In inima teilor

Maicutele de la Manastirea Buciumenilor, de langa Tecuci, nu mananca decat o bucatica de anafura, in primele zile ale postului.

In post, sufletul maicutelor nu trebuie sa fie strabatut de nici un gand negru

O bisericuta pazita de chilii batrane cu muscate in fereastra vegheaza tocmai din adancimea Codrilor Buciumenilor. Primul loc de rugaciune l-a ridicat in poiana din inima teilor Bucium, un capitan din oastea lui Stefan cel Mare. Domnitorul il daruise cu acest pamant drept cinstire pentru faptele sale vitejesti.

FARA ODIHNA. Din noiembrie pana-n martie, manastirea, care adaposteste o obste de 41 de suflete, traieste iernile de munte. Asa firave cum sunt, fara sa se atinga vreodata de o bucatica de carne, maicutele pun mana pe lopetile mari si arunca zapada de pe alei. N-au ragaz o clipa. Cele care nu sunt pe afara, la dat zapada sau la animale, migalesc pe broderii complicate, tes covoare, croiesc si cos haine pentru fete sfinte sau amesteca cu grija in culorile care vor naste o noua icoana. Nici noaptea n-au odihna. Din doua in doua ore, calugaritele merg sa vada de focul de la sera de flori, ca sa nu inghete minunile din ghivece. In saptamana "alba", cea dinaintea postului mare, maicile au avut dezlegare la lapte, branza si oua. Asta nu inseamna ca au mancat bine, cat sa le tina si pentru zilele de "infranare" care vor urma. Masa de la trapeza a fost in fiecare zi incarcata, dar maicutele abia au ciugulit. Postul, spun slujitoarele Domnului, se refera tocmai la infranarea poftelor. La masa, sufletul trebuie sa fie atat de puternic, incat sa poata sta in fata bunatatilor, dar sa-i permita trupului sa ia hrana cat sa supravietuiasca.

Aseara, calugaritele s-au adunat la trapeza pentru ultima cina "de dulce", dinaintea postului. A fost si seara "iertarii intre maici", pentru ca slujitoarele Domnului trebuie sa intre cu sufletul curat in post, fara urma de gand negru.

In atelierul de broderie, maicutele migalesc asupra chipurilor de sfinti care vor imbraca hainele preotilor

CANONUL CEL MARE. Incepand de azi si pana joi, maicutele de la Buciumeni nu pun in gura decat anafura. Cele foarte batrane sau bolnave isi mai iau cate o jumatate de prescura pe zi. Dar pana si acestea, asa lipsite de putere, tin macar o zi de post negru, asa cum se cuvine in aceasta perioada a "canonului cel mare".

In restul postului, maicutele se hranesc cu cartofi, varza, grau indulcit cu miere. Doar sambata si duminica gatesc cu ulei. Cand vine vremea muncilor la camp, care cer efort mare, calugaritele mai scot din camara si cate un borcan de zacusca de ghebe.

Dar nu partea gastronomica e importanta pentru maicute, ci postul "gurii, al ochilor si al urechilor". Si rugaciunea, caci de la rugaciune maicile nu postesc niciodata. Sufletul e cel care nu trebuie sa dea niciodata gres in saptamanile care preced rastignirea lui Iisus.

Din prima sambata a postului si pana in joia mare, calugaritele de la Buciumeni poarta "capetele", asa cum se numesc in Moldova pomenirile care se fac incepand din prima sambata a postului pana in joia mare, pentru cei morti. Oamenii care vor sa tina aceste "capete", dar nu pot, din diferite motive, aduc la manastire ulei, faina, grau si pomelnicele. Maicutele framanta prescurile si fac coliva de "capete". Tot ele impart in fiecare sambata din post din acestea si au grija pomelnicelor lasate de credinciosi.

SECOLE DE NECAZURI Potrivit datelor oferite de Episcopia Dunarii de Jos, in 1750, sub acuzatia unui complot pus la cale de aici impotriva domnilor fanarioti, bisericuta din lemn de stejar a manastirii a fost demontata si transportata la alt schit. Dupa Unirea Principatelor, prin decretul domnitorului Al.I. Cuza din 1860, schitul s-a desfiintat, iar maicile au fost trimise la alte manastiri. Viata monahala se reface insa la Buciumeni. Peste fix 100 de ani de la decretul lui Cuza, comunistii desfiinteaza manastirea. SPITAL DE CAMPANIE, IN RAZBOI In timpul primei conflagratii mondiale, manastirea a primit refugiati din Muntenia ocupata de nemti. Pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, in locas a functionat un spital de campanie care era mereu plin, mai ales ca Buciumenii se aflau foarte aproape de linia frontului. Jumatate din calugarite si preotul duhovnic din acea vreme si-au pierdut viata dupa ce s-au molipsit de tifos de la bolnavii pe care ii ingrijeau. Mormintele lor se pot vedea si astazi in cimitirul de langa biserica. TABARA DE COPII, IN COMUNISM In 1960, calugaritele au fost obligate de regimul comunist sa plece in lume, iar Manastirea de la Buciumeni a devenit tabara de copii. Ierarhul Antim Nica, al Dunarii de Jos, a fost cel care a luat masuri de conservare a complexului monahal si de mentinere a vietii calugaresti in forma camuflata. In 1974, a reusit sa scoata tabara de copii din manastire si a trecut asezamantul pe lista monumentelor de patrimoniu. Intre 1964 si 1974, doua calugarite, dintre care una mai traieste si azi la manastire, au pastrat "sfintenia si buna randuiala a vechii vetre de sihastrie din inima padurii".