Suflul Psaltirii a ajuns pana la noi

Se spune de catre multi si in multe volume ca Psaltirea ar fi o culegere, un fel de carte de rugaciuni, ceea ce de multe ori a si influentat exegeza si chiar utilizarea ei. Dar prin aceasta, Cartea Psalmilor este minimalizata si nu se regaseste in identitatea ei deplina. Psaltirea este, in primul rand si inainte de toate, o colectie de poeme care reia ca un ecou ceea ce alte carti ale Bibliei, anterioare sau ulterioare, expun cu numeroase detalii. Intr-un anumit sens, este ca o Biblie in miniatura. Psaltirea concentreaza in 150 de cantari toata istoria poporului evreu si maniera spirituala in care el a traversat-o.

Si totusi, nici atat nu este de ajuns, ci dimpotriva, se pierde tocmai esenta, deoarece suntem in prezenta unei culegeri de poeme religioase, compuse sub inspiratia Duhului Sfant, pentru ca mesajul lor profetic sa se raspandeasca de-a lungul veacurilor si sa insufle o nesfarsita dragoste si recunostinta catre Dumnezeu, prin vocea profetului sau iubit si ales, regele David. Stilul si inspiratia sa le-au continuat si alti autori, pentru ca mesajul divin sa nu ramana ancorat intr-o singura perioada, dar si pentru a completa mai intai ritul religios mozaic, apoi si pe cel crestin, cu necesarele formulari si fraze melodice sau modele de rugaciune pentru uzul tuturor, in ansamblul bisericilor sau in intimitatea sufletului omenesc.

Nimeni mai bine decat Sfantul Athanasie cel Mare nu a exprimat natura Psaltirii: Toate scrierile noastre, atat cele ale Vechiului, cat si ale Noului Testament, sunt de inspiratie divina si utile instruirii noaste. Dar Cartea Psalmilor comporta cateva singularitati pentru cine vrea sa le acorde atentie. Fiecare Carte a Scripturii ne transmite sau ne explica un mesaj particular. Astfel, Pentateuhul trateaza despre originea lumii, despre Patriarhi, despre Iesirea din Egipt a poporului lui Israel si despre legea data de Dumnezeu. Apoi, Cartea lui Iosua, Cartea Judecatorilor si primele doua ale Regilor istorisesc despre impartirea pamanturilor pe calea sortilor si despre genealogia lui David. Iar restul Cartilor Regilor si Cartile Cronicilor povestesc istoria regilor, Cartea lui Ezdra, sfarsitul captivitatii, intoarcerea poporului evreu, reconstruirea Templului si a orasului. Profetii anunta venirea Mantuitorului, adreseaza avertismente despre respectarea Legamantului, mustrari contra pacatosilor si profetii despre natiuni. Dar Cartea Psalmilor concentreaza toate aceste comori ale celorlalte carti, precum o gradina, si le adauga un farmec suplimentar care-i este propriu: cantarea.

Ceea ce da in general Vechiului Testament si in particular psalmilor regelui David forta si unitate este afirmarea suveranitatii lui Dumnezeu. El este fundamentul tuturor lucrurilor si tot ce exista se datoreaza vointei Sale. Lumea intreaga Il cunoaste pe Dumnezeu; nu numai Israel, ci toate popoarele Il lauda; chiar si natura a fost creata pentru a-I proclama puterea: Laudati pe Domnul din ceruri... ingerii Lui, soarele si luna, stelele si lumina... cerurile si apa cea mai presus de ceruri... toti cei de pe pamant, balaurii, adancurile... focul, grindina, zapada, gheata, viforul... muntii, dealurile, pomii roditori, cedrii, fiarele si animalele, taratoarele, pasarile, imparatii pamantului, toate popoarele, capeteniile si judecatorii... tinerii si fecioarele, batranii cu tinerii (Ps. 148).

