x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Doina muzicii fara egal

Doina muzicii fara egal

de Daniela Cârlea Şontică    |    22 Mai 2006   •   00:00
Doina muzicii fara egal
PENTRU ESTETI
Rar s-a intalnit in vocea unui om logodna fericita a dramatismului cu tandretea, a zbuciumului cu fiorul sentimental, a limpezimii de cristal cu melancolia impregnata in fiece melodie trimisa in eter.

Inconfundabila voce a Doinei Badea, atat de personala incat o poti recunoaste dintr-o mie. Muzicologul George Sbarcea, facandu-i o caracterizare, spunea despre ea aceste cuvinte: "Avea, intr-adevar, un fel al ei propriu de a interpreta orice melodie, o rezonanta particulara a tonurilor. Nu semana cu nimenea si nimeni nu va putea sa o imite, fiindca Doina Badea este o aparitie singulara, careia pana si cei indiferenti ii recunosc unicitatea sa de nerepetat".

Poate ca si cei mai putin cunoscatori de muzica usoara romaneasca mai veche au auzit macar o data in viata cantecele "Canta un matelot…", compus de Vasile Veselovschi, pe versurile lui Ion Minulescu, si "Ploaia si noi", de Vasile Vasilache Jr pe un text al Flaviei Buref. Sunt doar doua dintre marile succese ale cantaretei, iar muzicologul amintit este de parere ca, daca nu ar fi avut interpretarea speciala a Doinei Badea, acestea n-ar fi avut acelasi impact.

HAIOASA. Printre cei care au avut ocazia sa o cunoasca personal pe intepreta cu sfarsit tragic la cutremurul din 1977 se afla si Sida Spataru, vaduva interpretului Dan Spataru. Ne-a vorbit cu drag despre omul Doina Badea: "Am cunoscut-o la Restaurantul Magura din Eforie. Baiatul ei era nascut in aceeasi luna cu Dana, fetita noastra. Eu am cunoscut-o acolo la mare, mergeam seara, dupa spectacolele unde cantau ea si Dan. Asa am cunoscut-o pe Doina Badea, pe sotul si pe copilul ei. Era o femeie simpatica. De multe ori pe scena avea o aparitie sobra, rece, dar in viata de zi cu zi era foarte draguta si pot sa spun ca era chiar o haioasa. In viata de toate zilele avea o caldura omeneasca nemaipomenita. Asa am cunoscut-o. Tin minte ca era la o cura de slabit si trebuia sa manance pui. Si ii ziceam: «Ce cura de slabire e asta, cand tu mananci pui prajit?»... Era o gurmanda, cred ca nu se putea abtine de la mancare, desi totdeauna avea grija de silueta ei. Asa cum erau standardele pe atunci. Si se imbraca dupa cum erau regulile in privinta aparitiilor pe scena si la televizor".

PREZENTARE. Octavian Ursulescu, prezentatorul consacrat al festivalurilor "Mamaia", spune ca, daca ar fi trebuit sa o prezinte pe scena unei astfel de manifestari, ar fi fost foarte emotionat. "Este ca si cum ea s-ar intoarce din mormant si eu as avea sansa de a prezenta aceasta cantareata absolut remarcabila care a marcat muzica usoara romaneasca inainte ca eu sa incep activitatea aceasta de prezentator. Probabil ca, in primul rand, eu as fi foarte emotionat si as fi in aceeasi postura ca si spectatorii, nici eu n-as cunoaste-o foarte bine si nici ei. Dar, oricum, un prezentator trebuie sa se documenteze cand iese la microfon, trebuie sa fie «betonat» din punct de vedere al informatiei si sa-l puna in valoare pe interpret.

M-as referi in primul rand la vocea ei exceptionala, la un profesionalism remarcabil, asa cum mi-a fost relatat de altii. Din ceea ce am mai auzit, ce am mai citit despre ea, era o interpreta foarte serioasa, minutioasa in pregatirea fiecarei melodii, avea o seriozitate ardeleneasca, a scolii aceleia de la Deva, unde fusese o solista oarecare de teatru de revista de provincie pana a devenit o mare cantareata. Eu as spune ca ea se afla pe o culme a carierei pana a intervenit nenorocirea ei. Ar mai fi facut foarte multe, nu era la apusul carierei, dimpotriva, era chiar pe varful urcusului. Oricum, in ’77, Festivalul de la Mamaia fusese intrerupt abuziv de conducere, iar ea, care era o cantareata de festival, ar fi avut de suferit. Doina Badea nu era ceea ce s-ar putea numi o cantareata de turneu, de show, pentru ca vocea ei era, fatalmente, mai mult pentru esteti, pentru oameni care apreciaza vocea, dar ea nu putea capta foarte mult publicul. Avea un anumit gen si piesele cam de aceeasi factura, mai serioasa, in schimb era cantareata de concurs. Orice piesa de concurs incredintata ei, cum erau piesele acelea ample, festivaliere, cultivate si la San Remo, ea o conducea catre premii", a spus Octavian Ursulescu.

