de a se retrage din scaunul patriarhal la Manastirea Neamt, el motivandu-si decizia prin varsta inaintata si boala de inima care recidivase. Cererea i-a fost respinsa, iar scrisorile - inapoiate, fara nici o rezolutie. Le-a repetat la 29 si la 30 ianuarie 1941 tot fara rezultat, asa ca a ramas in scaun.
INTELEPCIUNE. Dar au venit timpuri si mai grele, in care, la o varsta inaintata fiind, a trebuit sa stabilizeze pentru o noua oranduire calea Bisericii. Pentru a consolida ortodoxia in vremuri care nu tolerau credinta, a trebuit sa demonstreze ca Biserica este importanta pentru ceea ce dupa 1945 s-a numit "zidirea unei vieti noi", formarea "omului nou". A trebuit s-o faca astfel incat sa-i convinga pe noii conducatori, iar acest lucru a avut un pret - restructurarea institutiilor de cult, mai ales a scolilor si amvoanelor, insa a lucrat astfel incat Biserica sa nu aiba de suferit. A gasit astfel un rost credintei intr-o epoca noua si, pentru a intari ortodoxia, a condus in toamna 1946 o delegatie sinodala romana intr-o vizita la Moscova, cu scopul de a reinnoda legaturile traditionale, intrerupte o vreme, dintre cele doua biserici.
Cat de mult bine a facut, daca ar fi putut face mai mult sau daca nu a facut destul pentru oamenii Bisericii oprimati in acea vreme, doar timpul si studiile istoricilor (care, din pacate, aproape ca lipsesc) o vor demonstra o data cu deschiderea dosarelor Securitatii.
|
"Patriarhul Nicodim a urmat o linie hotarata de la care nu s-a abatut. El a socotit ca politica tarii si raspunderea ei sunt purtate de guverne. Acestea vin la carma in conditii stabilite de Constitutie si de spiritul public. Biserica are datoria sa nu piarda din ochi Evanghelia si poruncile Mantuitorului"
I.D. Stefanescu biograf |
Citește pe Antena3.ro
Inmormantarea Patriarhului Nicodim. Se pot vedea: Mihail Sadoveanu, Gheorghiu-Dej, Petru Groza. Oamenii din popor au venit in numar impresionant pentru a-l conduce pe "Carturar" pe ultimul drum |
|
Asculta cu rabdarea unui duhovnic si raspundea cu intelepciune, iar atunci cand mustra o facea cu blandete si cu pilde intelepte. Era un povestitor deosebit, iar in predici si cuvantari trata subiectele in mod captivant, dand exemple din textul Evangheliei, dar si din viata si intelepciunea oamenilor. Nu citea cuvantarea niciodata, ci vorbea liber, demonstrandu-si astfel agerimea mintii.
|
|
|
|
UN PATRIARH FOARTE APRECIAT DE POPORIn ultimii ani ai vietii, Patriarhul Nicodim se simtea din ce in ce mai rau, slabit si fara putere. In august 1947, cand se afla la Manastirea Neamt pentru odihna, a facut o congestie pulmonara ce a determinat la complicarea unei vechi boli de inima, astfel incat la 28 noiembrie a fost adus la Bucuresti cu un tren special. Cu toata ingrijirea atenta a medicilor, starea sanatatii s-a inrautatit si, la 27 februarie 1948, a survenit decesul. A fost inmormantat cu tot ceremonialul cuvenit in Catedrala patriarhala, in partea dreapta a pronausului, langa primul patriarh Miron Cristea.La procesiunea funerara au participat importanti oameni politici, iar credinciosii se intindeau pe randuri nesfarsite, lucru imortalizat pe pelicula fotografica. In una dintre imagini se zaresc Mihail Sadoveanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, dr. Petru Groza. |
|
SCOALA SUPERIOARA DE PICTURA BISERICEASCAFiind un mare om de cultura, de la patriarhul Nicodim a ramas si ceva de o deosebita importanta: Scoala superioara de pictura bisericeasca a Arhiepiscopiei Bucurestilor, ajunsa pana acum sub forma cursurilor de pictura bisericeasca la nivelul Patriarhiei, initiativa ce trebuie asezata la baza revirimentului artistic-bisericesc din vremea noastra. Printre realizarile sale in timpul celor 11 ani cat a fost la Manastirea Neamt se numara ridicarea Palatului mitropolitan, a cladirii Seminarului Teologic, reutilarea tipografiei si tiparirea a peste 100 de lucrari teologice. |