E muzica, e poezie

Iesenii au fost si cei dintai care au informat publicul despre metoda "imortalizarii" imaginilor in 1839. La Iasi, inceputurile in domeniu dateaza din 1840, cand a fost experimentata tehnica fotografiei in cadrul Academiei Mihailene, in laboratoarele de fizica si chimie.

Iesenii au fost si cei dintai care au informat publicul despre metoda "imortalizarii" imaginilor in 1839. La Iasi, inceputurile in domeniu dateaza din 1840, cand a fost experimentata tehnica fotografiei in cadrul Academiei Mihailene, in laboratoarele de fizica si chimie. Orasul moldovean a gazduit nu doar fotografi celebri, care au pastrat pentru secole imaginile personalitatilor culturale si politice ale tarii, ci a constituit si urbea celui dintai cerc de fotografi amatori din 1901.

OGLINDA. Tarani imbracati in costume populare soseau la rudele instarite stabilite la oras si se pozau. Putini si cu rare ocazii. Truditorii, meseriasii din judet veniti cu trenul la Iesi, faceau o poza mai ieftina la atelierul de la Gara pentru cine stie ce legitimatie. Dintotdeauna insa, dintre cei saraci, putini acceptau ca aparatul minune sa le deseneze chipul pe cartonul astazi ingalbenit. Mai mult pe la balciuri, la aparatul ce functiona la minut. Insa oamenii de seama, de la poeti pana la primarul orasului sau Majestatea Sa Regele, aflat in trecere sau retras la 1918 in capitala moldava, isi infoiau deseori pieptul in fata "maestrilor" de studio. Cu papionul asezat sic, cu bastonul atarnand in eter si odraslele impopotonate lenevind in fata ochiului magic. Batranul artist evreu le mai indrepta putin chipurile cu pensula muiata in culoare. Asa se facea ca unii copii tineau pentru prima data in mana o minge, cea aflata in recuzita fotografului carunt, in "cabinet". Zambiti, va rog, domnule Eminescu! In cabinetul marelui artist Heck, timpul a format un puzzle cu zeci de chipuri. Zambiti, va rog, domnilor necunoscuti, maine nu se stie cine va va privi mandrele chipuri topite in ceata de pe cartonul zdrentuit.

Totul a inceput in 1840, cand la Academia Mihaileana a fost adus de la Paris un instrument de dagherotipie, acel predecesor al aparatului de fotografiat, de curand inventat in Franta. Apoi, in 1841, Gheorghe Asachi a inaugurat Scoala de arte si mestesuguri, inzestrata, la randu-i, cu instrumente de dagherotipie, cu care s-au realizat vederi cu Iasiul acelor vremuri. Zece ani mai tarziu existau deja ateliere ale unor fotografi, majoritatea evrei, in mai multe cartiere.

"Atelierele isi schimbau locatia din cand in cand, in functie de posibilitatile proprietarilor de a plati chiria. Acestea aveau program numai atat timp cat era lumina afara, pentru ca era absolut necesara fotografierii. De fapt, unele ateliere erau un fel de baraci care aveau o parte din acoperis din sticla, astfel incat interiorul sa fie iluminat cat mai bine. Iar calitatea fotografiei depindea in primul rand de rapiditatea mesterului. Acesta aseza omul in fata aparatului, adauga o hartie speciala in camera obscura a dispozitivului, apoi lua capacelul de la lentila, pentru a patrunde lumina, si-l punea repede la loc, sa fixeze imaginea", a explicat Ioan Mitican, un pasionat cercetator al istoriei Iasiului.

