Editie de colectie - Hainele puterii

Sumar: Editorial - Timpul carismei I Haina face omul? I Uniformele dictatorilor I Regii Romaniei I Costumul national I Vaduve si fiice I Presedintii tranzitiei romanesti I Imparati rosii I Cei din urma ajunsi primii I Premierul fotomodel I Vesmintele erotismului I Garderoba Ceausestilor I In umbra puterii I Puloverele revolutiei I

In secolul al XX-lea - era democratiei, dar si a dictaturilor instaurate in numele poporului - , stapanii multimilor incearca sa se identifice cu idealul omului de rand.

La fel cum exista o istorie a evenimentelor politice, a dreptului, economiei sau picturii avem si o istorie a vestimentatiei. Prin culorile, croiul, amploarea, tesatura hainelor, coafura, incaltari si prin podoabele lor oamenii incearca sa-si compuna o tinuta cat mai apropiata de reprezentarea idealului uman din timpul si locul unde traiesc.

Fiecare epoca are un stil distinct, determinat de elitele ei. Ele emit legi si regulamente prin care isi stabilesc anumite privilegii in ceea ce-am numi azi "imagine publica". Hainele, podoabele si insemnele vechilor elite evidentiau, in primul rand, imposibilitatea acestora de asociere cu munca fizica si cu treburile oamenilor "de jos". Mai tarziu, cand muncile, ocupatiile si grupurile sociale s-au diversificat, fiecare categorie poarta insemne vestimentare specifice starii sale. In chiar portul taranilor din oricare regiune a planetei, trecerea de la adolescenta la starea de membru adult al comunitatii, prin casatorie, obliga la anumite modificari si accesorii. Astfel ca simpla schimbare a vesmintelor si tinutei insemna un indiciu cert de schimbare a statutului social, de unde si concluzia ca "haina face omul". In secolul al XX-lea insa, presa are puterea de a transforma un cetatean purtand haine obisnuite intr-un stapan al multimii.

Originea puterii. Intr-o celebra analiza consacrata distinctiei dintre trupul fizic al individului care detine la un moment dat autoritatea si corpul etern al institutiei pe care o incarneaza, Kantorowicz reliefa doua principii de legitimare a puterii. Primul este cel ereditar-monarhic, caracteristic Antichitatii si Evului Mediu. Puterea se transmitea atunci urmasilor prin nastere. De regula, intaiul nascut de parte barbateasca prelua tronul, stramosul care fusese intemeietorul dinastiei sale fiind asociat prin legende si cronici cu insasi divinitatea. El aparea fie ca fiu al unui zeu, fie ca emisar si ales al zeului suprem, vesmintele si simbolurile puterii sale amintind aceasta. Cel de-al doilea principiu de legitimare al omului care reprezinta puterea este, in genere, numit principiul electiv-democratic. Acela care ajunge in varful piramidei puterii se legitimeaza ca alesul care a intrunit cele mai numeroase voturi ale multimii.

"Democratizarea vesmantului." Punctul de intersectie al cailor de acces la putere a fost Revolutia franceza (1789) care a desacralizat imaginea monarhului si fundamentul regalitatii creat de crestinism, distrugand societatile traditionale.

Revolutia franceza poate fi, de fapt, socotit momentul istoriei ce a generat si aparitia "erei multimilor". In aceasta noua era, in planul vestimentatiei se produce o mare schimbare identificata ca o "democratizare a vesmintelor". Prin vesminte, simboluri si gesturi, oamenii puterii urmaresc o cat mai profunda asemanare cu omul de rand - alegatorul de a carui simpatie si adeziune depinde pozitia lor in ierarhia politica.

Totodata insa Revolutia franceza a condus si la inventarea unor "sarbatori civice" si la cultul eroilor ei, formele lor aberante inregistrandu-se in fascism si comunism. Prin ceremoniile in care conducatorul si ideologia propagata de el sunt celebrate, se sugereaza legatura indestructibila a persoanei fizice a liderului cu institutia puterii ce-o reprezinta. Paginile ziarelor din regimurile comuniste, naziste si fasciste intretin cultul conducatorului, preamarindu-l ca pe un zeu.

Ce caracteristici prezinta acesti "stapani ai multimilor"? In regimurile totalitare, o prima trasatura este originea lor umila. Calitatile lor reproduc pe cele ale indivizilor nivelati la treapta de jos a multimii din care fac parte. Exceleaza prin proprietati discursive. Viata lor personala si profesionala anterioara puterii este, in ansamblul ei, un esec. Pentru identificarea cu poporul in numele caruia exercita puteri absolute mimeaza modestia si adopta accesoriile tipice categoriilor sociale carora li se asociaza: in vreme de pace - muncitorii, iar in cea de razboi - militarii. La inceput, Hitler, Stalin sau Ceausescu au mentinut tinuta si vesmintele "omului obisnuit", intruchipand simtul comun si "intelepciunea populara". Pe culmile puterii, dupa ce-si anihilasera toti adversarii, se vor a fi "tatii" incontestabili ai natiunii. In acest spirit isi compun o tinuta amalgamata din piesele care reitereaza identificarea cu multimea si cu anumite simboluri istorice. Ceausescu, bunaoara, a continuat sa poarte in vizitele sale de lucru sapca muncitoreasca, dar s-a autoinzestrat si cu un sceptru. Atribut al puterii moharhice, de origine divina, sceptrul lui Ceausescu aparea ca fiind unul de… "presedinte"!

Mituri si eroi. In regimurile totalitare, puterea si succesiunea la putere se obtin prin manipulari practicate cu succes intr-un anumit context socio-politic, viitorii dictatori fiind rodul unor profunde crize sociale. In ceea ce priveste liderii carismatici din regimurile democrate, ei sunt alesi prin asociere cu anumite prototipuri numite de Girardet "mituri politice".

In opinia politologului, conducatorii societatilor contemporane incarneaza specia "salvatorului", a "omului providential", a luptatorului care inlatura raul si fortele distrugatoare din comunitate. "Legendei sale, opineaza Girardet, ii sunt asociate intotdeauna aceleasi imagini, aceleasi simboluri ale verticalitatii, ale luminii: torta care arde si lumineaza, farul, coloana ce se inalta, soarele rasarind, copacul ce se inalta si protejeaza."

In reprezentarea pe care i-o construiesc expertii din staff-ul sau, imaginea sa vizuala este adecvata preferintelor si aspiratiilor vestimentare ale votantilor sai, prin discurs asociindu-se insa cu miturile si eroii comunitatii pe care isi doreste sa o reprezinte.

"Ideea pe care omul si-o face despre frumos se intipareste in toata gateala lui, ii boteste sau ii scrobeste haina, ii rotunjeste sau indreapta tinuta si, cu timpul, se insinueaza subtil in trasaturile chipului. Omul sfarseste prin a semana cu ceea ce ar vrea sa fie" Charles Baudelaire