x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Carturarul si impaciuitorul

Carturarul si impaciuitorul

de Cristinel C. Popa    |    05 Feb 2007   •   00:00
Carturarul si impaciuitorul
NICODIM MUNTEANU
A pastorit ortodoxia romana in perioada celui de-al doilea razboi mondial si a instaurarii comunismului, biruind cu intelepciune asprimea unor vremuri tulburi, cand preotii erau arestati si condamnati, iar bisericile, daramate sau inchise.

De-a lungul vietii a fost martor al marilor evenimente ale istoriei, incepand cu cel dintai razboi mondial si Unirea de la 1918, dar a trebuit sa faca fata, in pozitia inalta si plina de responsabilitati de Patriarh, celor mai grele: derularea celei de-a doua conflagratii mondiale si primii ani ai comunismului in Romania. Biograful sau, I.D. Stefanescu, arata in 1946 principiul relatiilor stabilite de Patriarhul Nicodim cu conducerea de stat din vremea aceea: "Patriarhul Nicodim a urmat o linie hotarata de la care nu s-a abatut. El a socotit ca politica tarii si raspunderea ei sunt purtate de guverne. Acestea vin la carma in conditii stabilite de Constitutie si spiritul public. Biserica are datoria sa nu piarda din ochi Evanghelia si poruncile Mantuitorului".

A INFRUNTAT PUTEREA. Pentru a-i ghida pe credinciosi si pentru a accepta noul drum al ortodoxiei, Patriarhul Nicodim a inteles ca trebuie sa gaseasca metode de aparare a Bisericii, a pastorilor ei si a credinciosilor. Fiindca studiase la Kiev, intr-o tara din care a pornit suflul revolutiei socialiste, a avut bune legaturi in randurile conducatorilor societatii de dupa al doilea razboi mondial, fapt ce l-a ajutat sa razbata sub noua oranduire a comunistilor. Insa a ramas credincios Evangheliei si poporului, si, chiar daca s-a dovedit capabil de dialog cu noii conducatori, a stiut sa fie ferm si convingator atunci cand atacurile s-au indreptat asupra Bisericii sale. De exemplu, in 1940, la un an de la alegerea sa ca Patriarh, cand regele Carol al II-lea a abdicat si generalul Ion Antonescu a venit la guvernare, noua conducere a Ministerului Cultelor a incercat sa intervina direct in treburile Bisericii, incalcand atributiile lui Nicodim, caruia i s-a dat de inteles ca ar fi mai bine sa se retraga din scaun. La 30 septembrie 1940, prin doua scrisori adresate Regelui Mihai si generalului Ion Antonescu, Nicodim, judecandu-se aspru, si-a anuntat hotararea de a se retrage din scaunul patriarhal la Manastirea Neamt, el motivandu-si decizia prin varsta inaintata si boala de inima care recidivase. Cererea i-a fost respinsa, iar scrisorile - inapoiate, fara nici o rezolutie. Le-a repetat la 29 si la 30 ianuarie 1941 tot fara rezultat, asa ca a ramas in scaun.

INTELEPCIUNE. Dar au venit timpuri si mai grele, in care, la o varsta inaintata fiind, a trebuit sa stabilizeze pentru o noua oranduire calea Bisericii. Pentru a consolida ortodoxia in vremuri care nu tolerau credinta, a trebuit sa demonstreze ca Biserica este importanta pentru ceea ce dupa 1945 s-a numit "zidirea unei vieti noi", formarea "omului nou". A trebuit s-o faca astfel incat sa-i convinga pe noii conducatori, iar acest lucru a avut un pret - restructurarea institutiilor de cult, mai ales a scolilor si amvoanelor, insa a lucrat astfel incat Biserica sa nu aiba de suferit. A gasit astfel un rost credintei intr-o epoca noua si, pentru a intari ortodoxia, a condus in toamna 1946 o delegatie sinodala romana intr-o vizita la Moscova, cu scopul de a reinnoda legaturile traditionale, intrerupte o vreme, dintre cele doua biserici. Cat de mult bine a facut, daca ar fi putut face mai mult sau daca nu a facut destul pentru oamenii Bisericii oprimati in acea vreme, doar timpul si studiile istoricilor (care, din pacate, aproape ca lipsesc) o vor demonstra o data cu deschiderea dosarelor Securitatii.

