Cu sufletul pe-o aripa

i fi tentat sa te scarpini in crestetul capului a mirare auzind ca un profesor universitar, mare magistru in terapia intensiva, a avut intalnire cu un inger.

Ai fi tentat sa te scarpini in crestetul capului a mirare auzind ca un profesor universitar, mare magistru in terapia intensiva, a avut intalnire cu un inger.

Un om care s-a luptat sa smulga de dincolo de hotarul mortii oameni in moarte clinica, reinsufletindu-i cu aparatura de mare tehnicitate, cu inima si plamani artificiale, cu rinichi artificiali. Ei bine, un astfel de profesor de terapie intensiva si anestezie a simtit, intr-un moment ciudat, ca se afla pe o aripa de inger. Asa s-a intamplat cu intemeietorul de scoala in terapie intensiva si anestezie, cu marele George Litarczec. O viata intreaga, marele profesor de medicina s-a luptat cu moartea. Cu moartea altora. Si in salile acelea in care functionau inima artificiala, plamanii artificiali, rinichii artificiali el a invins de multe ori hada femeie cu coasa, uzand de stiinta pura, de tehnica perfectionata.

Cursa. Si totusi destinul a facut ca marele profesor Litarczec sa ajunga chiar el pe masa de interventii, in rolul groaznic de om aflat in stop cardiac si respirator. La 75 de ani, profesorul fusese operat de cancer de colon. In spitalul unde-si petrecuse viata, la Fundeni, peste doua zile, a izbucnit o neasteptata hemoragie abdominala, si profesorul Litarczec a intrat in moarte clinica. In urma unor actiuni complexe de terapie intensiva si reanimare, profesorul Litarczec a fost intors de dincolo de hotarul mortii, redobandind viata. Si povestirea omului de stiinta este tulburatoare: "Am simtit deodata ca un inger poposeste langa mine, ma ia de mana si-mi ridica sufletul in tavan. Din tavanul salii de terapie intensiva, sufletul meu imi vedea trupul cu care se luptau baietii mei, in frunte cu profesorul Tulbure, caruia i-am predat stafeta de conducere a clinicii de anstezie terapie intensiva. Observam ce manevre faceau medicii si parca le-as fi strigat: «Fa-mi o injectie in inima cu medicamentul cutare, mareste pulsatiile la inima-plamanul artificial». Dar fostii mei studenti chiar asta faceau… Nu crezusem in variantele acestea cum ca sufletul se inalta in momentul mortii clinice si ca are momente de observare lucida a trupului parasit de suflet. Dar uite ca eu, omul de stiinta, am constatat, prin mine, ca aceasta stare exista; ca acel inger mi-a ajutat sufletul sa paraseasca momentan trupul aflat in moarte si sa se reintoarca in fiinta in clipa in care viata castiga partida".

Omul care a plamadit sute de medici de terapie intensiva (cateva zeci conduc mari sectii din spitalele lumii, din America in Australia, din Europa de Vest in Europa Centrala), ei bine, omul acesta, al rigorii stiintei medicale, a simtit ca sufletul lui se afla intr-un anumit moment pe o aripa de inger.

Sansa. Probabil ca, daca am reusi sa "developam" intr-un mod straniu toate ungherele fiintelor omenesti, am gasi precis printre noi ingeri, dar si diavoli. Si in trecerea noastra prin viata ne intersectam bizar uneori cu ingerii, uneori cu dracii. Cam asa s-a intamplat cu un pusti din Constanta. L-am cunoscut la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Berceni, in carca marelui profesor de chirurgie, savantul Alexandru Pesamosca. Nazdravanul Nicusor isi pictase cu carioca mustati si barbison de muschetar si se lauda ca profesorul nu poate sa-si viziteze copiii operati decat cu el pe umeri. Dar daca il priveai mai atent pe Nicusor, observai ca infipta in abdomenul lui este o canula cu o palnie prin care era hranit. Bietul Nicusor intalnise diavolul in pielea unei bestii cu chip de om care, in joaca, ii turnase pe gat acidul dintr-o baterie de masina, aruncata in spatele blocului. Si esofagul lui Nicusor a fost facut zdrente. Dar Nicusor a avut si sansa sa intalneasca un inger, numit marele chirurg Alexandru Pesamosca. Profesorul i-a construit un alt esofag din intestin. Iar acum Nicusor este un flacau intreg, frumusel, cu note bunicele si cu succes la colege. "Am simtit deodata ca un inger poposeste langa mine, ma ia de mana si-mi ridica sufletul in tavan. Din tavanul salii de terapie intensiva, sufletul meu imi vedea trupul cu care se luptau baietii mei, in frunte cu profesorul Tulbure, caruia i-am predat stafeta de conducere a clinicii de anstezie terapie intensiva. Observam ce manevre faceau medicii si parca le-as fi strigat: «Fa-mi o injectie in inima cu medicamentul cutare, mareste pulsatiile la inima-plamanul artificial». Dar fostii mei studenti chiar asta faceau…"

profesor George Litarczec