Pescarii in vremea biblica Unde curgea lapte si miere

Dat fiind ca foarte curand este sarbatoarea Floriilor, cand este dezlegare la peste, ce-ar fi sa vedem cum si unde se facea pescuitul cu cateva mii de ani inaintea noastra? Biblia mentioneaza Egiptul drept un loc unde se gaseau pesti din abundenta, la fel ca si Marea Galileii si Tirul. Nu existau pesti in apa atat de sarata a Marii Moarte. Meseria epuizanta de pescar cerea un fizic puternic si erau indeobste adeptii unui vocabular mai frust.

Cel putin sapte dintre ucenicii lui Iisus au fost pescari: Andrei, Petru, probabil Filip, care era din Betsaida, ceea ce in aramaica inseamna casa pescuitului, apoi Iacov, Ioan, Toma si Natanael. Unii dintre ei mergeau impreuna la pescuit.

Biblia mentioneaza pescuitul cu harponul, pentru crocodili, cu undita si cu plasa. Plasele de pescuit erau mreaja, care se arunca si navodul, care era mai mare si se tragea. Pe Marea Galileii pescarii au folosit barci mici, care se deplasau probabil cu ajutorul vaslelor, deseori in timpul noptii. Barcile puteau avea panze, deoarece se face si precizarea ca vantul le-a stat pescarilor impotriva, ceea ce sugereaza deplasarea cu barci cu panze.

Pescuitul este folosit si ca metafora pentru judecata lui Dumnezeu. Iisus i-a chemat pe ucenici sa fie pescari de oameni, iar imparatia cerurilor este asemuita cu un navod. Pestele a fost printre primele simboluri folosite in arta crestina. In timpul zilei, pescarii puteau sa-si arunce mrejele de pe tarm sau umbland in apa de la tarm. Navoadele cele mari erau coborate de mai multi barbati, din barci. Pestii erau descarcati in barca sau erau trase navoadele pe tarm, dupa care pestii erau sortati dupa marime. Cei care mergeau la vanzare erau pusi in cosuri, ceilalti erau aruncati. Pe vremea aceea, pescuitul nu devenise inca o activitate recreativa...

Din Codul Bunelor Maniere

In Romania, bucatele savuroase si inventive au facut intotdeauna cinste meselor familiale sau sarbatoresti. Dar, dupa ce au fost pregatite cele mai bune si mai apetisante mancaruri, pentru orice gazda urmeaza un adevarat examen prin care sarbatoarea organizata de ea devine un succes - sau un esec. Nu dorim nimanui ca, la plecarea oaspetilor, concluzia sa fie: la aceasta receptie totul a fost inghetat - cu exceptia inghetatei...

Iata un fel de barem, destul de aproximativ, elaborat in Franta, stiut fiind ca francezii ocupa cel dintai loc in lume in ce priveste arta culinara si rafinamentul receptiilor, private sau oficiale.

La asezarea la masa exista o singura regula care le surclaseaza pe toate celelalte, inainte de a se mai pune problema de varsta, sex sau situatie sociala: oamenii Bisericii trec inaintea oricui altcuiva, cel putin in mediile catolice.

Urmeaza cei care poarta un titlu de noblete, in ordinea importantei titlurilor: printi/printese, duci/ducese, cel putin in tarile unde aceste titluri nu au fost abolite. Apoi, urmeaza titularii functiilor care prevad apelativul Excelenta, iar in continuare membrii Academiei Franceze. Academia Franceza, prin faptul ca in randurile ei se afla oameni ai Bisericii, printi si duci, ambasadori, ministri, amirali, generali, cumuleaza toate privilegiile si confera membrilor ei un drept de intaietate pe care unii il considera absolut si general; totusi este permis sa se faca anumite distinctii intre membrii acestui corp atat de august. Unii dintre ei parca n-ar merita intaietatea fata de oricine, fie si la un amarat de dineu.

Urmeaza apoi inaltii functionari de stat, curtile supreme ale magistraturii, prefectii, amiralii, generalii, universitarii cei mai eminenti. Urmeaza gradele importante ale Legiunii de Onoare. Si cu asta se cam incheie lista stelelor fixe, al caror protocol este cat se poate de strict.

Chiar daca suntem intr-o perioada de post si reculegere duhovniceasca, viata merge inainte, si vor exista in continuare receptii, de proportii mai mari sau mai mici. Prin toate publicatiile din care se poate invata pregatirea celor mai savuroase mese de post, cu sau fara ulei, cu sau fara peste, cu sau fara vin, din ingrediente tradtionale, din vegetale sau soia, masa nu va fi o problema pentru organizatori sau gazde. Dar asezarea la masa, precum si conversatia, raman o arta. Prin aceasta revista, noi am hotarat sa ne facem sau sa ne imaginam viata mult mai frumoasa decat pana acum. Probabil ca nu vom fi in situatia sa stabilim locul intre un membru al Legiunii de Onoare si un Membru al Curtii Supreme de Justitie, un print sau o ducesa, dar tot vom retine ca un om al Bisericii, nu neaparat un preot, trece inaintea oricui, pentru ca sfera ideologica in care el slujeste este infinit superioara oricarei alte ideologii elaborate de mintea omeneasca.