Taica Lazar

Figura populara a Bucurestilor de la sfarsit de secol XIX, inceput de secol XX, taica Lazar era un evreu care facea comert cu vechituri.

Inceput de secol XX - Strada Lazar, numita dupa negustorul evreu, bazar de vechituri

Regele negustorilor de vechituri, taica Lazar, avea "centrul de afaceri" la "Paduchele de aur", asa cum botezasera mahalagiii rai de gura bazarul de pe langa Baratie. La inceputul secolului trecut, afacerile ii mergeau atat de bine, incat si-a extins hala de vechituri pe mai multe stradute. Una dintre ele a purtat mult timp numele evreului care domnea peste comertul cu lucruri vechi - Strada Lazar.

BAZARUL DE VECHITURI. Avea barba lunga, sura si ochi vioi. Purta haine zdrentuite si o palarie mototolita. Tragea dupa el un carucior in care erau aruncate de-a valma hainele de care se descotoroseau, pentru cativa banuti, unii sau altii. Pantaloni rupti in tur, haine de ginerica, lustruite de vreme, lenjuri ingalbenite de atata folosit, ghete fara talpa. Taica Lazar aduna tot, platea mai nimic, apoi le ducea la "centrul de afaceri". Pe stradutele de langa Baratiei, unde inflorea comertul cu vechituri, taica Lazar organizase ateliere de reparatii la vedere. Cativa mesteri, postati pe trotuare sau chiar in mijlocul strazii, carpeau si talpuiau ghete, care treceau apoi pe mana unui tigan care le lacuia cu asa de multa pricepere, incat clientul, vrajit de luciu, nu mai vedea peticele incaltarilor. Lenjeriile tocite de vreme si folosire, pantalonii rupti, camasile gaurite intrau pe mana priceputa a catorva batrane, care, prin cusaturi mestesugite si petice potrivite, le faceau "de lux", asa cum le lauda negustorul, cand ii soseau clientii.

STRATEGIE. Atunci cand pleca dupa "marfa", taica Lazar isi lua o figura plictisita, nemultumita. Privea fara interes lucrurile care i se ofereau si stramba de nas la cel mai mic defect, se plangea ca asa ceva n-ar avea cum sa vanda, de clientul incepea sa-si doreasca sa le dea si degeaba, numai sa scape de ele. Intr-un final, taica Lazar scotea din buzunar cativa bani, mai mult cu aerul ca-i face un favor din prietenie clientului, decat din interes pentru lucrurile oferite.

Cand vindea insa vechiturile prelucrate, taica Lazar era numai miere si zambet. Rar iesea cate un client din pravalie fara sa cumpere ceva. Atat il imbia, il complimenta si-l asigura de calitatea marfii, ca omul, incoltit, nu mai avea cum sa plece. Acasa, se pomenea ca pantalonii i se rup in fund de la prima proba, si ca, eventual, ghetele frumos lacuite pe care le cumparase aveau gauri in talpa. Expresia "la taica Lazar" e echivalenta astazi cu targul de vechituri.

Citește pe Antena3.ro Situații care declanșează depresia de sărbători și cum le abordăm ca să ne simțim mai bine. Psiholog: „Propune-ți limite clare” UN MUZEU REFACUT SI LUSTRUIT Iata cum descriu reporterii de la Realitatea Ilustrata din 1929 un coltisor din hala de vechituri. "Mobila, care a fost candva noua, astazi refacuta, vopsita, lustruita ca o fata extrem de batrana care incearca prin toate mijloacele artei cosmetice sa castige ceva din ceea ce a pierdut. Iata o «garnitura» de pe vremea lui Cuza, alaturi de alta garnitura moderna, dar deteriorata si refacuta cu tot mestesugul acestor oameni care stiu sa refaca obiecte chiar si din cenusa. Pe un bufet, din alte vremuri, elegant peticit si lustruit, isi picura tristetea o admirabila statueta din marmora - o tanara fata cu nasul reconstruit din ghips, reprezentand «Melancolia». Langa o pendula de bronz, simpatica piesa de muzeu, o casa de bani verde, de curand vopsita." HALA DE NIMICURI, LA 1929 "Covoare mancate de soareci, dulapuri, vesela, farfurii - toate vechi, dar proaspat lustruite - iti fac impresia unui enorm depozit, cules din ramasitele vreunui incendiu urias - o nenorocire in care omul a parasit totul, de la mobila grea pana la ultima amintire din noianul nimicurilor care alcatuiesc partea intima si sentimentala a caminului." Asa arata hala de vechituri, potrivit unui reportaj din Realitatea Ilustrata, 1929. DISCIPOLII NEGUSTORULUI "Sunt oameni sireti, inteligenti, experimentati, care cunosc dintr-o singura privire clientul «dupa cum calca» si se reped ca niste vulturi atunci cand au de-a face cu unul care a venit intr-adevar sa cumpere. Vai de urechile bietului client! Daca intreaba ceva, i se raspunde repede, cu mii de explicatii, de argumente, de laude, de amanunte, care ametesc mintea cumparatorului. Toti negustorii din hala vorbesc la fel, pe nerasuflate, cu luxul de amanunte specific lui taica Lazar, care convinge intotdeauna clientul cu potopul de argumente sau cu geamantanul de anecdote" - discipolii lui taica Lazar, in 1929, descrisi de reporterii Realitatii Ilustrate.