SCRIITORII. Prelucrarea fotografiei se facea noaptea, la lumina lumanarii acoperite cu hartie rosie sau verde. "Majoritatea atelierelor anuntau ca fotografiaza intre ora cutare si cutare, nu cand voia oricine, ci doar cand era lumina pe pravalie. In astfel de baraci se faceau mai ales poze la minut", a mai spus Mitican. Apoi s-a descoperit lampa cu descarcare in gaz, care lumina puternic si a fost de mare ajutor fotografilor. Dupa 1896, cand a inceput sa se foloseasca si curentul electric, atelierele s-au transformat in studiouri. Chiar si in perioada pionieratului artei fotografice, la Iasi au existat fotografi celebri. Fratii Nestor si Ioan Heck sunt recunoscuti pentru imortalizarea unor importante personalitati ale Romaniei, dar si pentru fotografierea, in 1859, a marilor oameni politici ai vremii, a lui Al.I. Cuza si a deputatilor-tarani din Divanul ad-hoc. "Prin atelierele fotografice din Iasi au trecut toti marii scriitori - Mihail Sadoveanu, Pastorel si Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir, Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Vasile Pogor, Nicolae Titulescu. Exista o fotografie a lui Ion Creanga din 1870, facuta de Brandt, care avea atelier la intrarea pe Strada Pacurari, acolo unde acum e o aripa a Fundatiei. Si Eminescu s-a fotografiat in 1885 intr-un atelier aflat in Piata Unirii. Avem imaginea unui Eminescu in haine albe, care iesise de la o petrecere cu prietenii la Hotelul Traian. A fost adus la fotograf de A.C. Cuza", spune Mitican.

LA VIE EN VERT. Nector Heck, care a avut atelier timp de 40 de ani in Iasi, isi prepara singur elementele de baza necesare fotografiilor, chiar si bromura de argint pe care o punea pe sticla pentru a o transforma intr-un fel de cliseu. Apoi, cand s-a lucrat cu hartie, calitatea imaginii depindea de indemanarea de chimist a fotografului. Mesterii faceau unele fotografii in sepia, in albastru sau verde, dar putini aveau pricepere. "Si asta pentru ca hartia trebuia tratata chimic, ca sa fie fotosensibila si sa existe un contrast cat mai bun. Sepia se folosea pentru a reda culorile verii, iar albastrul si verdele - pentru toamna", spune Mitican.

OPERATIUNI... In 1932, in Iasi existau patru adevarate studiouri: doua pe Strada Lapusneanu, unul in Piata Unirii si unul in Targu Cucu, patru ani mai tarziu erau sase, iar in 1940 - opt. "La acestea erau realizate fotografii de calitate. Omul se poza, iar cliseul era prelucrat pe sticla, adica se faceau retusuri. Pe fotografii se nota data si se punea chiar si stampila mesterului. Insa mai erau si vreo 30, poate chiar 40 de ateliere, prin cartiere, pentru poze la minut", precizeaza Mitican. Taranii faceau poze doar cand ajungeau la iarmaroc, iar orasenii, atunci cand aveau nevoie de o legitimatie ori de un abonament la tramvai. La studiouri veneau persoane din clasa de mijloc: cucoane cu rochii malacov, militari cu barbison si cu nevasta de brat. Asa erau atunci fotografiile: sotia pe scaun, iar sotul in picioare. "Se faceau poze si la nunti, pentru copiii pe care sa-i vada nasii, iar unele dintre ele erau splendide." Pentru fotografiile artistice se lucra pe sticla. Fiecare studio avea un desenator care se ocupa de corecturi: hartia cu imaginea se punea pe un mic suport din sticla, luminat pe dedesubt, apoi se retusa.

RECUZITA DE AUR. "Se puteau face fotografii mici, cat o jumatate de carte postala sau cat una intreaga, dar si in marime naturala. Aveau coli mari de hartie fotosensibila, iar imaginea se proiecta pe acestea, exact ca la cinematograf", explica Mitican. Fiecare studio avea obligatoriu un scaun luminat de doua reflectoare puternice si un aparat elegant, asezat pe un trepied. Existau si dotari: buchete de flori pentru taranii veniti la iarmaroc, coroane si salbe, ba chiar si cozi artificiale pentru fete. "Bineinteles ca bijuteriile nu erau din aur sau argint, ci imitatii, dar in fotografie nu se cunostea", spune Mitican. Anii au trecut si pe langa celebrele studiouri au mai aparut si altele, asa ca, la jumatatea secolului trecut, in Iasi erau vreo 70. Iar acestea au fost preluate de Cooperativa mestesugareasca.
La Palatul Culturii exista o foarte valoroasa colectie, unica in tara, cu peste 100 de aparate fotografice ce ilustreaza evolutia lor in timp, dar si cu tehnica fotografica. "Aici avem primele fotografii efectuate pe suport de metal (dagherotipii), imagini facute de Carol Popp de Szathmary, dar in special aparatura", ne spune Zamfira Punga, muzeograf.

