x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie TV-ul, un amic al familiei

TV-ul, un amic al familiei

05 Iun 2005   •   00:00

CULTURA COPILULUI
Copiilor romani le plac desenele animate. Asa au decis 63% dintre parintii lor, parinti care nu stiu, 30%, daca odraslele lor citesc vreo carte. A devenit televizorul narcoticul pustilor? Sa vedem.

  • de ROXANA ROSETI

  • Ianuarie 2003, miezul noptii. Un baiat de 13 ani din Alexandria s-a trezit brusc din somn, a luat dintr-o vitrina un cutit si a injunghiat-o de sapte ori pe sora lui mai mica. In fata anchetatorilor, baiatul a declarat ca a actionat in vis asemeni unui personaj din filmul "Scream 3". Tot in 2003, trei adolescenti de 14 ani din Chisinau au pus la cale un plan ce le-ar fi adus 30.000 de dolari in buzunare. In cale le statea un pusti de 10 ani, care trebuia ucis. Si toate acestea din cauza faptului ca toti trei sunt fani ai unui serial TV rusesc care a facut furori la Moscova - "Brigada" (Echipa).

    Copiii lumii, inclusiv cei din Romania, traiesc intr-un cuib al violentei reale si virtuale. Televizorul a fost ridicat la rangul de membru al familiei. Chiar de copii, care tin televizoarele deschise in timp ce isi fac temele.

    NU VIOLENTEI. Interzic romanii copiilor lor sa vada anumite tipuri de filme? Da, 61%, conform specialistilor CURS. Mamele romance nu sunt deloc indulgente: 67% interzic odraslelor sa vada anumite tipuri de filme, mai ales cele violente (63% dintre femei). Cei cu varste cuprinse intre 15-30 de ani nu agreeaza nici ei filme violente pentru picii lor (67%), iar 8% dintre parintii cu studii sub liceu ii lasa la politiste. Persoanele cu venituri peste medie sunt si ele contra violentei. 74% dintre bucuresteni, desi traiesc intr-un oras ce este adesea martor tacut al scenelor cu gangsteri, "omoara" si ei violenta. Sunt egalati la acest vot de cei din estul tarii - tot 74%.

    Culmea, mamele sunt putin mai iertatoare decat barbatii cand vine vorba despre filmele de dragoste sau cu sex. Doar 37% mame interzic aceste filme copiilor, fata de 46% tati, care nu concep asemenea filme pentru micuti. Mediul rural, 43%, nu vrea nici el "hot & sex" pentru pusti. Dar barbatii si femeile din Romania, chiar daca in procent mic (2%), au declarat unanim ca odraslelor le plac filmele de dragoste!

    TREI ORE. 40% dintre cei cu venituri peste medie isi lasa copiii la televizor trei ore, zilnic, orasenii (36%), la fel, iar bucurestenii (53%) prefera si ei aceasta cifra pentru odraslele lor. Ati putea spune: "Rezonabil". Da, dar sunt si situatii in care copiii raman singuri in fata televizorului, iar bulina rosie nu are nici un efect.

    Parintii mai tineri (15-30 de ani) sunt destul de drastici: 33% le acorda 2 ore. Estul tarii e si el drastic - 42%, 2 ore, dar sunt intrecuti la numarul de ore de cei cu studii peste liceu: 29%, o ora. Desi traim in epoca "Matrix Revolution", SF-urile nu prea sunt in gratiile copiilor: doar 7% dintre parinti din estul tarii, 1% din vest, 1% din sud si 2% din Bucuresti spun ca le plac pustilor.

    TRAIASCA ANIMATELE! Nebunia este cu desenele animate. 63% dintre romani au raspuns ca acestea sunt preferatele pustilor. Barbati (61%), femei (65%), persoane cu varste intre 15-30 de ani (72%), persoane cu venit mic (64%), cu venit mare (62%), urbani (62%), rurali (64%), vestul tarii (73%), bucurestenii (42%) sunt martori neputinciosi ai adoratiei micutilor pentru desenele animate.

    "Toate bune si frumoase, bine ca le plac animatele si nu le plac scenele cu sex", ar spune unul dintre cei 8% romani de 56 ani si peste care au raspuns ca nu stiu la ce desene animate se uita odraslele. Dar ce te faci cu supereroii a caror principala calitate este aceea ca ucid din ce in ce mai repede, mai spectaculos? In plus, vin si niste specialisti americani cu ideea ca unele desene dragute ar avea mesaje subliminale. Cica intr-o imagine din celebrul desen animat "Lion King", produs de Walt Disney, deasupra leului apare ceva ce, la o privire neatenta, pare un norisor. De fapt, este o inscriptie: "SEX". De asemenea, melodia de generic din filmul serial de animatie "Popey marinarul" ar contine, rulata invers, cuvintele "Give me a fuck" (Trage-mi-o) si "Give me a fuck, now!" (Trage-mi-o acum!). Sa fii copil intr-o societate debusolata, asezonata cu narcoticul numit televizor, nu-i usor.
    In medie, cam cat timp pe zi se uita copilul dumneavoastra la TV?

