Cititorii Jurnalului National, despre societate, politica si felul nostru de a fi. Cele mai tari comentarii de pe www.jurnalul.ro.
|
|
Cititorii Jurnalului National cauta raspuns la intrebarea: Asta e tara pe care o meritam?. Cineva ne-a aruncat in fata: Tara pe care o meritatI. Si ne-a pus pe ganduri. Cine o merita: noi sau guvernantii nostri? Am lansat provocarea catre public si am primit, pe pagina de Internet a ziarului, comentarii interesante si pertinente.
Pentru ca opiniile cititorilor (din tara si de peste hotare) despre tara pe care o meritati au sinceritatea, bunul-simt si luciditatea cuvenite unei teme atat de serioase, le vom publica in paginile ziarului. Si ii incurajam astfel pe cei care au de spus lucruri interesante pe aceasta tema sa ne scrie, sa isi faca opiniile cunoscute. Va asteptam sa discutam. |
SOLUTIA FINALA. Pentru multi romani, emigrarea inseamna rezolvarea dilemelor existentiale
|
Parerea mea se bazeaza pe autocritica pe care ne-o facem singuri, cui vrea sa ne auda. Daca deschide vreunul gura sa spuna ca ceva merge mai bine, imediat sar ceilalti sa-l injure si sa-l contrazica. Asa facem de la revolutie incoace... Noi avem cei mai multi copiii strazii, cei mai multi bolnavi de SIDA, cei mai multi hoti si cele mai multe prostituate (la ultimele doua categorii suntem si pe locul unu la exporturi spre UE). Noi avem cea mai mare coruptie! Noi suntem cei mai rasisti si mai nationalisti din Europa! La noi presa are cea mai putina libertate de exprimare in comparatie cu alte democratii...
Tara noastra e intr-un fel drobul nostru de sare, pe atat de mare pe cat ne tine gura sa-l descriem! Asa ca nu putem decat sa ne plangem toata ziua de tara noastra, sa o denuntam si sa nu meritam sa traim in ea.
;@Olga
Sigur ca traim in tara in care meritam. Una din primele fraze pe care copiii americani invata sa le scrie este: I can do it!. De asemenea, invata sa respecte proprietatea chiar daca nu o au, pentru ca spera ca o vor avea. Si mai mult, invata sa respecte si legea. In contrast, primul lucru pe care-l invatam noi, romanii, e sa ne descurcam. Ii respectam pe aia care se descurca, pentru ca speram sa ne descurcam si noi. Respectam spaga, pentru ca speram s-o primim si noi la randul nostru cand vom fi suficient de descurcareti. Nu ne deranjeaza cand se fura, atunci cand nu se fura de la noi (sau ceea ce credem noi ca nu e al nostru). Toata clasa politica e produsul societatii. Daca e rea, inseamna ca societatea e rea. Dar mai presus de toate, noi, romanii, suntem mioritici. Avem sentimentul fals ca suntem niste oameni buni chinuiti de fortele raului, dar de fapt avem parte de ceea ce meritam si nu exista nici un destin tragic mai presus de vointa noastra care ne impiedica sa fim fericiti (sau cel putin normali).
Probabil si rezultatul sondajului o sa indice punctul asta de vedere. In cazul in care mai mult de 50% din oameni considera ca nu traiesc in tara in care merita, avem de a face cu o anomalie. Adica mai mult de 50% din oameni considera ca nu traiesc cum merita, dar nu pot sa faca nimic sa schimbe situatia, desi reprezinta majoritatea. Prin urmare, traiesc cum merita, daca reprezinta majoritatea. In cazul in care mai mult de 50% din oameni considera ca traiesc unde (sau cum) merita, atunci e OK (raspunsul e chiar in statistica). In ambele cazuri, traim unde (sau cum) meritam. Mai exista si aspectul ca participantii la sondaj reprezinta numai un segment al societatii, dar probabil rezultatele pot fi extrapolate la intreaga societate.
;@Mircea Grecu
DA.
Noi toti cei care punem caramida peste caramida pentru a face un viitor mai bun copiilor nostri. Noi toti cei care facem ca Romania sa fie respectata in lume prin munca noastra, prin zambetul nostru, prin profesionalismul de care dam dovada si pentru care nu cerem onoruri si decoratii. Noi toti cei care nu ne enervam atunci cand ni se spune ca am gresit. Noi toti cei care avem cei sapte ani de acasa. Noi toti cei care consideram familia bunul cel mai de pret.
Nu merita sa traiasca in Romania
CEI CARE
nu au cei sapte ani de acasa, cei care au puterea si se cred mai presus de Dumnezeu, cei care uita de unde au plecat, cei care jignesc atunci cand nu mai au solutii, cei care nu au valori morale de familie, cei care ar putea foarte usor sa fie dictatori si criminali daca nu am trai intr-o democratie.
;@Ninel Peia
Citește pe Antena3.ro
;@Dima Mircea
Traiesc in tara FRANTA. Sunt acasa aici pentru ca prevad tot ce se poate intampla. In Romania nu se poate prevede nimica din cauza labilitatii si a lasitatii.
