O istorie electorala

A fost la inceput votul cenzitar. De avere, de sex, capacitar. Si a fost mentinut aproape 60 de ani, pana cand i-a luat locul votul universal. Dar nici acesta nu era chiar pentru toata lumea. Doar pentru barbati, femeile fiind nevoite sa mai astepte.

Si-au asteptat pana dupa primul razboi mondial, cand li s-a dat drept de vot la alegerile comunale. Paradoxal a trebuit sa vina dictatura carlista si apoi comunismul ca sa le dea drepturi electorale depline. De a alege si de a fi alese. Unde mai pui ca nu trebuia sa aiba 21, ce 25 sau 30 de ani, ci doar varsta majoratului pentru a alege. O implineau si primeau cadou dreptul de a alege candidatii unui singur partid. Dar ce conta? Mergeau la vot. Nu pentru ca se temeau de vreo amenda care sa atenteze la buzunarele lor si asa goale, ci pentru ca riscau sa ramana fara mancarea pe cartela. Cu asa metode nici nu mai era nevoie de campanie electorala. Si totusi, nu numai atunci democratia trecea prin stomac. In perioada interbelica, o metoda de convins electoratul era bautura. I se dadea sa bea vin sau rachiu, dupa regiune. Dar tot bataia era cea mai sigura metoda ca stampila e pusa unde trebuie. Cu alte cuvinte, bata era rupta din rai daca voiai sa castigi alegerile. A venit insa vremea cand si alegerile, si bata au tras pe dreapta vreme de vreo patru ani. Nu mai aveau cui si pentru ce sa serveasca. Disparuse Parlamentul, se instaurase dictatura. Au asteptat pana in 1946, dar au fost pacalite si s-au retras dupa cortina rosie vreme de peste 50 de ani. Nu au supravietuit decat alegerile...