  • 40% dintre cei cu venituri peste medie isi lasa copiii la televizor trei ore, zilnic
  • 53% dintre bucuresteni prefera si ei trei ore de tv pentru odraslele lor
  • 37% dintre tati si 35% dintre parintii cu varsta cuprinsa intre 31 si 55 de ani isi lasa pustii la tv tot trei ore zilnic
  • Ce tip de filme ii plac mai mult copilului/copiilor dumneavoastra?

  • Barbati (61%), femei (65%), persoane cu varste intre 15 si 30 de ani (72%), persoane cu venit mic (64%), cu venit mare (62%), urbani (62%), rurali (64%), vestul tarii (73%), bucurestenii (42%) sunt martori neputinciosi ai adoratiei micutilor pentru desenele animate.
  • OARE CE CARTE CITESTE COPILUL MEU SUB VEIOZA?
    In anii ’80, la scoala se citea pe sub banci in disperare "Pisica in cizme", a nu stiu carui autor.

    Era la moda pe atunci aceasta interminabila lectura kitsch, plina cu obscenitati, trasa la xerox cu inversunare. Unii dintre pusti nici nu intelegeau sensul unor cuvinte, dar combateau aprig. "Pisica" ii impartise pe parinti si copii in tabere combative.

    Acum, aceasta lectura este demodata si surclasata de... vrajitori. Mai precis, Harry Potter, personajul creat de scriitoarea britanica J.K. Rowling, a cucerit atat inimile copiilor romani, cat si ale adultilor. Adulti romani care, in proportie de 30%, nu stiu ce carti citesc copiii lor!

    Tatii (30%), mamele (26%), cei intre 15 si 30 de ani (38%), cei cu studii sub liceu (38%), cei cu venituri mici (32%), ruralii (33%), urbanii (27%), persoanele din sudul tarii (41%) nu stiu ce rasfoieste, "cuminte", sub veioza, baietelul sau fetita. Daca se intampla ca lectura de sub veioza sa fie "Harry Potter", e de bine.

    Parintii sunt multumiti: cartile cu micul vrajitor sunt la moda. Ce daca activitatile oculte mentionate de Rowling sunt: astrologia, vrajile, necromantia, stiinta plantelor, licorile magice, numerologia, chiromantia si altele asemenea? Lectura pare cu mult mai atragatoare decat banala si otravita cu mar "Alba ca Zapada" sau amaratul "Muc cel Mic".

    SCREAM 3 - "RESTRICTED"

    Thrillerele "soft", precum cele din seria "Scream", fac deliciul adolescentilor din Statele Unite care merg la film cu aceleasi intentii cu care se dau in Montaigne Rousse: sa traga o spaima grozava. "Scream 3" a fost cotat "R" (Restricted) in Statele Unite, ceea ce inseamna ca nu poate fi vizionat de o persoana sub 17 ani decat daca aceasta este insotita de o persoana care poate sa garanteze pentru minor.

    ACCESE DE VIOLENTA

    In 1998, doi adolescenti americani isi ucideau mama, cu lovituri de cutit. Au declarat ca totul s-a petrecut dupa ce au vizionat filmele de groaza "Scream" si "Scream 2". In 1999, un alt caz izbucnea in Australia. O fetita de 10 ani era internata dupa ce vizionase, de ziua ei, filmul horror "Scream". Curand dupa aniversare, fetita a inceput sa aiba halucinatii, pierderi de memorie si accese de violenta.

    AM FOST SI NOI CANDVA COPII

    In copilarie am avut o carte de basme extraordinara. Spun am avut, pentru ca, la un moment dat, mama a dat-o la maculatura! Autorul era Wilhelm Hauff, scriitor care abordeaza tehnica povestirii in povestire. Ce mai, ceva genial - nu poate fi descris in cuvinte. Basmul meu preferat era "Inima rece". Dragi cititori, daca aveti cartea aceasta pe acasa, mi-o faceti cadou?!? Numai asa mi-as putea recupera o parte din copilarie...
    ×
    Subiecte în articol: editie de colectie scream