;@Andrei Cosmin - Paris
Daca ne gandim la cat au furat managerii ce ne-au condus 15 ani, cu banii respectivi (taxe si impozite) se putea achizitiona o echipa, adica un parlament, guvern si o justitie performante, cu personal CALIFICAT, LA CHEIE, din afara, de la cei care sunt obisnuiti sa mai si RASPUNDA atunci cand conduc, care isi fixeaza OBIECTIVE pe care sa le atinga si care platesc cu functia neatingerea lor.
Poporul nu este NICIODATA vinovat, are DREPTUL la o conducere de calitate atat timp cat plateste impozitele si taxele cu care sa angajeze conducatori performanti. Nici un cetatean nu doreste o conducere proasta, mai ales la banii pe care ii plateste.
Dovada ca ceea ce spun eu este foarte evident rezida in faptul ca UE ne aloca fonduri importante si know-how pentru calificarea personalului in scopul de a deveni la fel de performant ca la ei, si asta pentru ca ei au acest interes. Noi, o tara plina de smecheri care traiesc prost, stim care este interesul nostru? Oare ceilalti care sunt fraieri de ce traiesc mai bine? De ce i-a dus mintea sa-si cumpere conducatori mai buni care sa-i organizeze in asa fel ca sa traiasca mai bine?
Un batran unchi al meu, acum raposat, avea o vorba ca replica la orice discurs politicianist: Eu sunt satul de smecheria mea....
;@Doru Contu
Tara pe care o meritati!... O vorba aruncata, cu naduf, de un angajat al unui minister unui grup de ziaristi. Stimati domni, urmariti jurnalele de stiri - cate vesti bune gasiti acolo?! Crime, violuri, dezastre, cutremure, razboaie, bande, droguri... Asta e Romania reflectata la televizor. Astea sunt stirile promovate de editori de stiri care nu doresc decat audienta. Pentru ca nenorocirea aduce intotdeauna audienta... Asta e Romania pe care o merita ei, acei ziaristi care au uitat ca un subiect de presa poate deveni important chiar daca e de bine, chiar fara sa fie publicitar. Cum sa faca asta?! Depinde de cata meserie stiu... Sa relateze o crima e la indemana oricarui incepator. Si sunt destul de pline mass-media noastre de incepatori. Lor li s-a adresat doamna purtator de cuvant. Destul de nediplomatic, pentru ca fraza a costat-o locul de munca. Sincer, sunt de partea dansei. Si nu m-am simtit afectata de acel meritati. Nu m-am inclus in el. Eu traiesc in tara in care m-am nascut si am ales sa traiesc. Oricine poate, daca simte ca merita mai mult, sa-si gaseasca... alta tara. Singurul amanunt este ca patria nu poate fi luata pe talpile pantofilor...
;@D. Anghel
Nu vreau sa fac nici un comentariu! Doar atat: 3.500.000 de romani, tineri in plina putere - reprezentand 30% din forta de munca a Romaniei, plecati din tara, cei mai multi pentru totdeauna. Ce credeti ca se va intampla mai departe, o minune?
Fie ca va place sau nu, avem ceea ce meritam si ceea ce ne facem cu mana noastra. Tara de ale carei paduri ne-am batut joc, de ai carei tineri ne-am batut si ne batem joc in continuare. Tara in care tinerii nu mai doresc sa traiasca pentru ca nu au de ce si pentru ce. Tara in care aproape ca nu se mai nasc copii, pentru ca tinerii nu simt ca pot sa aduca un copil pe lume pentru a-l creste in siguranta. Tara in care ne dam unul in cap celuilalt, in care ne macina invidia ca altul are mai mult, mai bun sau mai frumos. In care, in loc sa facem ceva constructiv, distrugem si putinul pe care il mai avem. Da, traim in tara in care meritam si suntem condusi de cei pe care-i meritam! Sper sa-mi dea viza de Canada!
Asta-i tara care ne este impusa, nu ceea ce ne-am dori sa avem, nu traim intr-o Romanie condusa de romani, traim o diversiune securist-comunista condusa de bolsevici sovietici cu cetatenie romana.
Sunt student in Franta de un an; Franta, tara in care mi-am dorit sa traiesc dintotdeauna si doar ajuns aici pot spune cu adevarat... iubesc Romania... pacat ca e locuita, locuita de o lume care nu stie sa isi apere valorile si felul de A FI, o lume care se sforteaza din rasputeri sa se integreze in universul banului, o lume care isi mutileaza in fiecare zi sufletul, o lume diletanta... ma opresc... iubesc Romania, ii detest pe romanii de azi... un paradox care ma doare in fiecare zi. Romania... cate puncte de suspensie in dreptul acestui nume, cati cersetori prin partile astea occidentale care ne ranjesc ca niste fii ai unei tari disperate; nu caut coerenta, spun ce simt; Romania, singurul nume care ma face sa plang (din dragoste si din neputinta).
Nimic mai adevarat ca aceasta sintagma care se pare ca va face cariera in presa romaneasca.
;@Vaidenoi