x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Familia florilor

0
27 Feb 2005 - 00:00

GINGASIE
Primii ghiocei ne ademenesc pasii pe langa tarabele florareselor. Dintre cele cateva familii de florari din Capitala am ales una care ne-a impresionat prin istoria ei.

LORETA POPA

Florareasa, in asteptarea musteriilor
Poate cea mai frumoasa si in acelasi timp foarte grea meserie a fost de-a lungul timpului cea de florareasa. Familia Alexandrescu este la a treia generatie, pentru ca a patra poarta inca scutece. Nimeni nu mai stie cine a fost primul care s-a ocupat de vanzarea florilor, dar Florica Alexandrescu este bunica si pastratoarea vechilor obiceiuri, asa cum le tine minte de la cei de dinainte. Ea ne-a impartasit din amintirile ei si ne-a dezvaluit un altfel de Bucuresti. "O data cu topirea zapezii si a aparitiei ghioceilor si toporasilor, noi, floraresele, ii adunam in buchetele si ii asezam in cosulete impletite din ramuri de copac. Florile erau ale noastre ori luate de la mica distanta de Bucuresti, de la cei care aveau sere sau gradini. Ne sculam cu noaptea in cap si ne luam picioarele la spinare ca sa fim primii.

Orasul nu avea decat doua piete de unde te puteai aproviziona: «Piata mare», pe locul unde se afla Piata Unirii, o mare de precupeti, dar si de flori, cu marfuri intinse pe jos, pe rogojini sau cosuri de rachita care te indemnau sa cumperi, si «Piata mica», langa Biserica Amzei. Existau chiar si florari olteni, care udau dintr-o stropitoare cu gatul ca de girafa florile ce inundau toata piata si care pe noi ne lasau cu gura cascata, dar cei care aveau cu adevarat meseria in sange erau cei din neamul boldenilor. Ca mine si familia mea. Noi suntem tigani muncitori si ne ocupam de tot soiul de flori de gradina sau de camp. De dimineata pana la asfintit, ulitele erau pline de cei care-si castigau in acest fel existenta.

TRADITIE. Mi-am invatat si fetele meseria asta, ca la noi asa este traditia, iar ele la randul lor si-au invatat copiii. Nu mai sunt vremurile de altadata. Atunci nu ramaneam cu marfa nevanduta, eram 5 care vindeam si de 1 Martie abia faceam fata. Acum, este mare scumpatate la flori. Lumea nu se mai inghesuie sa cumpere, cel mult o zambila sau o lalea, dar si alea sunt scumpe. Tin minte ca la noi, la romani, aveau mare cautare garoafele de Codlea, pe care le vindeam ca painea calda, nu ne ramanea nimic pana seara. Acum au aparut tot soiul de flori straine, care pe langa faptul ca sunt scumpe, parca nici nu atrag musteriii ca inainte. Aveam trandafiri de gradina, zambile care te imbatau cu mirosul lor, crizanteme imense, parfumate, liliac.

MUNCA. Noua nu ne este teama de munca si pun pariu ca daca stai pe langa mine o luna te invat sa faci buchete ca nimeni alta. Nepotii mei (mi-i arata pe doi din cei 5 - Carmen si Ioan Leonard) sunt si ei muncitori, au si ei copii, deci generatiile de florari boldeni nu se vor pierde. Suntem o familie si ma mandresc cu ea." Ochii ii stralucesc si intrezaresc o lacrima in coltul lor. Da, frumoasa meserie e munca. Oare cati dintre noi ar fi fericiti doar cu atat...

Doamnele puteau cumpara flori in perioada interbelica de la orice colt de strada

ORDINUL NU SE DISCUTA

Agentia Nationala de Consultanta Agricola a organizat anii trecuti cursuri de formare profesionala a comerciantilor, printre categoriile vizate aflandu-se si vanzatorii de flori. Floraresele trebuie sa aiba un nivel minim de pregatire, deci sa detina un atestat de comercializare. Potrivit reglementarilor Uniunii Europene, preluate printr-o lege si un ordin al Ministerului Agriculturii din 2003, comerciantii de flori sunt obligati sa detina atestate de comercializare. De asemenea, micii producatori trebuie sa aiba autorizatii de producere a florilor si a plantelor ornamentale la fel ca si marile firme.

FERMECATOAREA GRADINA

Una din gradinile de altadata ale Bucurestilor, Cismigiul incanta si acum prin frumusete. Farmecul lui aparte a castigat inimile bucurestenilor. Aici era interzis accesul vanzatorilor ambulanti. Se pedepseau cei care calcau pe iarba ori rupeau flori. Pana si atmosfera prea zgomotoasa era sanctionata. Doamne din inalta societate, costumate in taranci, vanzatoare si florarese, vindeau in chioscuri special amenajate dulciuri, delicatese, precum si suveniruri. O atractie deosebita era restaurantul in stil romanesc ridicat de arhitectul Ion Mincu si botezat Monte Carlo. Bombardat in timpul razboiului, restaurantul a fost refacut, pastrandu-i-se numele.

NEGUSTORIA AMBULANTA

Pe la jumatatea secolului al XIX-lea, negustoria ambulanta era o realitate pe strazile bucurestene. Pitoreasca indeletnicire a avut de lucru cu administratia bucuresteana, care voia o imagine a Capitalei si a strazilor ei nu atat patriarhala, cat una moderna, mai apropiata de cerintele vremii. Tiganii umblau cu carucioare trase de magari, dupa fier vechi, vindeau piepteni de os, albii pentru spalat rufe, in timp ce tigancile vindeau "porumbielu fierbinte"; floraresele imbiau trecatorii sa cumpere flori de toate soiurile.
Citeşte mai multe despre:   flori,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de