Povesti despre oameni

Domnul, cu chitara odihnindu-se pe genunchi, iar doamna, cu o cafeluta calda

Domnul, cu chitara odihnindu-se pe genunchi, iar doamna, cu o cafeluta calda

Un jurnalist la curtea Regelui Tudor. Atat.

O singura fraza ar spune tot. Si ar fi suficient. Dar... "Prin ’75 am primit una dintre cele mai fascinante burse date vreodata unui roman", il aud vorbind, in timp ce-mi arata calea pe coridorul ingust ce da in sufragerie. Il urmez indeaproape. Se asaza in capul mesei. In colt, dureros de aproape pentru mine, chitara si cobza. Ma abtin sa aduc vorba despre asta. Nu vreau sa cad in pacatul altora. Degetele lungi ii joaca o clipa pe stergarul de pe masa. Apropierea corzilor... Sau poate altceva...

"Intr-un dialog cu", zambeste, "tov. Dumitru Popescu-Dumnezeu si tov. Burtica, am fost intrebat «ce vrei tu de fapt?». «O bursa pentru Romania», am raspuns eu", reia, in timp ce eu imi trag un scaun. Suficient de aproape, dar politicos de departe.

TRAGISMUL BALCANIC. "Toata povestea a plecat de la un dialog pe care l-am avut cu Inalt Preafericitul Teoctist, pe vremea aceea Mitropolit al Olteniei. Eu am avut o idee, care ma bantuie si astazi si pe care cred c-am s-o pun in practica la finalul carierei mele, si anume, sa....". Pauza. Apoi deodata inflacarat. "Stiu spectacolul! Grafic, regizoral, arhitectural il stiu, dar n-am pus deocamdata carne pe el, cum se spune". Se apleaca usor peste masa. "Am nevoie de o baza solida, zdravana, care ar insemna o cunoastere fundamentala a ceea ce inseamna melos balcanic, dar si ortodox". Mainile-i contureaza in aer siluete de poem. "Din baza asta ar rasari folclorul balcanic, iar deasupra lui, Anton Pann si din el sa coboare Mateiu Caragiale si Ion Barbu. Pornind de la versul lui Dan Barbilian (Ion Barbu n.n.), «Trup sfant si prada siesi / Hagi rupea din el», o demonstratie adevarata a ceea ce-nseamna tragismul starii balcanice, vreau sa contrazic total acea teorie idioata cum ca aici la portile Balcanilor se poate orice si ca totul e luat la misto!" E revolta in glasul lui. Povestea vorbei... Si-un alai intreg de lautari de demult... "Dar pentru asta aveam nevoi de sprijinul bisericii ca sa ma duc prin manastirile de la Athos si de acolo pana-n Anatolia. Pentru ca eu identific acest tragism balcanic cu ortodoxia. Asa ca, in acel dialog cu Mitropolitul Olteniei, am cerut sustinerea bisericii".

ALE VREMURILOR. "Intamplarea a facut ca in contextul asta, tovarasii de care ti-am spus, sa vina dintr-o delegatie din Iugoslavia direct la Craiova ca sa inaugureze Galeriile Tuculescu, si o expozitie a maestrului. Dupa aceea a avut loc o intalnire la care am fost si eu invitat. Multe s-au discutat atunci, pana tarziu in noapte, dar la un moment dat am fost intrebat ce e cu bursa asta pe care o ceream. Am ramas uimit. Adica, eu ma plimbasem cu Inalt Preasfintitul pe aleile mitropoliei, iar dialogul nostru fusese imprimat de la cap la coada. Pentru ca n-aveau ei de unde sa stie altfel ca eu vreau sa ma duc sa studiez in Grecia si-n Bulgaria." Si-mi aduc aminte de povestea lui Grigore Vieru despre securistii care din blocul de vizavi ii scrijeleau sufletul pe benzi de magnetofon.

