O lege fara partitura

In Romania anului 2006, daca furi o gaina, risti sa intri in inchisoare. Daca furi o linie melodica, "risti" sa intri in istoria muzicii si sa te imbogatesti.

Conform Legii 8/1996, opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei. Potrivit aceleiasi legi, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si de destinatia lor. Iar la litera c) a articolului 7 sunt exprimate expres compozitiile muzicale cu sau fara text.

MODIFICAREA LEGII MODIFICATE. Studiind legea pe toate partile am vrut sa descopar paragraful, alineatul, articolul prin care se aduce la cunostinta metodologia de identificare a unui furt de proprietate intelectuala in domeniul muzical. Mai exact: unde, cine si mai ales cum se judeca daca o piesa muzicala este obiectul unui plagiat. Pe langa faptul ca in toata legea dreptului de autor, care a suferit modificari peste modificari (Legea 285/2004, HG 769/1999) si modificari ale modificarilor (OUG 123/2005, Legea nr. 329/2006 de aprobare a OUG nr. 123/2005), nu este mentionat nicaieri cuvantul "plagiat". Asadar, furtul intelectual de creatie muzicala nu poate fi demonstrat si dovedit prin prezenta lege.

Bine-bine, dar atunci prin ce? Prin legea bunului-simt. Mai exact, in functie de cunostintele muzicale ale fiecaruia. Unde? In ograda UCMR-ADA. Cine? O comisie formata din profesionisti eminenti, care, pe baza cunostintelor dobandite in ani de experienta, confirma scriptic daca o piesa este furata sau, din contra, daca exista doar "o insiruire asemanatoare de note". Si cam atat.

CE NU SPUNE LEGEA. Au existat opinii, la un moment dat, pe vremea cand mai erau niscai creatori interesati de conservarea dreptului de autor, care solicitau definirea plagiatului. Unii cereau ca un pasaj sa se declare ca fiind plagiat, daca se identificau sapte masuri din piesa reclamata, cu sapte masuri din piesa originala, luata ca "sursa de inspiratie". Numai ca o definitie atat de lejera n-ar fi dus nicaieri, sapte masuri muzicale constituind deja un "intreg pasaj muzical". Si cum romanul a invatat sa fenteze legea, ar fi fost la mintea cocosului sa copieze sase masuri, schimband-o pe a saptea sau doar cateva note muzicale din cea din urma masura, pentru ca discutia despre plagiat sa nu mai aiba fundament. Ca doar n-a copiat sapte masuri, ci doar sase! Asa ca, iata, nici vorba de plagiat!

Pe acest criteriu, alti specialisti au cerut restrangerea definitiei la patru masuri. Insa cum nu s-a ajuns la nici o intelegere, definitia plagiatului in muzica a ramas la stadiul lautaresc: dupa ureche. Adica, este ca un catec fara partitura. Si cine, daca nu specialistii, ar putea defini plagiatul? Legea si cele "n" modificari ale ei se refera la drepturi si la utilizare, nu si la analiza creatiei in sine. Si nici ca se poate insera o prevedere referitoare la plagiat daca nici macar specialistii nu pot defini, sub o forma sau alta, plagiatul. De altfel, de la creatori la interpreti, de la realizatori de emisiuni radio-tv la producatori, nimeni nu scoate un sunet cu privire la plagiat, decat ca subiect de barfa ieftina. E un consens al tacerii, de parca tuturor le-ar conveni situatia actuala.

CUM (NU) FUNCTIONEAZA. La UCMR-ADA se depun periodic fel de fel de reclamatii, insotite de dovezi audio. Oricine poate sesiza aceasta comisie care, conform statutului, este obligata sa se intalneasca si sa solutioneze cazul. Dar, pentru a ajunge in instanta, doar pagubitul insusi poate deschide proces. Ca doar nu v-ati imaginat ca se sesizeaza politia de la sine! Sau ca, si mai amuzant, ar putea politia sa inainteze dosarul de furt intelectual instantelor de judecata! Ce? S-a furat vreo gaina? Vreo bicicleta, vreun metru de cablu, ceva?

Asadar, doar pagubitul poate deschide proces, evident, la cererea acestuia. Asta doar daca pagubitul este vreun autor neaos, dornic sa-si piarda timpul prin tribunale. Ce te faci insa daca autorul de drept este unul domiciliat peste mari si tari si daca, pentru el, "Romania" reprezinta doar o forma de relief sau vreun medicament omologat de curand de care, sarmanul, inca nu a auzit? Sau ce se intampla daca, si mai convenabil, autorul de drept a trecut in lumea celor drepti? Ei bine, in aceste cazuri, cum forurile romanesti nu se sesizeaza din oficiu, iar autorul creatiei de drept nu are cunostinta de plagiatul care s-a comis - sau e mort de-a binelea - , plagiatorul traieste bine-mersi, fiindu-i difuzata "lucrarea" zi-lumina pe posturile muzicale. Timp in care producatorul isi incaseaza drepturile din vanzarile CD-ului, iar autorul, dividendele. Singurul lucru pe care il poate face comisia "ucemerista" este sa opreasca retributia dreptului de autor. Nu insa si difuzarea sau comercializarea piesei. Iata motivul pentru care cel mai bine e sa furi din strainatate!

AMENZI SI INCHISOARE... PE HARTIE. Ce se intampla daca furtul se comite pe teritoriul tarii de la compozitori romani? Pai... nimic. Detaliez: pagubitul, cu hartia in dinti, care constituie, la o adica, expertiza unor foruri competente, poate intra in instanta judecatoreasca. Numai ca, in proces, hartia cu pricina n-are nici o valoare. Poate doar sentimentala. Caci, cum nu exista nimic care sa defineasca plagiatul in muzica, toata judecata de valoarea a specialistilor este pur subiectiva. Un fel de barfa la cafea. Si asta pentru ca oricand pot aparea alti specialisti, unii mai specialisti decat altii, care, evident, pot emite cu totul alte opinii.

Cu toate astea, in lipsa oricarei definitii a plagiatului, instanta, pe baza aceleiasi Legi 8/1996, poate hotari daca "hotul" plateste sau nu pentru faradelegea comisa. I-auziti ce zice articolul 141: "Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amenda de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care isi insuseste, fara drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunostinta publica o opera sub un alt nume decat acela decis de autor". Ai zice ca, in fine, sistemul functioneaza, macar ipotetic. Insa nici ca am auzit de cazuri in care plagiatorii au infundat puscaria! Si nici nu stiu ca vreunul dintre hotii de profesie, de pe taramul muzical, sa fi platit macar vreun leu amenda pentru savarsirea infractiunii de furt intelectual! In schimb, sa te fereasca Dumnezeu sa copiezi vreun CD si sa-l tii in biblioteca! Exista atatea paragrafe in lege care se refera la piraterie, incat iti este teama sa rostesti cuvantul!