POVESTE DE CRACIUN (in memoria bunicii mele) - Nafurganu Nicoleta

Asteptam cu nerabdare sa ajung in satul natal al mamei mele, locul in care vacantele mele de vara erau adevarate povesti de basm.

Aici mi-am petrecut toate vacantele, nimic nu se compara cu acel satuc unde natura parca-ti vorbea tot timpul. Pentru ca Sarbatorile de iarna se apropiau, satul parea un furnicar alb. Dealurile inzapezite pareau niste batranei draguti care parca abia asteptau sa-ti istoriseasca povesti cu talc.

Salcia de langa casa bunicii se ivi in fata mea cat ai clipi. Desi veche si modesta era mult mai primitoare fata de alte case care semanau cu niste fortarete.

In pragul casei aparu bunicuta cu fata ei blanda, cu trupul ei gingas si firav, care incepu sa planga de bucurie cand ma vazu. Ne-am imbratisat cu dor. Mirosea a cozonac si prajiturele, era o gospodina desavarsita. Fiind Ajunul Craciunului, ea pregatea platourile cu bunatati care aveau sa bucure copilasii satului cand veneau cu colindul. Satul rasuna de glasuri de copii care ajungeau chiar pana la casuta bunicii, aceasta fiind asezata chiar la intrarea in sat.

Cand am intrat in camaruta care ma adapostea in fiecare vacanta de vara am ramas inmarmurita: domnea ordinea si curatenia, la difuzor se auzeau colindele lui Stefan Hrusca, iar langa geamul din stanga camerei trona un brad inalt, frumos, care astepta sa fie impodobit. Bunicuta, zana mea cea buna cum obisnuiam s-o numesc eu, imi facuse o mare surpriza.

Ne-am asezat langa soba fierbinte si-am inceput sa depanam intamplarile care au avut loc de la ultima noastra intalnire si pana atunci. Nu ma mai saturam s-o privesc si s-o ascult, ma uitam la ea ca la o sfanta. Ea imi insuflase puterea credintei, m-a invatat rugaciuni, m-a invatat sa fiu buna, sa nu judec pe nimeni si m-a invatat sa iert si sa-i ajut pe cei in nevoi.

Depanandu-ne amintirile, intunericul s-a asezat peste satuc. Abia asteptam sa impodabim bradutul. Globurile multicolore au fost primele care au avut onoarea sa urce in brad, apoi am insirat instalatia, niste lumanarele mici, care palpaiau incontinu, dulciurile si bucatele mici de vata pentru a da impresia unui bradut nins. Era primul Craciun pe care-l petreceam la tara singura cu bunicuta mea. I-am asezat fara sa vada cadoul sub brad si am asteptat sa-i vad reactia. S-a indreptat sfioasa spre brad si a ridicat cadoul pe care-l impachetasem cu grija.

Cand a reusit sa deschida cadoul, ochii i s-au umplut de lacrimi. Mainile-i tremurau de emotii, dar tinea iconita atat de strans parca ii era frica sa nu se sparga, desi iconita era din lemn. Mi-a multumit imbratisandu-ma de mai multe ori. Stiam ca oricare alt cadou n-ar fi impresionat-o la fel de mult.

Aproape de miezul noptii am iesit pe prispa casei. Era o adevarata feerie. Fulgii albi ca niste stelute zburau ici-colo acoperind totul cu un covor alb si pufos. Doamne, ce incantare! Priveam alaturi de bunicuta mea draga si ne minunam impreuna de acea priveliste de vis. In departare se auzeau inca colindele copiilor. Era cel mai frumos Craciun de pana atunci, fiind si primul pe care-l petreceam acolo unde aveam cele mai frumoase amintiri, acolo unde mi-am intalnit si prima dragoste.

I-am zis bunicii ca ma duc sa ma plimb putin. Nu pot descrie cat de frumos era! Braduletii impodobiti cu mii de luminite se aratau semeti la ferestre. Ningea linistit, iar eu visam cu ochii deschisi. Un Mos Craciun vesel s-a apropiat de mine si mi-a inmanat bucuros o carte, Minunile Craciunului, apoi a disparut. M-am frecat la ochi crezand ca am atipit si a fost un vis dar, nu, tineam cartea in mana.

M-am dus intr-un suflet acasa si i-am povestit bunicii, care mi-a zis ca mari sunt minunile Domnului.

Fiind obosita m-am strecurat sub plapuma calduroasa incantata de acea zi.

Retraiesc si azi acele clipe de vis. Am ramas doar cu amintirile, satul si casuta bunicii mai sunt, dar fiinta cea mai draga mie nu mai e. Dumnezeu a luat-o la el. Dar in sufletul meu ea este la fel de vie, e asa cum o stiu eu blanda, buna si iubitoare.

In fiecare seara de Craciun ma vegheaza de acolo de sus si se bucura impreuna cu mine.

Nafurganu Nicoleta, Galati