CUVANTA MINUNAT. Pe langa diplomatia de care a dat dovada de-a lungul unor ani grei, cand a trebuit sa conduca Biserica prin transformari nemaiintalnite, Nicodim a fost simtit si ca un om de o mare cultura, intelepciune si bunatate. Cunostintele si amintirile sale, adunate din anii copilariei de la Pipirig, de la manastirile moldovene, basarabene si de la Kiev, au fost de mare valoare pentru popor si tara. "Cuvanta minunat crestineste", spunea arhimandritul Scriban, iar acestui dar i s-au adaugat bunatatea sa rara si intelegerea cu care cauta sa dea ajutor tuturor celor aflati in nevoie. Asculta cu rabdarea unui duhovnic si raspundea cu intelepciune, iar atunci cand mustra o facea cu blandete si cu pilde intelepte. Era un povestitor deosebit, iar in predici si cuvantari trata subiectele in mod captivant, dand exemple din textul Evangheliei, dar si din viata si intelepciunea oamenilor. Nu citea cuvantarea niciodata, ci vorbea liber, demonstrandu-si astfel agerimea mintii.

"Patriarhul Nicodim a urmat o linie hotarata de la care nu s-a abatut. El a socotit ca politica tarii si raspunderea ei sunt purtate de guverne. Acestea vin la carma in conditii stabilite de Constitutie si de spiritul public. Biserica are datoria sa nu piarda din ochi Evanghelia si poruncile Mantuitorului"
I.D. Stefanescu
biograf

CONTEMPORAN CU EMINESCU. A venit pe lume in zi de sarbatoare, la 6 decembrie 1865, la Pipirig, judetul Neamt, el primind numele de Nicolae. Parintii sai au fost tarani foarte credinciosi, cu stare, care aveau in proprietate un munte intreg la poalele Ceahlaului, unde isi pastrau turmele de oi. Cand s-a nascut, pe vremea lui Cuza, mai traiau inca Gheorghe Asachi si Vasile Alecsandri, iar Eminescu avea doar 15 ani. A urmat scoala primara din sat, dupa care a plecat ca "frate de manastire" la schitul Pocrov si la Manastirea Neamt, a carei conducere l-a ajutat sa ajunga la Seminarul Veniamin Costache din Iasi, in 1882. Cand l-a terminat, in 1890, a devenit ucenicul de casa al evlaviosului mitropolit Iosif Naniescu si, in acelasi an, a fost trimis sa-si continue studiile la Academia Teologica "Petru Movila" din Kiev, unde a fost coleg cu viitorul primat al Greciei, Hrisostom al Atenei. La 29 de ani a intrat in monahism la Manastirea Neamt si a fost imediat hirotonit ierodiacon. Intors la Iasi in 1896, a fost hirotonit preot-ieromonah, iar in 1900 a atins locul cel mai important pentru un monah ramas calugar: rangul de arhimandrit mitrofor. Fiindca avea doar 35 de ani si numai sase ani de calugarie, ascensiunea sa a starnit invidii. In 1902 s-a indreptat catre sud, unde a intalnit un alt om deosebit: episcopul Pimen Georgescu al Dunarii de Jos. Acesta l-a numit pe Nicodim "arhimandrit de scaun" si i-a incredintat si directia Seminarului teologic din Galati.

Inmormantarea Patriarhului Nicodim. Se pot vedea: Mihail Sadoveanu, Gheorghiu-Dej, Petru Groza. Oamenii din popor au venit in numar impresionant pentru a-l conduce pe "Carturar" pe ultimul drum