"Au spus, «lasa ca-ti dam noi o bursa», reia Tudor Gheorghe. "«Nu, multumesc», am replicat eu. «Eu vreau o bursa pentru Romania». Nu existase asa ceva pana atunci. S-ar fi creat un precedent inconfortabil pentru vremurile alea. «Vreau sa ma ocup cu studiul folclorului la mine in tara si sa fiu platit pentru asta», le-am explicat eu. Asa am fost detasat doi ani de la Teatrul National din Craiova la Institului de Folclor. Jucam la Craiova, dar eram angajat la Institut in Bucuresti", se amuza Tudor Gheorghe si ia din coltul ei chitara. "Dar nebunia a fost alta. Cei de la institut au crezut ca eu vin ca sa fiu director si a aparut o spaima teribila vizavi de mine, chiar daca eu, unul, numai la functii nu ma gandeam. Dar, pe de alta parte, nici nu venisem sa fac munca de teren. Am facut o munca de reconstituire de teme folclorice si de sublimare a lor".

Doamna casei il mangaie din priviri. Cu chitara odihnindu-se pe genunchi, Tudor Gheorghe rosteste poeme de coarda si lemn. Iar eu, de mult plecatul, ma simt din nou acasa. Dorul...

CAUTATORUL DE FOLCLOR "Cat am fost detasat la Institutul de Folclor, profesionistii, ce-i drept, pana am ajuns sa ma imprietenesc cu ei, incercau tot timpul sa ma conduca pe piste false. Pana sa-si dea seama ca eu venisem acolo cu sinceritate si ca eram chiar un iubitor de folclor, primeam numai bete in roate. Era o reactie fireasca pe vremea aceea, nu-i acuz. Eu ceream o chestie si ei ma trimiteau in cu totul alte locuri. Pana m-am dus direct la tehnicieni. Asa am ajuns sa pot asculta lucrurile esentiale care ma interesau si pentru care de fapt si venisem acolo." (Tudor Gheorghe) DOMNUL DIRECTOR, TUDOR GHEORGHE. PENTRU O ZI "Eu am fost cel mai tanar director din istoria teatrului. Aveam 33 de ani. Plecase Amza Pellea de la conducerea teatrului. In seara aceea de pomina in care eu cerusem bursa pentru Romania, Dumitru Popescu, Burtica si primul secretar de atunci, m-au uns director. Se gandisera sa-l numeasca director, la sugestia lui Paunescu, pe Marin Sorescu. Dar Dumitru Popescu n-a fost de acord. «N-aveti voi nevoie de un navetist. Luati un om al locului, tanar» si m-a aratat pe mine. Aveam 33 de ani si mi s-au inmuiat picioarele. «Dar eu nu sunt nici macar membru de partid», am zis. «Te facem!», a replicat Burtica, iar seara s-a incheiat cu mine director. Dupa ce ceilalti s-au retras, eu am mai ramas cu Dumitru Popescu. I-am zis ca daca vrea sa-mi ia bucuria de a canta si de a face teatru, sa ma puna director. Oricum nu ma pricep. Dupa multa munca de convingere, am scapat. Dar a doua zi, n-a apucat sa vorbeasca la Bucuresti decat dupa-amiaza tarziu. Asa ca, mandatul meu a durat cateva ore. Mult, pentru unul care n-a vrut sa fie director." (Tudor Gheorghe) ROMANA DIN SICILIA "Intr-un festival din Sicilia, am trait un lucru absolut unic. Trebuie sa spun ca in dialectul sicilian se folosesc i-ul si a-ul. «Romania», a anuntat prezentatorul. Si-atunci am iesit eu pe scena. «Buna seara, ma cheama Tudor», am spus. «Voi canta pentru voi in limba romana». Publicul a-nebunit! Intelegeau tot si nu pricepeau de ce! Facusem o selectie de cuvinte care aveau o sonoritate comuna cu siciliana. Si-am inceput sa cant, «Marie, Marie/ Ia sa-mi spui tu mie/ Care floare-n floare...», ei, la «racoare» nu eram sigur, dar au priceput." (Tudor Gheorghe)