Interogatorii si anchetatori

Pregatirea unui proces, cu acuzatii si dovezi false, era un calvar pentru arestati.

Dupa instaurarea regimului comunist, in inchisorile romanesti s-au copiat metodele din URSS. De altfel, in conducerea Securitatii se aflau agenti sovietici, departamentele sale fiind supuse controlului consilierilor sovietici trimisi in tarile comunizate.

Pana la moartea lui Stalin, in "lagarul comunist" anchetatorii stateau in timpul anchetei cu pistolul pe masa, amenintand anchetatul cu moartea. Uneori, pentru a obtine de la acesta efectele dorite, se faceau chiar simulacre de executii.

In 1937, printr-o hotarare a CC al PCUS se autorizase tortura fizica, ea fiind utilizata in cazul detinutilor politici dupa instaurarea puterii comuniste. Nu doar torturile fizice aveau "eficienta" ci si numitele "metode blande".

"METODELE BLANDE". Cele mai des folosite erau interogatoriile de noapte. Uneori acestea se succedau saptamani in sir. Dupa ce detinutul era anchetat noaptea si lasat sa doarma doua-trei ore in timpul zilei, de epuizare ceda psihic.

In cazul anchetatilor obisnuiti cu respectul si autoritatea asupra celor din jur (intelectuali, ofiteri, preoti) se folosea injuria grosolana. Un astfel de om, injurat si umilit, se deprima si isi pierdea rezistenta. In functie de sexul, profesia, situatia familiala a anchetatului era folosit orice procedeu capabil sa-l aduca in stare de anxietate si soc. Umilirea si intimidarea faceau parte din tehnicile anchetatorului experimentat care trebuie sa le adapteze si dozeze la fiecare caz in parte. In cazurile mai deosebite se folosea si atacul prin contrast psihologic. Dupa anchetatorul care juca rolul "durului", urma un altul care se ipostazia in "binefacatorul" anchetatului. Supus presiunilor contrare ale acestora si lipsit de orice sprijin in izolarea sa, anchetatul isi pierdea echilibrul. Promisiunile mincinoase faceau, de asemenea, parte din "arta anchetatorului".

Gheorghe Pintilie (foto sus) si Alexandru Draghici (foto jos) au pus umarul la zdrobirea "dusmanului de clasa". Pentru reusita lor au primit gradul de general

FAMILIA. In acest spatiu special si anchetatorii si anchetatii stiau ca "dusmanul omului este familia sa". "Daca nu cooperezi, vom strivi si familia ta!" - era una dintre amenintarile curente si de efect. Jocul cu atasamentul fata de cei dragi si apropiati mergea pana la a plastografia scrisori din partea membrilor familiei care-l indemnau "sa recunoasca". Ori pana la simularea suferintelor datorate unor torturi atroce intr-o celula vecina cu a anchetatului caruia i se spunea ca acolo este batuta una dintre fiintele sale apropiate. Femeile carora li se cerea sa tradeze unde se afla "banditii din munti" erau amenintate cu bataia sau moartea copiilor. Dupa relatarea fostei detinute Maria Hui din Ghioroc (Arad), una dintre colegele sale de celula a innebunit asis-tand neputincioasa la tipetele baiatului ei de 7 ani, amenintat de anchetator cu smulgerea limbii, daca mama nu "marturiseste".

TORTURA FIZICA. Metodele variau de la smulgerea unghiilor, stingerea tigarii pe piele, "zabala", "frigarea", batutul la talpi, camasa de forta pana la fractura coloanei vertebrale. Bataia care nu lasa urme (in forma extrema, bataia la testicole) era utilizata mai cu seama in cazul unor viitori martori in proces.

Cu efecte scontate se soldau si suferintele trupului datorate frustrarii de apa sau aer. Carcerele de pedeapsa erau foarte calde, foarte reci sau foarte stramte. Ori populate cu vietuitoare care inspira groaza sau scarba (sobolani, plosnite, taratoare). Se practica si tinerea anchetatului intr-o lumina orbitoare, "procedee sonore", metoda gadilatului la talpi cu o pana etc., asemenea metode producand efectul psihologic al depasirii pragurilor senzoriale absolute. Obligarea anchetatului de a sta in pozitii dureroase si umilitoare si "manejul"( adica plimbarea in cerc, in jurul gardianului care il loveste cand incearca sa modifice ritmul impus sau sa se opreasca) aveau ca forma extrema "manejul in pielea goala".

EFICIENTA EXTREMA. In cazul unor importante personaje politice se folosea metoda "convingerii", urmarindu-se determinarea anchetatului sa semneze declaratia dorita cu argumente ca nu are sens sa se opuna partidului ori ca ar fi spre binele lui.

Poate parea paradoxal pentru neinitiati, dar cea mai eficienta si totodata "costisitoare" metoda era privarea de somn. Dupa 70-80 de ceasuri de ancheta continua, datorita anihilarii mecanismelor de control ale constientului, adus in starea de "neom", detinutul facea absolut orice i se cerea. Combinate sau utilizate peste pragul suportabilului, asemenea metode au avut si au totdeauna "rezultate".

