Din sumar: Dincolo de orice deceptie / Debut ciudat, razboi castigat / Noul Obelisc / 2 Mai, Vama sau Neptun? / Artistii sunt o specie speciala / O nebunie minunata / ""Piesele mele fierb"" / Soi bun! / Pana si sufletul are nevoile lui / Olarasii / Disperarea de a iubi / Zoia si ouale / Condamnata sa cante mereu / Descantec de ""girafa"" / O floare meseriasa / Nebunul din Cetate / Sasarman, un folkist in strana / In camasa cea de rai / Vale-i Vale, valu-i val / Ducu, de mii de ori / Dopo festival, jurnal de final

""Ce ramane, mielule?""

Il iubesc pe Mircea Vintila. Il iubesc pentru cel mai simplu si cel mai curat mesaj pe care l-a rostit vreodata muzica folk romaneasca. "Un’te duci tu, mielule?/ La pasune, domnule." Asa ar putea incepe povestea folkului. Cantecul-miel se duce sa pasca iarba trairilor ca sa poata ajunge la varsta de sacrificiu. "Cin’te mana, mielule?/ Ciobanasul, domnule." Ciobanasul cu chitara in mana duce mielul la pascut si, dintr-o data, cineva sau ceva tulbura linistea bucolica: "Ce se aude, mielule?/Coasa-n iarba, domnule". Este suierul mortii, tristetea indicibila care vibreaza in orice cantec folk. Scena pastorala devine amenintatoare: "Cin’te te taie, mielule?/ Macelarul, domnule". Si, in cele din urma, tragica: "Cin’te manca, mielule?/Dumneavoastra, domnule". Ciobanasul mananca mielul, cantaretul isi devoreaza propriul cantec. Iar mielul stie si se razbuna: "Cine moare, mielule?/Si noi, mieii, domnule/ Si voi, domnii, domnule". Ramane povestea, dincolo de miel si cioban, dincolo de mizeria realitatii: "Ce ramane, mielule?/Acest cantec, domnule". Cand ascultam un cantec frumos nu ne putem imagina ca acel care-l canta poate fi diferit de mesajul pe care-l transmite. Din pacate, de cele mai multe ori e o iluzie. Dar trebuie sa fim fericiti sau macar multumiti ca acel cantec e posibil indiferent cine-l canta. Caci, daca e sa fim corecti pana la capat, raportul intre muzica folk si cei care o canta se incadreaza perfect in adevarul acestor versuri minunate: "Ca asa am mostenit de la ei/Tristetea dintre a fi si a face/Ne supunem lucizi aceleiasi mari resemnari/Ucisa fu pasarea, zborul ramase".