Parol, tato!

Atat de multe sunt exemplele de toape in literatura romana incat ne-a fost greu sa alegem. Exemplificam cu cele mai cunoscute…

Pristanda, unul dintre personajele Scrisorii pierdute a lui Caragiale, dar si numele unui dans traditional romanesc asemanator cu braul, la care se bate pasul pe loc, este exemplul cel mai clar de toapa masculina, care se pliaza pe dorintele celor pe care ii serveste. Pristanda, angajat al statului, este prost platit si duce o existenta stramtorata - "famelie mare, renumeratie mica, dupa buget". Acest fapt este in buna parte motivul comportamentului sau slugarnic, recunoscand ca este "al dumneavoastra coane Fanica, si al coanii Joitichii si al lui conu Trahanache". Totusi, nu prostia este principala caracteristica a lui Pristanda, caci si Tipatescu spune la un moment dat: "O mai carpesti tu pe ici pe acolo, daca nu curge, pica, las’ ca stim noi". Ghita Pristanda este marioneta din mana puternicilor zilei si se deda la marunte afaceri, dupa o deviza practica: "Daca nu curge, pica", e indemnat de sotie: "Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand". Incalca legea din ordinul superiorilor sai, dar e gata sa-si ofere serviciile celui mai puternic.

DOUA TOAPE ANONIME. Farfuridi intra in aceeasi categorie, dar topismul sau capata nuante de o teribila fudulie. Parerea despre sine este la superlativ si si-o marturiseste admirandu-se in ipostazele sale civice "Eu am, n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ" si ideologice "tradare sa fie, dar s-o stim si noi". Impreuna cu Branzovenescu, Farfuridi alcatuieste un cuplu comic inegalabil, doua toape politice si nu numai. Temperamentului coleric al celui din urma i se opune firea domoala, precauta a lui Branzovenescu. Ambii traiesc cu spaima de tradare, vor sa anunte centrul de cele ce se petrec in judet, dar se tem sa nu li se "recunoasca slova la telegraf". "Farfuridi: Trebuie sa ai curaj, ca mine! Trebuie s-o inscalesti: o dam anonima! Branzovenescu: Asa da, o iscalesc!" Curat curaj, coane Fanica!

In O noapte furtunoasa, Caragiale foloseste un limbaj pe cat de obscur, pe atat de elevat. Siretenia meschina a personajelor, politetea lor ceremonioasa si necinstea lor funciara, adulterele grotesti devin un amalgam greu de descifrat. Niciodata stapanite de un sentiment de culpabilitate, nici de ideea vreunui sacrificiu, "de vreme ce avem un cap, la ce ne-ar sluji inteligenta", se intreaba ironic Caragiale, aceste personaje cu constiinta uimitor de linistita sunt cele mai josnice din literatura universala. In cazul de fata, topismul de foarte joasa altitudine este exemplificat de Zita, cu ale sale Drame ale Parisului, care a invatat o tara de carte, dar numai atata cata-i trebuie pentru a citi romane ieftine, dar si de Veta, o femeie de la tara, nestiutoare de carte, care nu cunoaste vorbele din gazete si este deci mai fireasca. Jupan Dumitrache, Ipingescu si Rica Venturiano repeta ca niste papagali cateva cuvinte pe care nu le inteleg si le stalcesc.

ARTA PREFACATORIEI. Nicolae Filimon, in lucrarea sa "Ciocoii vechi si noi" descrie situatia celor doua principate romane in timpul domniei fanariote. Regimul fanariot a secat tara de resurse si i-a exilat sau i-a omorat pe marii patrioti, promovandu-i pe tradatori si implicit pe parveniti. Dinu Paturica este genul care incearca de-a lungul intregului roman sa urce o noua treapta pe scara parvenirii. Paturica este fundamental negativ de la inceput pana la sfarsit, are un arsenal intreg de mijloace in spolierea stapanului sau. Ipocrizia este prezenta si in relatiile cu servitorii, stie sa se faca "iubit si adorat de toate slugile", fiind astfel desavarsit in arta prefacatoriei. Dinu Paturica se dovedeste un maestru al disimularii cucerind increderea deplina a postelnicului Andronache Tuzluc, el ii saruta mana "cu cea mai mare umilinta si facu sa caza din ochii sai de sarpe doua lacrimi de acelea ce in aparenta arata o inima plina de recunostinta, dar in realitate nu sunt decat plansul crocodilului prin care isi amageste victima sa". Aceasta toapa a literaturii este aroganta, inculta si ipocrita. Doreste sa ajunga om de stat, si in acest scop il avantajeaza talentul sau in a tine discursuri si memoria sa buna. Cand se vede sus, la putere, ca fiind mana dreapta a domnitorului, da jos masca de ipocrit, lasand pe toata lumea sa vada nelegiuirile facute de-a lungul anilor. Odata ajuns in ocna, devine un om ca toti oamenii. Ii este frica de moarte, iar disperarea aproape il innebuneste.

