Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Eşti bun, Măria ta! Eşti înţelept şi-ţi iubeşti mult neamul; cu aceste calităţi poţi stăpâni fără teamă şi o împărăţie". Acestea erau cuvintele pe care Elena Cuza le rostea soţului ei în seara în care acesta a fost ales ca Principe Domnitor.
Cameliile erau florile preferate de Elena Cuza, soţia lui Alexandru Ioan Cuza, care a păstrat tăcerea asupra vieţii sale particulare şi a modului său de a fi. Infidelităţile soţului ei nu au reuşit să-i şteargă respectul şi iubirea pe care le nutrea faţă de acesta. Viaţa alături de el n-a fost una de invidiat. Primind de mică o educaţie aleasă, după severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directă a mamei, Elena s-a dedicat total lui Alexandru Ioan Cuza, iertându-i firea nestatornică. N-a ezitat nici o clipă să-şi îndeplinească rolul de primă doamnă a ţării. "Elena Cuza era din fire econoamă şi cumpănită în cheltuielile ce le făcea pentru sine. Era o deprindere luată din casa părintească, unde crescuse cu multe greutăţi şi constrângeri, căci familia sa, deşi făcând parte din cele mai vechi familii boereşti din Moldova, nu fusese niciodată bogată ca să-şi poată îngădui risipa şi luxul de prisos", scrie Lucia Borş în cartea sa "Doamna Elena Cuza", apărută în 1936. Chiar dacă o lungă perioadă a locuit la Paris, alungată de Alexandru Ioan Cuza, care voia să rămână alături de Maria Obrenovici, iubita sa, la revenirea în ţară, Elena Cuza impresiona toată lumea cu schimbarea ei. "Toate Doamnele din înalta societate, invitate la marea recepţie, îşi pregăteau toaletele, una mai luxoasă decât alta; casele franceze de mode din Bucureşti nu mai pridideau cu primirea comenzilor, cari în astfel de ocazii, când timpul îngăduia, erau cerute direct din Paris. Doamnele mai aflaseră, în taină, că principesa aştepta un astfel de transport de rochii alese dela cele mai mari case de modă din capitala Franţei şi nu voiau ca ele să rămână mai prejos".
O adevărată principesă
"În rochia sa napoleoniană, cu un buchet de camelii albe la centură, pieptănată în stil Iosefinian, principesa Elena, stăpânindu-şi timiditatea naturală, printr’un zâmbet binevoitor, primea omagiul adus de invitaţi, vorbind cu fiecare dintre ei, în limba sa moldovenească, chiar când cei aflaţi de faţă i se adresau în alte limbi străine". "Însuşi principele rămase surprins de marea sa schimbare, ştiind-o stângace şi timidă, în mijlocul unei societăţi numeroase şi regăsind-o atât de stăpână pe mişcările şi pe vorbele ei, ca o adevărată Principesă Domnitoare; în acea seară, Elena Cuza dezarmase şi pe duşmanii soţului său, prin graţia, bunăvoinţa şi tactul deosebit", scria Lucia Borş în cartea dedicată Elenei Cuza. Poate că vizita la Paris, faptul că a fost primită de împăratul Napoleon al III-lea şi frecventarea saloanelor, a expoziţiilor şi spectacolelor din capitala Franţei şi-au pus amprenta pe timida principesă, care astfel avea să le arate tuturor că o femeie reuşeşte orice îşi pune în minte. Elena Cuza era exemplul femeii acelor ani, elegantă, manierată, emancipată, atentă la imaginea ei şi, extrem de important, deschisă la orice noutăţi. Poate nu întâmplător, la 8 martie 2011, Muzeul Naţional Cotroceni a organizat o expoziţie dedicată în exclusivitate Primei Doamne a României. Lucruri ce au aparţinut acesteia au putut fi admirate de vizitatori precum brăţara de aur şi sigiliul cu iniţialele H.C., mantia, coroana domnească lucrată în pietre preţioase, batiste, şaluri, casete de înfrumuseţare şi lucru de mână, trusa de scris, trusa de voiaj, un evantai din baga. Expoziţia a fost completată cu scrisori, fotografii, litografii, stampe, albume de fotografii precum cel dedicat de Carol Pop de Szathmary doamnei Elena Cuza. La 3 aprilie 1909, Elena Cuza murea, fiind înmormântată la moşia părintească.
Citește pe Antena3.ro