Omul a simtit pe Dumnezeu drept o forta activa inainte de a-L considera un principiu etern. Dar Dumnezeu nu este un subiect, si cu atat mai putin o problema, El nu este un raspuns la o serie de intrebari si nelamuriri, ci, dimpotriva, El este Cel care intreaba si de la care pleaca intotdeauna initiativa. Asa precum viata este o realitate misterioasa, Dumnezeu este o forta care se impune omului si care vine inaintea lui fara ca acesta sa fie intotdeauna pregatit.

Toti stiu ca Scriptura este evanghelica, atunci cand este contemplata, asa cum trebuie sa fie, prin sinceritatea credintei si in Duhul lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: Pana in ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, ramane acelasi val, neridicandu-se, caci el se desfiinteaza prin Hristos... Iar cand se vor intoarce catre Domnul, valul se va ridica. Domnul este Duh si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate (2 Co. 3, 14-17). Si astfel, in aprofundarea Sfintei Scripturi, diriguitoare este recitirea Noului Testament in lumina tot mai intensa a Vechiului Testament, unde psalmii profetului David au un rol de frunte, iar dupa aceea, recitirea Vechiului Testament, respectiv psalmii, in lumina data de Noul Testament, prin credinta.

Astfel incat nu de intelepciune are nevoie Scriptura pentru intelegerea a ceea ce sta scris, ci de Revelatia Duhului Sfant, pentru ca, descoperind adevarurile care se gasesc ascunse acolo, sa fim rasplatiti din abundenta, spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Aceasta a fost inspiratia data de Duhul Sfant autorilor Scripturii, printre care se afla si Imparatul prooroc David. Si-a fost atat de bogata aceasta pogorare de har, incat nu vom sfarsi niciodata sa-i cautam savoarea si frumusetea. Cine stie cate alte revelatii se vor mai ivi in sufletul nostru, dar mai ales al urmasilor?

Exista in Psaltire texte care au rolul de a prezenta fapte si personaje, de a se face ecoul cuvintelor care privesc ceea ce s-a petrecut sau se va petrece, in esenta, de a edifica pe cititor in legatura cu ceea ce a marcat existenta seculara a poporului evreu. Prezentand evenimentele, se incearca sa se evidentieze si rolul lor in sensul revelatiei dumnezeiesti. De aceea, ele sunt altceva si mult mai mult decat niste relatari cat de cat obiective - avand in vedere caracterul lor poetic. Ele sunt marturii profetice, iar preocuparea lor primordiala nu este exactitatea.

De remarcat exprimarea: din neam in neam voi vesti adevarul Tau, cu gura mea. Or, acesta este exact rolul psalmilor. Evident ca David, in persoana, n-avea cum sa mentina vii aceste relatari - situatia lui de muritor, de om al carnii si sangelui, nu i-ar fi permis-o. Suflul Psaltirii insa a ajuns pana la noi, amplificandu-se in timp prin reverberatii intre neamuri si veacuri.

Poate ca din Cartea Psalmilor, se degaja cel mai bine fizionomia morala si religioasa a poporului evreu, prin descrierea credintelor, aspiratiilor, sentimentelor care au agitat constiintele poporului lui Israel. Acolo s-au cristalizat pentru totdeauna ideile si sperantele misterioase care trebuiau sa se raspandeasca in lume si sa transforme umanitatea. Psaltirea arata prin excelenta geniul intim al acestei rase care a pastrat timp de atatea secole comoara invataturilor revelate.

Pentru milioane de oameni, societatea traditionala si spiritualitatea sunt fenomene ramase atat de indepartate in trecut, incat psalmii mai patrund doar cu greutate in sufletele lor, si doar prin intelesurile directe, necum prin cele vagi. Oare experientele milenare ne mai pot servi si noua? Cat de mult mai pot corespunde imaginile psalmilor cu realitatea actuala?

Raspunsul se afla tot in Psaltire, si totul este atat de clar, incat ne dam seama ca doar prin intoarcerea la sursa si imbratisarea psalmilor cu tot sufletul, cu toata faptura si fiinta credintei, se poate merge mai departe.