"CAND PE MAL S-ARATA, TREMURA VIDINUL..." In 1936, un timp in care Bucurestiul a fost cunoscut ca "Parisul Estului", cele trei surori Duduleanu, dintr-o familie de comercianti prosperi, isi conduc clanul cu mana de fier. Plin de satira verbala, textul reda comicul noii clase, a burgheziei, iar finalul plasat in cripta familiei Duduleanu este de un comic ce nu lasa loc indoielii. Cea dintai premiera a comediei "Cuibul de viespi", titlul initial al piesei "Gaitele", a avut loc in stagiunea 1929-1930 la Teatrul Regina Maria, Compania Bulandra, Manolescu, Maximilian, Storin.

In 1945, Kiritescu a primit Marele Premiu al Teatrului National pentru piesa "Gaitele". Este una dintre putinele opere satirice scrise in perioada dintre cele doua razboaie mondiale care se apropie, prin virulenta satirica si valoarea literara, de spiritul comediei satirice clasice caragialiene. Un triptic de o rara expresivitate sociala, reprezentand resturile, destul de trainice inca, ale unei clase care mai avea destula forta pentru a-si mentine privilegiile. Sub aspectul unor indeletniciri naive, secundare: jocul de carti si inmormantarile, dramaturgul reuseste sa evidentieze cele doua trasaturi fundamentale ale acelei clasei: setea de posesiune si lupta pentru mentinerea formelor vechii oranduiri. Ele sunt intarite si prin intermediul altor personaje ale piesei: Georges si Ianache Duduleanu, supusi vointei tiranice a mamitei Aneta Duduleanu.

D’ALE CARNAVALULUI. Doua toape care isi disputa intaietatea asupra unui barbat. Mita Baston si Didina Mazu, aceeasi piesa, "D’ale carnavalului", tot de Caragiale. "Mita: Da, vreau scandal, da... pentru ca m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate: ai uitat ca sunt fiica din popor si sunt violenta; ai uitat ca sunt republicana, ca-n vinele mele curge sangele martirilor de la 11 fevruarie; (formidabila) ai uitat ca sunt ploesteanca - da, ploesteanca! - Naica, si am sa-ti torn o revulutie, da’ o revulutie... sa ma pomenesti!... Mita: O femeie! Dama de verde! A! In sfarsit! Didina: O femeie! E republicana! - V-ati speriat? Pardon! Ma recomand! Mita Baston. - Mersi! Si eu Didina Mazu. - Ce cauti aici, madamo? - Da’ d-ta ce cauti aici, madamo? -Eu sunt la amantul meu! - Si eu sunt la amantul meu! - La amantul d-tale?... Amantul d-tale... a fost... era... este... amantul meu! D-ta, ca o infama, mi l-ai rapit! Una din noi doua trebuie sa moara!". S-a spus ca una din principalele trasaturi ale originalitatii lui Caragiale consta in faptul ca personajele sale comice sunt prototipuri de imbecili. Desigur, nu e vorba de niste imbecili din nastere, ci de niste indivizi cu o imbecilitate castigata in mediul social care le-a imprimat un anume automatism de gandire, de vorbire si actiune, un comportament ilogic si absurd din punctul de vedere al unui om inteligent.