ASCENSIUNE RAPIDA. In 1909, cand Pimen Georgescu a fost ales mitropolit al Moldovei, l-a adus la Iasi si pe arhimandrit, numindu-l vicar al Mitropoliei. In 1912, cand episcopul de Husi Conon Aramescu-Donici a trecut pe scaunul de mitropolit primat de la Bucuresti, Pimen l-a urcat in loc pe Nicodim Munteanu. A ramas la Husi pana in 1923, dandu-i-se intre 1918 si 1920 si suplinirea Moldovei Rasaritene. La inceputul lui 1921 s-a intors la Manastirea Neamt ca staret si a reusit sa ii recupereze proprietatile, dupa dispute aprige cu autoritatile vremii. Activitatea de la Neamt l-a adus din nou in atentie, asa incat, dupa moartea mitropolitului Pimen, la 3 februarie 1935, Nicodim Munteanu e instalat in scaunul de mitropolit al Moldovei si Sucevei. Patru ani a petrecut din nou la Iasi, iar in 1939, dupa moartea lui Miron Cristea, a luat in primire locotenenta de Patriarh (5 martie 1939), dar a refuzat sa candideze la patriarhat. La 30 iunie 1939, Marele Colegiu electoral bisericesc l-a ales patriarh pe Nicodim, dupa ce, in prealabil, mai mult de nevoie, isi daduse consimtamantul sa candideze. Presimtea vremurile grele care urmau sa vina, de aceea ezitase.
Asculta cu rabdarea unui duhovnic si raspundea cu intelepciune, iar atunci cand mustra o facea cu blandete si cu pilde intelepte. Era un povestitor deosebit, iar in predici si cuvantari trata subiectele in mod captivant, dand exemple din textul Evangheliei, dar si din viata si intelepciunea oamenilor. Nu citea cuvantarea niciodata, ci vorbea liber, demonstrandu-si astfel agerimea mintii.

A FOST MARE IUBITOR AL LIMBII ROMANE

Inca de la Husi incepuse o noua traducere a Bibliei. A continuat la Neamt, intrand in legatura cu Gala Galaction si, la indemnurile Patriarhului Miron Cristea, au dat Bisericii romanesti Biblia din 1936. Opera de traducator si harul de scriitor i-au adus un supranume, acela de "Carturarul". Unul dintre biografii sai, profesorul I.D. Stefanescu, scria despre el cand a fost sarbatorit la implinirea varstei de 80 de ani: "Vorbeste romaneste foarte curat, fara neologisme si fara termeni speciali". Despre graiul sau a scris mai tarziu si Nicolae Colan, academician si episcop al Clujului, ca "nu era amestecat cu vorbe pe care natia nu si le-ar recunoaste ca ale sale".

SCOALA SUPERIOARA DE PICTURA BISERICEASCA

Fiind un mare om de cultura, de la patriarhul Nicodim a ramas si ceva de o deosebita importanta: Scoala superioara de pictura bisericeasca a Arhiepiscopiei Bucurestilor, ajunsa pana acum sub forma cursurilor de pictura bisericeasca la nivelul Patriarhiei, initiativa ce trebuie asezata la baza revirimentului artistic-bisericesc din vremea noastra. Printre realizarile sale in timpul celor 11 ani cat a fost la Manastirea Neamt se numara ridicarea Palatului mitropolitan, a cladirii Seminarului Teologic, reutilarea tipografiei si tiparirea a peste 100 de lucrari teologice.

UN PATRIARH FOARTE APRECIAT DE POPOR

In ultimii ani ai vietii, Patriarhul Nicodim se simtea din ce in ce mai rau, slabit si fara putere. In august 1947, cand se afla la Manastirea Neamt pentru odihna, a facut o congestie pulmonara ce a determinat la complicarea unei vechi boli de inima, astfel incat la 28 noiembrie a fost adus la Bucuresti cu un tren special. Cu toata ingrijirea atenta a medicilor, starea sanatatii s-a inrautatit si, la 27 februarie 1948, a survenit decesul. A fost inmormantat cu tot ceremonialul cuvenit in Catedrala patriarhala, in partea dreapta a pronausului, langa primul patriarh Miron Cristea.
La procesiunea funerara au participat importanti oameni politici, iar credinciosii se intindeau pe randuri nesfarsite, lucru imortalizat pe pelicula fotografica. In una dintre imagini se zaresc Mihail Sadoveanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, dr. Petru Groza.

SCOALA SUPERIOARA DE PICTURA BISERICEASCA

Fiind un mare om de cultura, de la patriarhul Nicodim a ramas si ceva de o deosebita importanta: Scoala superioara de pictura bisericeasca a Arhiepiscopiei Bucurestilor, ajunsa pana acum sub forma cursurilor de pictura bisericeasca la nivelul Patriarhiei, initiativa ce trebuie asezata la baza revirimentului artistic-bisericesc din vremea noastra. Printre realizarile sale in timpul celor 11 ani cat a fost la Manastirea Neamt se numara ridicarea Palatului mitropolitan, a cladirii Seminarului Teologic, reutilarea tipografiei si tiparirea a peste 100 de lucrari teologice.
×