x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Medicina crestina si postul

Medicina crestina si postul

de Daniela Cârlea Şontică    |    14 Noi 2005   •   00:00
Medicina crestina si postul
ALTERNATIV
Medicul Pavel Chirila este cunoscut de catre cei care se trateaza la domnia sa, dar si de catre alti multi oameni, drept un medic cu vederi crestine. Este conferentiar universitar la Facultatea de Teologie din Craiova, unde preda viitorilor preoti bioetica, o ramura interdisciplinara care priveste morala stiintei in general si a medicinei in special. Un medic crestin pentru bolnavi care se vor insanatosi daca vor deveni mai crestini.

Din 1996, medicul Pavel Chirila trateaza bolnavii in cadrul unui centru unde se aplica medicina naturista. Aici trateaza dupa principii naturiste, dar in acelasi timp si crestine. Ce inseamna aceasta? Bolnavului i se da tratamentul cuvenit si necesar in boala de care sufera, numai ca este privit ca un intreg: trup si suflet, fiinta creata de Dumnezeu, ale carei boli pot avea cauze si de natura spirituala. Doctorul Pavel Chirila indeamna bolnavul sa posteasca, sa mearga la preot pentru a se spovedi, a se impartasi cu Sfintele Taine, sa nu uite ca vindecarea ii vine totusi de Sus. L-am rugat sa ne explice conceptul de medicina crestina pe care il aplica. "Conceptul de medicina crestina se bazeaza pe credinta ca omul este o fiinta creata si ca starea lui de sanatate sau boala este in functie de relatia lui cu Dumnezeu-Creatorul, ca trupul si sufletul sunt interdependente si se conditioneaza reciproc atat timp cat sunt impreuna. Totusi, sufletul este partea vesnica din om, el este cel care decide evolutia eshatologica", ne-a raspuns dr. Pavel Chirila.

PREOTUL SI MEDICUL. Pentru ca multi dintre noi suntem ispititi sa ne revoltam atunci cand vedem un om bolnav, doctorul Pavel Chirila ne lamureste cauzele bolilor, mai precis ne spune ca exista niste cauze spirituale ale acestora. "Din pacate, in facultatile de medicina se invata numai cauzele fizice, biologice, climatice, alimentare, infectioase etc., pentru ca se face abstractie de alcatuirea dihotomica trup si suflet a fiintei umane. Exista si o tendinta de a interpreta boala mai mult ca o pedeapsa divina pentru pacatele proprii. Desi este un adevar in aceasta afirmatie, totusi, suferinta in epoca si interpretarea evanghelica are un inteles mult mai profund. Exista boala ca pedagogie divina, ca instrument de indreptare, ca profilaxie a mandriei; boala ca suferinta asumata, ca un drum al crucii inainte de inviere; dar poate fi si boala ca un prilej de convertire, de apropiere de Dumnezeu, de impacare cu semenii", afirma dr. Chirila. Autor al mai multor carti in care vorbeste despre legatura dintre medic, preot si bolnav in procesul de terapie, medicul Pavel Chirila este constient ca atunci cand se apropie de un bolnav este raspunzator nu doar in fata acestuia, ca medic, ci si in fata lui Dumnezeu, care i-a dat acest dar. Este de acord ca terapia spirituala a oricarui om, si cu atat mai mult a unuia bolnav, se aplica de catre preot, care ii administreaza Sfintele Taine, dar sustine ca "medicul crestin este el insusi un factor terapeutic important pentru ca poate indruma bolnavul spre biserica, adica spre locul unde isi gasesc vindecarea sufletul si trupul deopotriva". Aceasta terapie se aplica oricarui bolnav, indiferent ce tratament urmeaza.

TERAPEUTICA POSTULUI. Vorbind de medicina practicata ca o profesie in care "medicul trateaza, dar Dumnezeu vindeca", nu putem evita discutia despre post. Ce sa faca bolnavii, sa tina post sau au "scutire" de la medic? Are postul o valoare terapeutica? Ajuta el din punct de vedere medical? Iata ce ne-a raspuns dr. Chirila: "Postul are o mare insemnatate, atat din punct de vedere medical, cat si spiritual. Valoarea medicala consta in faptul ca in timpul postului organismul se elibereaza de toxinele metabolice, iar din punct de vedere spiritual, postul, ca si rugaciunea, are un efect de intarire a comuniunii, in special in posturile randuite de biserica. Toti crestinii postesc in aceeasi perioada".

LAICA SAU CRESTINA? Daca inca nu este clar in mintea unora ce este conceptul de medicina crestina, vor intreba poate ce diferenta este intre medicina laica si medicina crestina. Raspunsul ni-l da tot dr. Pavel Chirila: "Pana la un anumit punct merg bine impreuna. Dar anticonceptionalele, avortul, eutanasia nu sunt acceptabile din punctul de vedere al conceptului de medicina crestina. Uneori conceptul de medicina crestina este incompatibil, ca sa nu spunem ca intra in conflict cu legile statului si mentalitatea seculara. Au fost mai multe tentative de a legifera prostitutia motivand ca aceasta legiferare va duce la scaderea bolilor cu transmitere sexuala, ori toate statisticile dovedesc contrariul".