TANTA SI COSTEL

Doi cetateni oarecare, ale caror destine se vor schimba cu totul dupa o intalnire neprevazuta... in gara la Medgidia, Tanta si Costel, au ramas nemuritori datorita interpretarii extraordinare a doi actori minunati, din pacate disparuti dintre noi, Coca Andronescu si Octavian Cotescu. "In Gara la Medgidia", "De ce ma minti cu atata nepasare?", "Ce bine ne-ntelegem noi doi!", "Revelion in doi" au fost inregistrate intre anii 1967 si 1973, astazi fiind piese de colectie in videoteca televiziunii. Un exemplu de topism gen Tanta si Costel? Sigur: " - Mai serviti o sarma, ca e delicioase!" sau " - Multumesc, nu mai servesc, ca-mi cauzeaza!".

CUCOANA CHIRITA

Personajul Coana Chirita ramane o creatie originala, plina de haz, destinat unei cariere triumfale, aceasta si datorita unui interpret genial ca Matei Millo, actor care, cu talentul sau, l-a stimulat pe Alecsandri in opera de dramaturg. Chirita e o cucoana cu teribile fandoseli cosmopolite, debitand cu candoare un stupefiant jargon frantuzit. Chirita poate fi socotita ca o caracterizare a tendintelor exagerate, asa cum ursuzul Barzoi incarneaza conservatorismul sclerozat in vechi tabieturi. In cariera lui Alecsandri, personajul Cucoana Chirita ramane cel mai izbutit. Comediile lui Alecsandri sunt structurate in jurul unui caracter, al unei monomanii ca gelozia sau zgarcenia.

"JUNA SUNT, DE NIMINI NU DEPAND" Una dintre cele mai cunoscute toape ale literaturii romanesti, Zita, in plina efervescenta: "Bonsoar-bonsoar", si stii asa deodata, sanfas": "Hei, cocoana, zice, mai bine ti-e acuma vaduva? - Pardon, domnule, zic, n-am de-a face cu dumneta, si mai intai cand e la o adica, nu sunt vaduva, sunt libera, traiesc cum imi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: juna sunt, de nimini nu depand, si cand oi vrea, imi gaseste nenea Dumitrache barbat mai de onoare ca dumneata. - Mi ca te-i cai! - Zic: pardon, domnule, nu-ti permit sa te-ntinzi mai mult la un asa afront; ma-ntelegi?." MUSATESCU RECOMANDA: POLITICA SI DELICATETE Tudor Musatescu a fost intrebat, de multe ori, daca personajele din Titanic Vals si subiectul piesei au existat in realitate. A recunoscut ca totul s-a intamplat in realitate. Mostenirea lui Tache Necsulescu a ramas unei familii sarace, de functionar la prefectura, ca Spirache; dar dragostea Mizei cu locotenentul de cavalerie s-a intamplat in cu totul alta familie. Dupa cum, in alta familie, soacra si nevasta au platit ca sa-si vada ginerele si sotul ajuns deputat fara stirea si voia lui. Clerul a protestat ca, in timp ce pe scena se transmite, la radio, slujba bisericeasca de la Domnita Balasa din Bucuresti, soacra si nora ei intrebuinteaza expresii nepotrivite cu solemnitatea oficierii unui serviciu divin. Sefii de partide s-au simtit vizati si au inceput sa tune si sa fulgere impotriva autorului. Oficioasele politice ale diverselor partide au cerut sa se ia masuri urgente contra autorului si a piesei in care parlamentarii sunt batjocoriti si acuzati. Tuturor, Musatescu nu le-a raspuns decat printr-un singur cuvant: "…escu", urmarea lui "Titanic Vals", satira in trei acte, inchinata exclusiv politicii si politicienilor dintre cele doua razboaie. UN SCRIITOR ACUZA Iata ce spunea Alexandru Kiritescu, scriitor cu un har desavarsit al replicii, Prea bine cunoscut cu piesa "Gaitele", in 1953: "Am cunoscut lacomia, avaritia, trufia si cinismul lor, lipsa din sufletele lor a oricarui simtamant uman, bestialitatea lor. Am fost zguduit de ura si scarba. Si atunci, incercand sa urmez pilda stralucita a marilor inaintasi realisti ai scenei, am luat calea satirei sociale si am scris «Gaitele», piesa in care m-am straduit, cu adevar si manie, sa demasc lumea putreda ce mi se dezvaluise in toata hada ei goliciune".