Dacii si romanii

Lui Traian i se spunea Dacicus, dar nu pentru ca ar fi fost stapan peste Dacia, ci pentru ca era un titlu pe care si-l dorea cu ardoare. Lui Traian i se spunea Dacicus, dar nu pentru ca ar fi fost stapan peste Dacia, ci pentru ca era un titlu pe care si-l dorea cu ardoare.

Avea cu el arme, masini de razboi, scule, trupe bine hranite si complet echipate, dar si ofiteri care cunosteau topografia Daciei. Traian a adaugat celor noua legiuni de la Dunarea mijlocie si inferioara, inca alte patru, aduse din provinciile germane si alte doua create special cu prilejul primului razboi dacic. La 25 martie 101 imparatul Traian paraseste Roma, asezandu-se in fruntea a 150.000 de soldati, ca sa cucereasca... o tara fara limba si cultura?... o tara cu foarte putini locuitori? Daca eram asa de putini de ce avea nevoie Traian de 150.000 de soldati?!... Daca eram asa de saraci, de ce veneau romanii la noi?!... Iata intrebari pe care si le pun si astazi cercetatorii nostri.

MOMELI. Prin fagaduieli, Traian reuseste sa atraga mai multi tarabostes, dar si sa desfiinteze aliantele lui Decebal. Se pare ca momelile au prins, caci privelistea maretului pod peste Dunare, imensa manifestare de trupe, stralucirea armurilor soldatilor romani au pus pe ganduri soliile barbare. Decebal a aflat de inchinarea comatilor, dar nu a renuntat la lupta. El i-a unit iar pe dacii dornici de libertate, care au inteles ca duc o lupta dincolo de puterile omenesti. Au luptat dacii cot la cot cu codrii, cu munti, cu apele si stancile. Erau ca fratii, doar. Amenintarea romana se apropia de cetatea sacra, Sarmizegetusa, iar Decebal vedea fumul parjolului roman extins peste intreaga Dacie. Se retrage cu cei mai fideli supusi la Sarmizegetusa. Pe acel pamant, tunetele zeului razboiului au zguduit din temelii muntii, zidurile, codrii si sufletele. Lacrimi amestecate cu sudoare, sange si funingine au varsat dacii cand au ars cladirile din interiorul cetatii. O ultima sfortare a unui popor pentru salvarea libertatii lui. In ciuda persoanelor de incredere care il inconjurau, tradarile l-au distrus pe Decebal.

LA PAMANT… Decebal stia ca atat timp cat spada ii era la sold, mai traia si o frantura din Dacia lui libera. Urmarit cu indarjire, la umbra unui stejar batran, scutul lui Decebal va cadea la pamant. Cu puterea lui uriasa, regele va ingenunchea si va saruta pamantul. Cu ochii la centurionul care nu-l slabea din priviri, se sinucide si lasa sangele sa se scurga pe tarana stramoseasca. Eroic, asa cum a trait, a murit regele Daciei. Tiberius Claudius Maximus i-a taiat capul si mana dreapta cu furie si le-a dus ca trofee la Roma. Decebal si-a imprumutat sufletul copacilor si muntilor. Prada bogata au carat romanii, aur si argint, gasite la Sarmizegetusa. Totul pentru Roma. Bicilis a fost cel care le-a aratat romanilor unde erau ascunse comorile regelui dac. El mai era singurul care stia ca-n albia raului Sargetia, pe care Decebal il abatuse cu ajutorul unor prizonieri, acesta ascunsese lucruri pretioase care suportau umezeala. Peste ele pamant. Prizonierii au fost macelariti, asa era obiceiul. Astfel, secretul stapanului a fost dezvaluit. Cifrele notate de istorici uimesc si nedumeresc in acelasi timp. 1.650.000 kg aur, 3.330.000 kg argint, 500.000 de barbati cu arme cu tot. Chiar daca istoricul Criton a mai taiat din zerouri: 165.000 kg aur, 330.000 kg argint si 55.000 soldati tot par prea mult pentru acele vremuri. Cert este ca Traian si-a finantat razboiul cu partii, si a facut o substantiala reducere de impozite in Roma, ca sa nu amintim de realizarile extraordinare din punct de vedere arhitectural in celebrul oras, ale caror urme se vad si azi.