MITITELU. Dan Mititelu este recunoscut drept unul dintre cei mai buni artisti fotografi formati in ultimele decenii. El isi aminteste cum in urma cu 30 de ani a facut primele poze ca fotograf amator, in Delta, cu un aparat Smena primit cadou de la un unchi. "La 17 ani credeam ca tot ce zboara se mananca si poate fi definitiv imortalizat. Odata intors acasa, am constatat ca in imaginile marite nu se vedea nici o urma din pasarile pe care le vanasem asiduu." El este de parere ca fotografia clasica daruieste timp de gandire, sintagma pe cale de disparitie o data cu explozia digitalelor. Artistul spune ca, pe baza noii tehnologii, vom uita repejor vechea vorba: nu cred pana ce nu vad, macar intr-o fotografie. "Cand scanezi o fotograma si incepi sa o fetuiesti pentru ochii din monitoare, iti ramane amenintator atarnata deasupra capului posibilitatea de a ti se cere intr-o buna zi originalul. In schimb, lucrand efectiv asupra materiei fotosensibile, autorul isi transfera in ea o parte din energia personala."

TANARUL AGAPI. Un senior al fotografiei iesene, Ioan Matei Agapi, spune ca, pe langa imaginile reusite, a fost fascinat de frumusetea fenomenului fizico-chimic de pana la realizarea fotografiei. El crede ca, in fotografie, romanii au fost mai lenti ca alte popoare din est, pentru ca mereu trebuia sa existe, ca portret de munca, taranul pe camp sau muncitorul pe santier. Tanarul Agapi, dupa cum se autodefineste artistul de 70 de ani, spune ca arta pe care o reprezinta cere sacrificii. "Fotografia e poezie. E muzica. Este o relatie extraordinara intre muzica si poezie. Fotografia este in legatura cu muzica, cu poezia, cu dansul. Ca tot ceea ce inseamna arta", incheie Agapi.

"Fotografia e mai grea decat filmul, si stiu asta pentru ca am facut si foarte mult film. Am o impresionanta colectie de imagini acasa, dar si lucruri vechi, sute de aparate de fotografiat. Acum daruiesc din experienta mea tinerilor scolindu-i in ale fotografiei. Si am transmis pasiunea si talentul si fiicei mele" Matei Agapi, maestrul septuagenar

Anticarul si minunatiile sale

Anticarul iesean Dumitru Grumazescu stie ca unii fotografi ieseni au deservit unele statiuni balneoclimaterice. "Era un fotograf care servea Slanic Moldova, si pe fotografie, jos, scrie cu auriu: laborator Iasi, Slanic Moldova. Iasiul detinea un monopol. In anii 1920 existau si poze indraznete, facute in studio. Unii fotografi se foloseau de trucaje: o doamna aparea goala in poza, dar, de fapt, ea doar scotea capul printr-un carton pe care era imaginea unui trup gol. Era totusi un curaj sa faci o asemenea poza. Aparatura era in general din Germania, iar lentilele fabricate de firma Zeiss", spune Grumazescu, un mare colectionar de antichitati. "Am un album frantuzesc din 1900, cu nuduri, facut la Paris. O colectie extraordinara de ilustrate cu sani. Am si poze cu Iasiul distrus de bombardamentele din 1945. In colectie mai sunt si altele, facute cu diferite ocazii: de exemplu, cu Pastorel Teodoreanu la liceul-internat sau cu Anghel Saligny stand pe scarile Hotelului Traian". Anticarul a avut si foarte multe aparate de fotografiat, dar pe unele le-a dat la schimb pentru alte opere de arta. A mai pastrat insa cateva, de exemplu, un Reiss Kamer cu rotile, de salon, unul pe trepied, cu burduf, de exterior. Reiss putea poza 100 de oameni de la o distanta de 3 metri.