Saptamana Mare

Saptamana in curs, ultima a Postului Pastilor, este Saptamana Patimilor, in care crestinii se pregatesc pentru marea Sarbatoare a Invierii.

Saptamana Mare are menirea impartasirii chinurilor lui Iisus, in fiecare zi savarsindu-se slujba deniilor, randuieli de o frumusete deosebita, care evidentiaza momentele dramatice legate de Patimile si Jertfa lui Hristos. Fiecare zi inseamna regasirea unei trepte din drumul lui Iisus spre Rastignire si Inviere. Biserica ne sfatuieste ca, pentru a simti macar o farama din bucuria pascala cea mai autentica, trebuie sa ne pregatim in aceasta saptamana tinand post pe cat sta in putinta fiecaruia. Este o saptamana in care, ca pe o scara cu sase trepte, urcam spre Inviere, atat cu sufletul, cat si cu trupul.

LUNEA DUPA FLORII. Este luni dimineata. Glasurile puternice care ieri strigau 〞Osana!" s-au potolit. Ierusalimul intreg pare ca doarme. Sub mantia soarelui primavaratic ce poleieste cu aur si argint ulitele si casele cetatii, incet, incet, orasul se trezeste. Ici si colo se strang cete de preoti care soptesc in taina, cu chipuri incruntate. Privesc plini de ura spre norodul sarman care il intampinase ieri pe Nazarinean ca pe un Imparat. Cei mai infierbantati sunt carturarii, fariseii si dregatorii cetatii, impotriva carora Iisus rostise deseori cuvinte grele de osanda pentru faradelegile lor, pentru inima lor impietrita fata de suferintele celor saraci. Ei pun astazi la cale razbunarea. Se pregatesc de lupta. Daca ieri a fost biruinta lui Hristos, maine trebuie sa fie biruinta lor.

PILDA SMOCHINULUI. Framantarea creste, ulitele se umplu de lume, cetatea e plina de freamat, multime mare se indreapta spre templu ca sa auda cuvantul talcuitorilor legii. In departare, pe drumul prafuit se coboara dinspre Betania sarbatoritul de ieri, Iisus. Inconjurat de ceata ucenicilor Sai, paseste incet, linistit, spre orasul revoltat. La margine de drum, un smochin isi intinde ramurile pline de frunze. Iisus se simte flamand si isi ridica privirile spre ramuri. Cauta in copac si in soapta zice: 〞Numai frunze, multime de frunze si nici un rod!". Ochii Lui se pleaca intristati si buzele Lui graiesc cu amaraciune: 〞De acum in veac sa nu mai fie rod in tine!". Deodata, smochinul se usuca pe loc. Ucenicii inmarmuresc, plini de mirare. Domnul le talcuieste minunea, aratandu-le cum trebuie dat pierzarii cel ce vietuieste pe Pamant fara sa aduca roada faptelor bune. Biserica, pomenind aceasta întâmplare, atrage atentia ca smochinul cel blestemat de Mântuitor este un fel de pilda, ca sa se stie ca Iisus rasplateste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci pedepseste si îndaratniciile lor. (Roxana Roseti)