Banii si presa

Se spune ca proprietarii mass-media din Romania nu mai gusta paradisurile fiscale din insule gen Cayman, reprofilandu-se spre paradisurile discretiei. E mai profitabil, pare-se, sa platesti impozite piperate, decat sa admiti proprietatea asupra trustului tau de presa; Elvetia e o tara scumpa, dar, din fericire, si elvetienii sunt scumpi la vorba...

O dezbatere despre gradul de independenta si onestitate al presei din Romania trebuie sa porneasca de la aceasta intrebare: de ce patronii media prefera sa arunce bani grei pentru a nu li se dezvalui identitatea? Sunt chiar asa bogate ziarele si televiziunile? Sunt timizi actionarii? Cu siguranta, nu. Insa, dupa 15 ani de acumulari, presa a ajuns sa joace rolul covarsitor ce ii revine in societatea moderna (rol in continua expansiune, de altfel; n-ar fi exclus ca marea inventie administrativa a postmodernitatii sa fie un soi de guvern media, care ia decizii in timp real, pe baza consultarii in retea a publicului).

Dintr-un sondaj recent, de pilda, reiesea ca tinerii romani au renuntat la visul de a deveni avocati (dupa ce, in 1898, renuntau la visul ingineresc) in favoarea unor ambitii mediatice: vor sa fie vedete de televiziune, prezentatori, moderatori. Astazi, in Romania, presa face, in sfarsit, jocurile. Ea impune cele mai proeminente figuri politice - tocmai acele figuri care dau bine pe ecran, stiu sa faca show si sa creeze stiri. Ea consacra inamicii publici si ii face indezirabili pe corupti - care altfel ar gasi cai laturalnice prin toleranta justitie romana. Nu stiu daca - in abstracto - e bine sa fie asa; cert e ca asta e normalitatea statelor dezvoltate; oricum, e mai bine ca agenda publica sa fie impusa de o multitudine de voci ale societatii civile, decat de un centru unic de comanda al puterii.

Insa, din pacate, Romania a ajuns sa abordeze multe din uzantele occidentale cu mijloacele invatate in comunism. Avem o presa de forta occidentala, dar in spatele ei stau, uneori, moravuri si practici bizantine. Oricat de bine intentionati ar fi jurnalistii, ei sunt prinsi intr-un malaxor care aduce laolalta patroni, Guvern, platitori de publicitate, firme de distributie si public. Nu-i loc pentru fete mari in aceasta lume complicata, unde o constiinta nu se poate mentine curata pe cale kantiana, prin incruntari si verdicte morale seci, ci printr-un lung balet a carui finalitate trebuie sa fie totusi informarea justa a cititorului. Nu cred ca Marius Tuca, de pilda, inchide telefonul atunci cand Dan Voiculescu ii cere ca un comunicat de presa al PUR sa fie bagat in seama de redactori; ar fi un gest teatral si nepoliticos. Cred insa ca Tuca e cel care decide, in ultima instanta, soarta comunicatului. In egala masura, nu cred ca C.T. Popescu s-a conformat unor sugestii venite din partea lui Viorel Hrebenciuc; a auzi nu inseamna a executa. In fond, domnul Cristian Tudor Popescu vorbeste la telefon si cu mine, desi ma indoiesc ca promoveaza interesele PPRM.

Ceea ce vreau sa sugerez prin aceste exemple este ca jurnalistii din Romania sunt niste picioare de pod asupra carora apasa uriase presiuni. Politicienii ii fac magari si le pretind sobrietate; patronii, in schimb, vor profit; publicul vrea spectacol si echidistanta, iar cercurile de interese vor, dimpotriva, subordonare. Desigur, asta nu inseamna ca ziaristii nu pot fi niste ticalosi; e loc si aici, ca peste tot, pentru caractere corupte. Dar poate ca prima noastra privire acuzatoare ar trebui sa mearga inspre proprietari - mai ales inspre proprietarii din umbra. Stim, de pilda, cui apartin Antena 1 si Pro TV - si asta ne face sa deslusim corect eventualul mesaj politic din spatele unei stiri. Dar acolo unde proprietarul e disimulat, unde actionarii se ascund in spatele secretului elvetian, avem dreptul la prudenta. Poate ca asta e directia in care ar fi trebuit sa mearga si recentul raport Freedom House, care a culpabilizat partizan, din punctul meu de vedere, ziaristi si institutii cu statut ambiguu (cum este TVR, pe care legislatia o condamna la compromisuri politice). Dar, cine stie, si in spatele Freedom House poate ca sta tot un secret elvetian...