Duminica la iarba verde

Este duminica. Ma scol dimineata. Cine se scoala de dimineata departe ajunge. Eu mai departe de baie n-am ajuns, ca stau la bloc. Afara e frumos. Trag perdeaua sa ma bucur de peisaj. In santul din fata blocului soarele incalzeste un grup de caini vagabonzi. Locuiesc intr-un cartier in care cainii, santurile si gunoaiele sunt cei mai buni prieteni ai omului.

Ce vreme frumoasa! N-ar fi mai bine sa profit de ea si sa ies undeva in natura, la iarba verde? Zis si facut! Ce poate fi mai placut, dupa o saptamana de munca, ca o zi in mijlocul naturii? Plec. Dupa ce m-au fugarit cainii din fata blocului si am platit o amenda pentru depasirea vitezei, ajung fericit pe malul lacului, la padure. Trebuie sa ma calmez! Iau doua rudotele, intind paturica la soare si ma las in bratele naturii. Pasarelele ciripesc, vantul adie incetisor, iarba miroase a motorina. La trei metri de mine a venit unul cu un ARO si-a inceput sa-i spele motorul. Ma mut mai departe, intre doua tufe. Intind paturica, ma asez, soarele cald, aerul curat, iarba miroase a motorina. Adorm, cand cineva imi trage cu ceva in cap. Sunt copiii cu mingea. Am ametit un pic, dar sunt fericit ca a fost minge. Daca era trotineta sau o pereche de patine cu rotile, ala eram. Ma ridic, iau paturica si ma mut pe malul lacului, langa o familie care tocmai a sosit. Ma asez. Soarele cald, vantul adie, iarba miroase a mici. Rotocoale de fum se ridica din gratarul vecinilor, doi adulti, ea si el, 300 de kg impreuna si doi copii, unul mai umflat ca altul. Paini, carne, strachini, salate, sosuri, peste se revarsau din portbagajul Daciei. Sofian, caci asa il striga sotia, s-a dezbracat la bustul gol si incerca sa se joace cu mingea, in timp ce infuleca dintr-un castron cu mici. Sotia nu se juca cu nimic. Ea manca pur si simplu. Iata un fragment din discutia lor:

Sofiane, mai da-mi 8 mici!

Ia de aici pasarico, dar unde-s chiftelele?

S-au terminat, au jucat copiii tenis cu ele. Mai da-mi o friptura!

Te rog, serveste ca eu scot din portbagaj salata beuf.

Adu si olita cu sarmale si tigaia cu musaca si antricoatele!

Care antricoate?

Antricoatele, prostule, alea pe care le-am prajit azi dimineata.

Le-am mancat cand ai fost plecata la coafor, na!

Idiotule, ai terminat antricoatele, ce-o sa mai mancam pana diseara, nesatulule?

Tu vorbesti, desperat-o?..., dupa care ea se ridica brusc si poc, poc, doua palme. Nu lui Sofian, ci mie.

Ce faci, femeie, de ce dai?, ii zic buimacit.

De ce te holbezi la noi, n-ai alta treaba, obraznicule, imi zice. Vine omul la iarba verde si nu poate sa manance linistit ca se uita toti in borsul lui!

Totul se linisteste datorita lui Sofian. Ma calmez si eu, dar pentru scurt timp. Din casetofonul lui Sofian, dat la maximum se pravalea in toata padurea un strigat de jale: Au, viata mea. Manelele mai lipseau.

Bai, schimba caseta si da volumul mai mic, ca s-aude pana la Istanbul!...

Saracul Stefan cel Mare degeaba s-a luptat el cu turcii, ca urmasii urmasilor lui nu l-au inteles in veacul vecilor. Mai iau doua rudotele si incerc sa citesc o revista, cand, deodata, alta panica. "Ajutor, ajutor, moare Sofian!" Ma ridic speriat si ce vad? Sofian isi inchiriase o hidrobicicleta sa se plimbe pe lac si tocmai se scufunda cu tot cu ea. Nevasta-sa striga cat o tinea gura, iar intre strigaturi mai infuleca doi, trei mici de pe gratar, sa prinda puteri. Lumea s-a adunat din toata padurea ca la balci. Cateva femei incepusera sa planga. Barbatii se pregateau sa sara in apa. Sofian dadea disperat din maini stropind in jur ca o pompa de irigatii. La un moment dat, un om de pe mal striga: nu mai da din maini, fraiere, da din picioare! Respectand indemnul, Sofian a atins fundul cu picioarele. Apa ii venea pana la brau. Multimea s-a indepartat razand, dar nu pentru mult timp. Din toate colturile padurii se auzeau urlete: Mi-a furat poseta!... Mi-a furat hainele!... Mi-a disparut celularul!... Vai de mine, masina!...

Absorbiti de aventura lui Sofian, oamenii au lasat pe paturi tot ce aveau, fara sa tina cont ca sunt in padure. Si cum, la noi, din paduri se fura ca-n codru, asta s-a si intamplat. "Sa vina politia, sa vina jandarmii!... Sa vina pompierii, a luat foc padurea!" Copiii lui Sofian, scapati de sub supraveghere, s-au jucat cu carbunii de la gratar si i-au aruncat intr-un tufis. Doi copacei incepusera sa arda binisor. In aceasta atmosfera balcanica, duminica la iarba verde se incheie cu aparitia echipelor reunite de pompieri si padurari, insotite de cateva echipe de filmare. Cum au vazut camerele, Sofian, nervos la culme, si-a dat pantalonii jos si-a inceput sa se bata cu palma peste fund, iar nevasta-sa a sarit cu poseta pe reporteri. Asa au vazut ei la televizor ca trebuie sa-si apere intimitatea. Traim intr-o tara de dor. De dor si de iarba verde.