PACTUL CU SATANA
In schimbul sufletului, "Uciga-l crucea" le ofera celor care il cauta puterea de a cunoaste totul, atotputernicie
sau bogatii.
Cine se apropie de Satana o face pe viata sau cel putin asa spune un proverb: "Cel ce cu diavolul se insoteste nu se mai opreste". Apelul la fortele raului in reusita unui lucru presupune un pact. Aceasta intelegere a fost definita ca un compromis ce include renegarea credintei crestine, refuzul veneratiei fata de Dumnezeu, actul slavirii diavolului si promisiunea de a-i da lui sufletul.
Toate acestea sunt in schimbul ajutorului demonului in cunoasterea lucrurilor oculte pentru a accede la o anume stiinta si bogatie. Vrajitorii capatau astfel puteri malefice aproape nelimitate.
"Pactele au loc in medie in urma remiterii unui obiect material apartinand evocatorului. Unul ofera putin din sangele sau, iar altul isi da doua degete de la picior; vrajitorii isi taie bucle din parul lor", scrie prof. dr. Paul Stefanescu in "Misterele Magiei", Editura Phobos. Pentru a-si asigura puterea asupra supusilor sai dupa incheierea pactului, Diavolul are obiceiul sa-si imprime sigiliul sau pe o oarecare parte a corpului fidelilor sai. Sigiliul lui Satana are ca efect anularea misterului botezului.
SA DISTRUGA. "Diavolul, dupa credintele noastre populare, se bucura de cate ori strica o casnicie, o prietenie, o dragoste", nota folcloristul si etnograful Tudor Pamfile in "Diavolul invrajbitor al lumii", carte aparuta la Editura Paideia. Dintr-o serie de povesti aflam ca michiduta sufera cand oamenii sunt fericiti. Satana stie cum sa impresioneze batranele, se jeluieste in fel si chip numai ca cineva sa-si faca mila de el si sa invrajbeasca ba tinerii casatoriti, ba fratii, ba copiii cu parintii.
Una dintre povestile culese din folclor este in versuri: "A fost o-nsotire ce traia-n iubire,/In pace, in tihna si-n mare unire./Ei nu stiau cearta vreodata in viata,/Ci-si da unul altuia vorbe cu dulceata./In scurt, intr-atata traiau acesti bine,/Incat de poveste erau la oricine./Dracul insa, care-n casnici coada-si vara/Si face sa-nceapa-ntre ei gara-mara,/Se sili p-acestia cu neincetare,/Dupa a sa voie, sa-i aduca-n stare./Intinzand ei dara cursele lui toate/Si, ca sa-i supuie, vazand ca nu poate,/Cauta o baba, auzind ca ele/Il intrec pe dansul la dracii si rele./Si-a gasit pe una, Visana anume,/Intaia dracoaie dracilor din lume./Se duce la dansa, pricina ii spune,/Ca n-a fost putinta pe ei a rapune,/Zicand: « - Stii ca este un grai de cand veacul/Ca-si sparge cu vreme(a) opincile dracul; (â¦)/»". Pentru o pereche de papuci, baba accepta sa-l ajute pe Satana. Urmarea o aflam dintr-o alta poveste: "Baba incredinteaza pe nevasta ca barbatul sau n-o iubeste, fiindca nu face copii. Ca sa fie iubita, o indeamna sa taie barbatului, la o cautare in cap, trei fire de par. Barbatului ii spune baba ca nevasta va cerca sa-l ucida. Casnicia se strica, iar baba isi ia de la diavol, din varful prajinii, o pereche de cisme." O alta femeie in varsta il intreaba pe "uncheas": "Ce-mi dai mie sa fac pana diseara sa se bata pana la sange gospodarasii istia?". Pentru trei perechi de busmachii s-a insotit cu Satana pentru a distruge casa unor oameni harnici.
Citește pe Antena3.ro