Dr. Chirila este radical in privinta sincretismului religios si a apelarii la terapii alternative bazate pe bioenergie: "Din punctul de vedere al conceptului de medicina crestina nu este o solutie valabila practicarea sincretismului religios. Adeseori vin bolnavi in cabinet care marturisesc ca pentru vindecarea lor au fost la medic, preot, ghicitoare, bioenergoterapeut, vrajitoare etc. In cele mai multe puncte dogmatice aceste practici sunt contradictorii sau chiar incompatibile si este explicabil de ce sfasierea interioara a bolnavului creste in loc sa se atenueze". Medicul Pavel Chirila nu sfatuieste nici un bolnav care vrea sa vietuiasca in duh crestin-ortodox sa apeleze la metode bazate pe practici esoterice, invocarea de "puteri energetice" sau "info-energetice".

Doctorul Pavel Chirila este medic primar boli interne si are si supraspecializare in fitoterapie si homeopatie. A fost medic la Policlinica "Gh. Marinescu" din Bucuresti, mai multi ani a lucrat la Clinica Medicala a Spitalului de Urgenta din Bucuresti, medic cercetator principal gradul I la Institutul de Medicina Interna "N. Gh. Lupu" al Academiei de Stiinte Medicale din Bucuresti, medic cercetator principal gradul I la Centrul de Medicina Sociala "Christiana" Bucuresti.

SPITALUL CRESTIN


In cartea "Spitalul crestin", la care este coautor, dr. Pavel Chirila promoveaza imaginea unei institutii care are in centru, ca o inima, biserica. Medicul crestin este constient ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu poate face nimic, la fel ca noi toti, de altfel. Iar daca in mai toate spitalele laice exista o biserica, o capela in care se oficiaza servicii religioase spre ajutorarea bolnavilor, intr-un spital crestin, biserica este nu intr-un coltisor, ci la loc de prim rang. De altfel, proiectul unei astfel de institutii prevede ca, la camera de garda, alaturi de cadrele medicale, sa se afle permanent si un preot. Cati medici cu adevarat crestini cunoaste interlocutorul nostru? "Imposibil de raspuns la aceasta intrebare. Viata crestinului este ca un mars spre imparatie. Cati intra in aceasta coloana si cati se desprind din ea pe parcus nimeni nu stie. Medicul crestin prin actul medical savarseste un act eclesial, adica lucreaza in si prin Biserica: trupul trebuie abordat cu constiinta ca ne apropiem de un templu al Duhului Sfant, iar sufletul bolnavului trebuie cercetat cu evlavia si cu infiorarea cu care abordeaza vesnicia", ne-a raspuns doctorul Chirila.

ALINARE PENTRU NEOPLAZICI


Cu cateva saptamani in urma, in Voluntari, s-a oficiat slujba de sfintire a unui locas care este aproape de ceea ce Sfantul Vasile cel Mare intemeiase in primele veacuri crestine, ceva care este undeva intre azil si spital. Este vorba despre Fundatia "Sfanta Irina", in care bolnavii de cancer vor fi tratati, dar mai mult decat atat vor fi ajutati sufleteste sa suporte durerile mari care intervin in astfel de cazuri. Personalul este scolarizat de dr. Pavel Chirila insusi, terapiile decurgand in acelasi spirit de medicina crestina pe care il sustine si il profeseaza.

PREGATIRI LA SPITALUL FUNDENI


La Institutul Clinic Fundeni, bolnavii se pregatesc pentru Postul Craciunului. "Pentru cei care si-au pastrat credinta postului, sigur, se prepara mancare specifica", ne spune Sanda Turcu, asistenta in cadrul Departamentului de Biologie celulara si moleculara.

"Nu este nevoie decat sa se ceara anumite feluri de mancare. Oricum consumul de grasimi este mai scazut, iar mancarea se bazeaza pe legume si zarzavaturi. Insa, in cazul in care un pacient doreste un anume sortiment de mancare, mai ales daca se pregateste de post, acesta se poate prepara", continua asistenta.

BOLNAVI CARE CER SA POSTEASCA


Sanda Turcu marturiseste ca "in aceasta perioada cei care vin la consultatie sau chiar sa se interneze la spital cer si recomandari pentru post. Desigur, si noi le facem la randul nostru, in functie de boala pe care o au si de regimul pe care trebuie sa-l urmeze. In general celor cu ulcer sau cu probleme digestive incercam sa le explicam ca nu este indicat sa tina post. Dar, dupa cum spuneam, in bucatarie poti gasi in pragul acestei sarbatori aromele mancarurilor specifice. Se pregatesc supe multe, orez, si unul chiar foarte bun, si uneori dulciuri de post". (Anca Alexe)
×