Memoria populara

Invatatul carturar muntean Constantin Cantacuzino Stolnicul scria: "Frumos lucru iaste den gresalele altora sa tocmim viata noastra si nu ce altii au facut sa cercam, ci ce bine facut va fi noi a urma sa ne punem inainte".

Este o nobila definitie a functiei istoriei, care se constituie neincetat, epoci de-a randul, in obiect de reflectie si pilda. Si chiar daca fiecare etapa istorica selecteaza din invatamintele trecutului pe cele care corespund sensibilitatii si necesitatilor perioadei respective, nu este mai putin adevarat ca exista anumite directii, anumite sensuri fundamentale care strabat neabatut evolutia in timp a fiecarui popor.

Dimensiunile personalitatii lui Vlad Tepes nu pot fi just apreciate decat pornind de la aceasta premisa. Iar atunci nu mai este suficient sa ne referim strict la istoria Tarii Romanesti, care nu a constituit decat un cadru politic temporar si restrans pentru o parte a poporului roman, ci la istoria intregului neam, indiferent de vremelnicele hotare medievale. Ajungem astfel sa ne dam seama ca domnia lui Vlad Tepes in Tara Romaneasca se inscrie intr-un efort secular si unitar al neamului romanesc pentru emancipare de sub tutela straina, sub orice infatisare s-a prezentat ea de-a lungul istoriei. Intre anii 1456 si 1462, aceasta sfanta lupta pentru libertate a intregului popor s-a intruchipat si a purtat numele Vlad Tepes, asa cum - ceva mai devreme - ea se numise Mircea cel Batran sau Iancu de Hunedoara, iar mai tarziu se va numi Stefan cel Mare sau Radu de la Afumati, Petru Rares sau Mihai Viteazul.

ANECDOTE. Deoarece Povestirile slavone, alcatuite pe baza amintirilor despre Tepes, au fost duse in Rusia, unde au cunoscut o larga circulatie, literatura romana a fost lipsita de legendele si anecdotele puse pe seama aprigului domn. In lipsa acestora, in Tara Romaneasca s-a pastrat amintirea unui domn viteaz care a luptat cu hotarare pentru apararea independentei tarii sale. Aceasta amintire era destul de puternica la inceputul secolului al XVI-lea, cand raguzanul M. Bocignoli - vizitand Tara Romaneasca - inregistra aici, din spusele unui localnic, stiri despre luptele lui Tepes cu turcii, despre dorinta domnului de a nu incheia pace cu sultanul si de a apara cu orice pret libertatea tarii.

DRAGUL. Aceeasi imagine de domn viteaz era inca vie in secolul al XVIII-lea, cand Jean Louis Carra, fost secretar al lui Grigore al III-lea Ghica, prezentand istoria Moldovei si Tarii Romanesti, dupa informatiile locale, sustinea ca cele doua tari au avut un domn independent de turci numit Dragul si ca dupa moartea sa si a urmasilor sai - nemaiavand cine sa le apere independenta impotriva turcilor - cele doua tari ar fi trecut in sfera de influenta turceasca. Este de subliniat ca in vremea lui Carra amintirea lui Vlad Tepes ca luptator pentru independenta tarii era chiar mai puternica decat aceea a lui Stefan cel Mare, pe care scriitorul francez nu-l aminteste.

Din acelasi secol al XVIII-lea avem si prima inregistrare scrisa a unei legende locale despre Vlad Tepes (in afara de aceea cu targovetii, care este cea mai veche). Vizitand regiunea Arges la 1746, mitropolitul Tarii Romanesti Neofit a trecut si pe la Cetatea Poienari, atat de legata de amintirea lui Tepes. Iata ce a aflat el de la locuitori: "Zic oamenii ca aceasta cetate s-a facut cu targovistenii si zic ca la zidirea cetatii au fost un Manole vataf si, surpandu-se zidul, si-ar fi zidit muierea lui in zid ca sa stea in zid. Si in zilele acestui domn Vlad Voda au fost venit tatarii si turcii si au batut cetatea cu tunuri dintr-alt munte dinspre rasarit, unde pazesc plaiasii, ce se cheama posada. Si dupa ce au batut cetatea, pe nimeni n-au gasit intr-insa ca domnul si-au fost potcovit caii indarat si au fugit pe alt plai in Tara Ungureasca".

In povestea inregistrata de mitropolitul Neofit se gasesc trei subiecte diferite: primul, cu targovistenii, este cel din cronica tarii; cel de-al doilea este faimoasa legenda a mesterului Manole transplantata de la Curtea de Arges la Poenari, iar ultimul, atacul turcesc si fuga lui Tepes, este o productie locala originala, neconfirmata de alte izvoare. Aceasta ultima legenda a asediului Cetatii Poenari si a fugii lui Tepes s-a pastrat intr-o forma foarte apropiata si in secolul al XIX-lea. La 1871, invatatorul din Berindesti-Corbeni-Arges - raspunzand unei anchete intreprinse de Ministerul Cultelor - arata ca in satul sau exista legenda ca Tepes, fiind "persecutat" de turci si "coprins de frica ca sa nu cada in mainile lor", a fugit din Cetatea Poenari. Cand turcii au ajuns aici, un prieten din tabara otomana l-a instiintat pe Domn sa fuga, trimitandu-i un bilet infasurat pe o sageata. Domnul a fugit in Transilvania, dupa ce a poruncit sa se potcoveasca invers caii, pentru ca dusmanii sa creada ca a luat-o in alta directie.

La inceputul secolului al XX-lea, C. Radulescu-Codin inregistra si el cateva legende relative la domnia lui Vlad Tepes existente la acea data in regiunea Muscel; dupa spusele sale, satul Vladia si-ar fi luat numele de la Vlad Tepes, iar langa satul Beleti ar fi existat o casa pentru judecatile domnesti terminate cu trageri in teapa; tot Radulescu Codin a inregistrat si o scurta legenda despre uciderea boierilor la un ospat (legenda asemanatoare cu aceea din naratiunile germane si din poemul lui Beheim).