ANCHETE, ANCHETATORI SI ANCHETATI

Teohari Georgescu - ministru de Interne intre 1945 si 1952 Pentru oamenii arestati din motive politice, ancheta era o perioada de soc. In general, dupa ce erau ridicati noaptea de la domiciliu si transportati cu ochelari de tabla la ochi, erau aruncati singuri in cate-o celula. Paznicii nu aveau voie sa le vorbeasca acestor detinuti. Treceau zile, uneori saptamani (au fost si cazuri de luni si chiar ani) pana ce arestatul sa fie scos la ancheta. In toata aceasta perioada parcurgea o stare de cumplita angoasa intrebandu-se pentru ce fusese arestat. Dupa un asemenea tratament, cand ajungea in fata anchetatorului se simtea usurat - se afla, in sfarsit, in contact cu o fiinta umana. Cum nici anchetatorii nu stiau de multe ori ce vina urmeaza sa i se puna in socoteala anchetatului, acestuia i se cerea sa scrie declaratii libere despre diverse perioade din viata sa. Intre timp, in birourile anchetatorilor, "se construia cazul" in vederea instrumentarii unui proces in care inculpatii sa fie prezentanti ca "dusmani ai poporului" si "agenti ai anglo-americanilor". Atunci, anchetatorul trecea la alt tip de declaratie: anchetatului i se puneau intrebari in scopul obtinerii unor raspunsuri adecvate acuzatiilor aduse. Daca nu voia "sa marturiseasca" ceea ce i se cerea - fapte care urmau a fi pedepsite cu ani grei de inchisoare, poate chiar cu sentinta de condamnare la moarte - urmau caznele. Si in aceasta perioada, singurii indivizi cu care vine in contact sunt gardienii si anchetatorii. Acestia exercita asupra lui presiunile amintite pentru a marturisi "complicii" si "tovarasii de idei", care urmeaza a fi arestati. Cu acestia urmeaza a se intalni la "confruntarile" dinaintea procesului. In asemenea intalniri, la care participau mai multi anchetatori si anchetati, se elaborau versiunile finale ale scenariului ce urma a fi spus in "actul de acuzare" si "marturiile" acuzatilor. In asemenea procese nu era nevoie de alte "probe" decat declaratiile facute in ancheta sau in instanta ale inculpatilor si martorilor. De cele mai multe ori, martorii erau adusi direct din inchisoare, fiind condamnati in procese politice anterioare, facute in acelasi fel. Pentru o condamnare (fie chiar si la moarte), era suficienta "marturisirea" acuzatului sau declaratiile independente a doi martori. Inaintea procesului, depozitiile scrise de anchetatori in cooperare cu viitorul complet de judecata, erau invatate pe de rost de catre acuzati. In scopul realizarii spectacolului scontat, inculpatilor li se promitea ca vor fi eliberati dupa proces sau ca vor primi condamnari cu termen redus. Inaintea procesului, anchetatul semna un angajament prin care se obliga sa nu vorbeasca despre cele petrecute in ancheta. "Eu, subsemnatul cutare, ma oblig sub amenintarea pedepsei penale (care nu se specifica, anchetatului comunicandu-i-se de catre anchetator ca e vorba de pedeapsa cu moartea, n.n. ) sa nu povestesc nimanui niciodata despre felul in care a fost condusa ancheta mea". Alt angajament, cu continut asemanator, era semnat dupa ispasirea condamnarii, la eliberarea din inchisoare.

PROMISIUNI MINCINOASE In 1968, fostul ministru de Interne, Teohari Georgescu povestea despre subordonarea Securitatii consilierilor sovietici, astfel: "Un singur lucru: stiu ca atunci cand venea o brigada de consilieri sa organizeze un proces, facea sa iasa apa din piatra si au fost procese. Ii vedeam ca vin cu niste probleme care nu erau reale si ii impingeau sa semneze lucruri ireale, provocari. De ce acest lucru cand nu sint fapte concrete? Spuneau ca nu putem cere asemenea fapte, dar s-a ajuns pana acolo sa-i spuna «da-i sa pipaie rata ca i-o fac pe varza daca recunoaste»." CONSTIINTA IMPACATA A ANCHETATORULUI-SEF SOLTUTIU In 1968, anchetatorii "lotului Patrascanu" (1948-1954) au fost luati la intrebari de comisia de partid pentru "reabilitare". Dintre cei chemati in fata comisiei, singur anchetatorul-sef Ioan Soltutiu a suportat o "prelucrare". In temeiul moralei proletare, s-a apelat la constiinta sa de comunist. "Dta ai schingiuit?" - il intreaba la un moment dat seful comisiei de partid pe Soltutiu. "La mine veneau gata schingiuiti", este raspunsul acestuia, adevarat si cinic. Dar "sint cu constiinta impacata ca de la mine nu a pornit nimic" - afirma el - , "nu am fost decat un simplu executant", deoarece, "in momentul in care am fost pus la treaba, nu am avut decat sa execut". In ceea ce-l priveste pe fostul ministru de Interne Alexandru Draghici, in fata comisiei de ancheta acesta declara: "In ceea ce priveste schingiuirea, subsemnatul n-a dat dispozitii de schingiuire (...) Aceasta nu inseamna ca eu credeam ca oamenii vin ca oile si dau declaratii. Nu, stiu ca aici e o lupta, o lupta foarte serioasa care se da in conditii deosebite. De aceea este omul retinut,toata presiunea aceasta care se face de catre ancheta." "IN NUMELE POPORULUI" Creatorul sistemului juridic comunist a fost procurorul A. I. Visinski, personaj care a jucat un rol important si in sovietizarea Romaniei. Sentintele proceselor politice se pronuntau "in numele poporului". "Eu nu fac acuzatii de unul singur! - afirmase Visinski intr-unul din primele sale rechizitorii de prin anii ’30. Alaturi de mine, tovarasi judecatori, ii simt pe cei care au fost victimele acestor crime si acestor criminali, pe cei care stau aici in carje, schiloditi, pe jumatate morti, poate chiar fara picioare."