Memento

Confruntati cu o criza politica si economica interna provocata de politici etatist-comuniste si antieuropene, guvernantii de la Chisinau incearca de mai multa vreme sa-si transforme esecul patent intr-un efect secundar al climatului interetnic.

Pentru ei, nu comunismul cu pletora lui de crize programate, ci limba romana sau asa-zisul amestec al Romaniei in afacerile interne ale Moldovei sunt cauzele falimentului Republicii Moldova. Asa cum s-a observat, Stalin si Ceausescu sunt modele acestui comportament bizar si exotic in Europa de azi, care starneste nu doar proteste cetatenesti in Republica Moldova, ci si critici si nedumeriri in comunitatea occidentala.

Dar situatia din Republica Moldova nu poate fi desprinsa in acelasi timp de interesele Rusiei in regiune si de sansele Romaniei de integrare in UE. Moscova nu isi ascunde interesele hegemonice in spatiul fostei Uniuni Sovietice. Evenimentele din Moldova, chiar daca n-ar fi provocate de Moscova, intra in strategiile rusesti de creare a unor tensiuni in regiune, pe care ulterior tot Rusia sa le poata solutiona, obligandu-i, facandu-i dependenti pe actorii conflictuali, si a caror unda de soc sa afecteze Romania si interesele occidentale in Moldova - inclusiv din Administratia Gagauza si Transnistria. Presa ruseasca de altfel decodeaza aceste calcule, scriind insistent in ultimii ani despre eforturile reunite ale OSCE si NATO, prin intermediul Romaniei si Turciei, de asa-zisa destabilizare a intereselor Rusiei in Republica Moldova.

Se fac numeroase speculatii privind scopul urmarit de Moscova, prin incurajarea disensiunilor dintre Romania si Republica Moldova. E vorba de un clasic exercitiu de delimitare a sferei de influenta traditionala a Rusiei, prin adancirea unei falii insurmontabile de interese si evolutii, la Prut, intre spatiul influentat de NATO si cel controlat de Comunitatea Statelor Independente.

Riposta Romaniei a fost pana acum rationala. Neamestecul Romaniei in afacerile interne ale Moldovei a fost afirmat insistent de liderii romani. Ei repeta mereu ca Romania respecta si incurajeaza statalitatea, suveranitatea si integritatea Republicii Moldova. Cand e vorba de reactiile oficiale romanesti avem de-a face cu doua categorii de comentarii. Unele critica pasii gresiti sau pripiti, in numele romanitatii, facuti de Ion Iliescu sau Adrian Nastase. Exista si argumentul maximalist contrar, potrivit caruia Romania culege acum furtuna, pentru c-a semanat vant. Adica n-a facut mare lucru in interior si in exterior pentru unirea cu Moldova. Ambele puncte de vedere sunt deficitare. O atitudine critica in numele romanitatii comune nu exclude corectitudinea in relatiile bilaterale, ci este chiar necesara. Intelepciunea ignorarii desavarsite a faptului ca 65% din cetatenii Moldovei sunt romani si a adevarului istoric ca fosta Basarabie a fost un teritoriu statal romanesc, recunoscut pe plan international, este contestabila. Azi, la Bucuresti functioneaza un regim democratic, nu comunist. Adevarul poate si trebuie deci numit. Decenii in sir, oamenii politici germani au cerut reunificarea Germaniei, chiar daca au respectat tratatele si starea de fapt create dupa al doilea razboi mondial. Si Ungaria are o atitudine activa si revendicativa - chiar daca nu revizionista - cand e vorba despre soarta etnicilor maghiari din tarile vecine. Rusia urmareste de asemenea cu maxima atentie felul in care sunt respectate drepturile minoritarilor rusi din tarile baltice. De ce ar trebui romanii sa fie mai discreti cand e vorba de istoria lor nationala si de numirea unor realitati evidente, inca tributare epilogului neclar al celui de-al doliea razboi mondial si al razboiului rece?

Dar daca intelepciunea geopolitica nu exclude cunoasterea adevarului, nici formularea acestuia nu este echivalenta cu provocarea iredentista sau nationalista. Romania trebuie sa devina un fel de Germanie federala pentru RDG-ul care este Moscova. Atragatoare prin democratie si prosperitate. Pe de alta parte, tratatele si conventiile internationale n-au fost ocolite la reunificarea Germaniei, ci reunificarea s-a produs tocmai respectand litera si spiritul acestora. Situatia este valabila si in cazul unei reunificari posibile a Moldovei cu Romania, oricat de diferita ar fi situatia lor de cea a celor doua state germane in 1989.

Sansa depasirii actualei crize din Republica Moldova si a diferendelor dintre Bucuresti si Chisinau este una singura: democratizarea in spirit occidental; doar ea presupune inclusiv relatii bune si constructive ale ambelor tari cu Rusia. N-ar trebui sa obosim, luati de vartejul politicii romanesti, in a ne aminti de interesele nationale pe termen lung. Cu cat sunt mai neputincioasa, statele mici sunt datoare cu exercitiul memorii active. Erorile trecutului nu se rascumpara niciodata cu amnezia colectiva. Acesta este un fel de a fi occidental, de care n-ar trebui sa ne mai temem.