Politica si populism

La inceput, cam cu 100 de ani in urma, erau baieti cam nervosi, dar de treaba. Fermieri din vestul si sud-vestul Statelor Unite s-au vazut confruntati intr-o buna zi cu cresterea dobanzilor impuse de banci si societatile de cale ferata, care, de la o zi la alta, au dublat preturile la transportul de grane.

Constituiti in grupuri zgomotoase, fermierii au inceput sa-si apere drepturile, autointitulandu-se, cu mandrie, populisti. Numele si notiunea au fost la inceput asumate cu acelasi entuziasm ca si sindicalismul. In realitate, populistii profesionali, din punct de vedere istoric, au pierdut, fiind, intre atatia altii, victime ale modernizarii. Au ramas, s-au inmultit si chiar au castigat, in schimb, populistii politici. Ei au facut si fac politici de diferite orientari, in tari mai dezvoltate sau mai inapoiate din punct de vedere economic si democratic. Populismul a facut chiar o cariera institutionala, ideologica si de stat, o data cu national-socialismul sau comunismul. In perioadele respective, populistul comunist sau nazist se declara un aparator si promotor al unei ideologii colectiviste si exclusiviste, care in numele majoritatii zdrobitoare - rasa ariana, proletariatul sau taranimea au lichidat alogenii, elitele si exploatatorii. Tarile dominate de populismul de stat au suferit distrugeri catastrofale si traumatizante ani in sir dupa prabusirea lor.

Populismul s-a spart, dupa 1989, in cioburi foarte marunte si colorate. Te tai in ele mai peste tot in fostul spatiu de influenta sovietica, de la cruciada autohtonista a lui Meciar in Slovacia, la delirantul Borin Eltin dansand twist pentru uzul teenager-ilor debusolati. Romania primei jumatati a deceniului trecut a fost un caz exemplar de populism agresiv dirijat impotriva proprietatii private si a ideii monarhice, ca ultima forma valabila de normalitate precomunista. Populisti sunt si in America, in Germania sau Franta si are fata fundamentalismului religios, a xenofobiei sau a exceptiilor culturale nationale cu aspiratii imperiale.

Cine sunt populistii si ce mai vor ei? Ei sunt politicieni abili, inteligenti si informati, de cele mai multe ori, care-si maximizeaza deliberat efectul scenic pentru obtinerea de voturi, prin promisiuni greu sau imposibil de indeplinit. Promisiunile populiste, spre deosebire de promisiunile obisnuite nu se indeplinesc niciodata pentru ca nu pot fi indeplinite. Populistul spune uneori si adevaruri, dar partiale. E vorba de stereotipuri care alimenteaza mai ales subsolul tenebros al imaginarului colectiv. Prejudecati si angoase - frica de deposedare, teama de a-ti vedea tara ocupata sau de a-ti pierde locul de munca sunt zgandarite, agitate si rascolite de populist. Procedeul se foloseste mai ales in campanile electorale si face parte, din pacate, din recuzita tuturor candidatilor. Indeosebi in perioadele de regres economic, ca in Occident, sau de stagnare postcomunista, in estul Europei. Politicienii populisti nu recurg la populism din dorinta de a solutiona problemele sau de a inlatura frustrarile si prejudecatile, prin discutarea lor publica. Ei se recomanda drept adevaratii mantuitori, purtatori ai unor solutii definitive, pe care, fie nu le detin, fie nu exista. Dorinta cea mai fierbinte a populistilor este sa ramana sau sa ajunga la putere, cu orice pret. Atata tot. Restul e realitate busita, fara dinti si cu ochii plansi.