"M-as fi bucurat ca, dupa ’84, cand am prezentat eu prima data la Mamaia, sa fi avut sansa sa o prezint pe Doina Badea, sa-i fiu alaturi. Pentru un prezentator, acestea sunt lucrurile cele mai frumoase, ai sansa sa stai alaturi de niste valori extraordinare" - Octavian Ursulescu

"Cum stia ea sa furiseze in orice melodie ce i se incredinta de compozitori o struna de melancolie multiplicata! Si ce interiorizare elegiaca dobandeau cantecele pe care le interpreta, facand din ele succese raspandite in tara intreaga!" - George Sbarcea

BANICA, UN NUME DE SUCCES IERI SI AZI
Mai stie cineva cum a ajuns publicul romanesc sa il iubeasca pe Stefan Banica? Poate de vina este si emisiunea de "Varietati" din fiecare sambata seara de la televizor din perioada mult blamatei perioade comuniste. Insa, mai mult ca sigur, fara talentul sau de actor si de interpret n-ar fi ajuns la inimile noastre. In orice caz, o emisiune buna de divertisment avea marca "reusit" daca Stefan Banica se afla in distributie.

O data cu glasul lui catifelat si figura-i bonoma, amintirile despre Stefan Banica scot la iveala refrene ajunse slagare: "Cum am ajuns sa te iubesc?", "Imi acordati un dans", "Gioconda se marita" si cate alte melodii cantate solo sau in duet cu alti artisti. De aceste trei piese il leaga pe Stefan Banica Jr amintiri placute, cei doi, tata si fiu, la fel de talentati, le-au interpretat in duet in 1993. Ca si piesa "Trei ani in tramvai", cele trei melodii au fost cantate impreuna de cei doi Banica intr-un spectacol de revista. Stefan Banica Jr afirma ca acele momente au fost cele mai emotionante traite de el pe o scena.

Este si motivul pentru care a reluat recent piesa "Cum am ajuns sa te iubesc" si i-a facut un videoclip in care apare "un dialog in timp intre mine si el". Este o varianta reusita, autohtona, a incercarii de a aduce impreuna peste timp, in mod virtual, doua talente din aceeasi familie. Sa ne amintim de cantecul de succes "Unforgetable", interpretat tot in aceeasi maniera, cu ajutorul reunirii prin… tehnica, de Nat King Cole si Natalie, fiica acestuia. (Daniela Sontica)

ADMIRATI DE TEMISTOCLE POPA

Intr-un capitol al cartii sale de amintiri si evocari ai unor oameni cu care a colaborat, "Trecea fanfara militara" (Editura Litera, 1989), compozitorul Temistocle Popa scrie: "(…) adresez, din acest colt de pagina, intreaga mea pretuire artistilor de aleasa dotatie - cu care am avut onoarea sa colaborez la emisiuni de radio si de televiziune - care sunt Marina Voica, Corina Chiriac, Anda Calugareanu, Cornel Constantiniu, Ion Dichiseanu, Cristian Popescu, Dorin Anastasiu, Stefan Banica, regretatul Aurelian Andreescu".

O VOCE FESTIVALIERA, IN GENUL LANSAT LA SAN REMO

"Doina Badea avea un ambitus clasic, cu care astazi n-ar mai fi putut face cariera. In perioada aceea se purtau vocile mari, festivaliere, in stil sovietic, acum probabil ar fi cantat opereta. A si cantat opereta si a fost solista la Teatrul de opereta din Deva. S-a lansat destul de tarziu, pentru ca nu era nici genul acela de fata frumoasa, zglobie, sprintara. Stilul ei era foarte sobru, serios, nu dansa, nu se misca pe scena. Stilul ei era simplu: venea la microfon, canta piesa si pleca. Nu poti s-o compari cu Margareta Paslaru, care facea show. Doina Badea insa a fost o voce mare, cu ambitus deosebit, si compozotorii ii dadeau piese deosebite. A fost «Ploaia si noi», de Vasile V. Vasilache, care a si luat unul dintre primele premii internationale, daca nu ma insel, la Bratislava, in Cehoslovacia. A mai fost apoi si «Canta un matelot…», de Vasile Veselovschi, un cantec deosebit, interpretat de Doina Badea", afirma Octavian Ursulescu despre vocea marii interprete.

CANTA UN MATELOT… SI DOINA BADEA

"Canta un matelot la prora,/Si imnul lui solemn plutea/Pe-ntinsul Marii Marmara,/Ca-ntr-o cetate spaniola,/Cand orologiul din cupola/Anunta fiecare ora/Printr-un preludiu de mandola.../Canta un matelot la prora/Si marea nu-l intelegea./Canta un matelot la prora,/Un singur matelot canta./Si totusi vocea lui sonora/Parea, pe iahtul ancorat,/Un cor solemn de preoti tineri,/Ce-ngroapa-n noaptea Sfintei Vineri/Un nou profet crucificat/Pe-o noua Golgota.../Canta un matelot la prora/Si-ntregul echipaj dormea./Canta un matelot la prora./Dar ce lunatic l-asculta/Si cine cantu-i repeta/Din largul Marii Marmara,/Cand matelotii toti dormeau/Si marea nu-l intelegea?.../Canta un matelot la prora/Si-n larg sirenele plangeau!
×