x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Incantarea inimii

Incantarea inimii

de Carmen Anghel    |    15 Mai 2006   •   00:00
Incantarea inimii
VIZITATORII
Inaugurat la 17 mai 1936, Muzeul Satului a primit multe milioane de oaspeti. Personaje celebre sau simpli muritori, iubitori de frumos.

Iti intra in sange ca o otrava. Din ce mergi, din ce ai mai merge. Sa te plimbi pe aleile sale, sa iti inchipui ca te afli pe ulita satului in care te-ai nascut sau ai copilarit. Sau sa poti descoperi o lume aparte, care te linisteste si iti da o stare de bine.

VIZITATORII? Datele statistice vorbesc de la sine: "In 1937, muzeul a avut 10.400 de vizitatori, ne spune doamna Aurelia Cosma, directorul de imagine. Apoi, luam la intamplare un an: in 1986 au vizitat muzeul 320.000 de oameni."

Printre oaspetii de seama a muzeului ii regasim pe Regina Iuliana a Olandei, pe primul- ministru al Indiei, Indira Ghandi, Regele Baudoin al Belgiei si Regina Fabiola (care au vizitat muzeul in 1976). Au mai fost presedintele Finlandei Mauno Koivisto (1985), Printul Masahito al Japoniei si Printesa Hanako. Oaspeti care nu si-au putut retine admiratia si uimirea in fata acestei gradini minunate a satului romanesc. In 1985, atunci cand a calcat pe aceste meleaguri, Regina Sofia a Spaniei, lasa scris in cartea de oaspeti: "Dupa vizita mea minunata la Muzeul National al Satului am placerea de a transmite profundele mele multumiri tuturor celor care lucreaza aici. Este o munca valoroasa sa mentii aceste traditii ale acestei bune si minunate tari. Sper sa revin aici cat mai repede si, timpul permitandu-mi, vom vedea tot muzeul."

In 1978, Giulio Carlo Argan, primarul Romei, nota: "Delegatia Primariei din Roma exprima toata admiratia sa pentru acest minunat muzeu. Documentul unei istorii autentice a unui mare Popor."

CEAUSESCU IL URA. Nicolae si Elena Ceausescu au vrut sa ucida Muzeul Satului. Il urau. Ea nu a venit niciodata in vizita, iar el a venit doar constrans de imprejurari. In 1967 sosea in Romania Richard Nixon, presedintele SUA. A vrut sa vada muzeul. Iata o intamplare relatata de doamna Georgeta Stoica, fostul director general: "El a venit o singura data, cand a venit Nixon in Romania. Ceausescu era foarte stanjenit. Si Nixon era foarte volubil. Imi aduc aminte si acum: ii facusem cadou un cojoc si o palariuta din asta de osean. Si l-am vazut pe Nixon cum a vrut sa-si puna palaria in cap. Ceausescu era foarte sobru. Nixon a facut gestul inapoi si n-a mai pus palariuta pentru ca si-a dat seama ca in contextul acela, la noi nu se face asa ceva. Era un gest care nu se potrivea, in societatea noastra, cu un sef de stat." A fost singura vizita la Muzeul Satului, dar stim, cel putin din fotografiile vremii, ca familia Ceausescu pastra cu sfintenie casa parinteasca de la Scornicesti. O casa restaurata si imbogatita cu obiecte de catre muzeografi ca sa arate asa cum aparea in fotografii.

Printul Masahito al Japoniei si Printesa Hanako
Presedintele Bill Clinton in vizita la muzeu

IUBIT DE TOATA LUMEA


"Iubit de bucuresteni si de straini (in anul 2005 - muzeul a fost vizitat de peste 300.000 de oameni), vizitat de mai toate marile personalitati care au trecut prin Capitala - Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" implineste in anul 2006 70 de ani. O viata de "om", caci Muzeul a avut, ca si omul, o istorie zbuciumata, fiind si el supus vremilor. Dupa 2002, numarul de vizitatori a crescut an de an, actiunile adresate publicului s-au inmultit si au devenit mai interesante, cercetarea a fost reluata, iar restaurarea monumentelor a devenit activitatea de capatai", ne completeaza imaginea doamna Paula Popoiu, directorul general al muzeului.

REGII ROMANIEI APRECIAU MUZEUL SATULUI


Familia regala a sustinut Muzeul Satului direct prin Fundatia culturala regala "Principele Carol". Regele Carol al II-lea a fost prezent la inaugurarea muzeului: "Urez acestui colt de lumina si de sanatate sa fie semnul vadit al timpurilor noi ale Municipiului Bucuresti". In fotografie, alaturi de Dimitrie Gusti apare Regina Maria, o mare iubitoare a tot ceea ce insemna romanesc, traditional. O mare iubitoare a costumului popular romanesc. De altfel, pe vremea sa, costumul popular romanesc a fost adoptat si la curte, iar inalta societate considera ca este de bon-ton sa poarte asa ceva.

ADMIRATIA PRESEDINTILOR


Muzeul atrage ca un magnet turisti din toata lumea. Nici presedintele american Bill Clinton nu a rezistat tentatiei, si nici sotia sa Hillary, cand au vizitat Romania, in 1996. "Va multumesc ca m-ati primit aici, la Muzeul Satului, si mi-ati aratat cum ati conservat aceasta bogata istorie a tarii dumneavoastra. Noroc si sa continuati aceasta importanta munca", lasa scris in Cartea de oaspeti, Hillary Clinton. Un alt presedinte, de data aceasta al Frantei, Giscard D’Estaing, spunea in 1979: "Felicitarile mele pentru minunile de imaginatie si de talent pe care eu le-am vazut astazi".
×