Universul intr-o coaja de nuca

Universul intr-o coaja de nuca - o noua carte de Stephen Hawking la Editura Humanitas. Cosmologul britanic, tintuit in scaunul cu rotile si comunicand prin calculator, a scris recent un nou bestseller tradus la noi intr-un timp record.

BOALA. In 1985, Stephen Hawking isi pierde vocea si ramane in comunicare cu semenii printr-un computer dotat cu sintetizator de voce, actionat prin miscari ale capului sau ale ochilor

Prof. dr. Gheorghe Stratan, cercetator principal la Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei, seful Catedrei de Istoria Stiintei, Facultatea de Sudii Europene, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, este cel care a ingrijit actuala editie. Prezentarea de mai jos ii apartine.

OPERA. In momentul actual nu stim prea multe despre marginile universului, nici daca el este singurul sau doar o varianta dintr-o multime. In capitolul 3 al cartii, capitol care poarta acelasi titlu cu cartea insasi, cititorul gaseste o serie de astfel de variante, fiecare cu scenariul sau de consecinte sau istorii posibile, descrise de Hawking intr-un mod extrem de sugestiv si in cuvinte, si in imagini. Altfel spus, autorul britanic expune pe intelesul tuturor cele mai noi ipoteze si modele cosmologice - unele confirmate experimental, altele in asteptarea observatiilor si a experimentelor. Ceea ce este caracteristic cosmologiei - prin excelenta o stiinta de sinteza - este dependenta ei de progresele inregistrate in diverse domenii, de la astronomia si astrofizica de observatie si teoretica pana la fizica particulelor elementare si matematica.

ISTORIA TIMPULUI. Suntem obisnuiti, desigur, cu ideea ca istoria se desfasoara in timp. De faptul ca si timpul insusi are o istorie putem afla din Scurta istorie a timpului, prima carte a lui Hawking tradusa in limba romana (tot la Humanitas). Nu timpul ca atare e scurt (el are aproximativ 15 miliarde de ani, nefiind nici scurt, nici lung - el e atat de lung incat, intre altele, sa putem noi fi aici, ca sa discutam despre aceasta carte), ci cartea lui Hawking e o istorie (fatalmente) scurta a timpului. Timpul are deci un inceput, el a fost creat o data cu materia, fara de care nici nu ar fi existat. Intrebarea ce a existat inainte de aparitia materiei nu are deci sens. Cu ce vine in plus Hawking in Universul intr-o coaja de nuca este - din acest punct de vedere - discutia despre caracterul timpului si despre forma si sensul lui. Cum ne putem reprezenta timpul? Ca pe o cale ferata dreapta, fara ramificatii, pe care trenul merge tras de locomotiva dinspre trecut spre viitor, deci intr-un singur sens? Sau ar putea avea ramificatii? Ar fi posibil, oare, ca locomotiva, fara sa-si inverseze sensul de rotatie al motorului, sa o ia pe o bucla, astfel incat sa ne trezim undeva, in trecut, dupa care, parcurgand complet bucla, sa revenim la momentul actual? Se poate, oare, schimba macazul astfel ca sa ajungem in trecut? Pot fi gaurile negre, aceste obiecte misterioase ale universului, macazurile care sa devieze astronautii pe o bucla temporala? Sunt posibile oare calatoriile in trecut sau in viitor? Sunt oare cunostintele noastre actuale despre structura universului suficiente pentru a ne putea pronunta in aceasta privinta? Uneori, punerea intrebarilor interesante este chiar mai importanta decat aflarea raspunsului.

PUNEM PARIU? Mark Twain sustinea ca, atunci cand doi insi incheie un pariu, unul e ticalos (deoarece stie raspunsul dinainte), iar celalalt e fraier (pentru ca se lasa dus de nas). Cu savantii e altfel, mai ales pentru ca, in cazul de fata, nici unul nu cunostea dinainte raspunsul. Pariul avea deci rolul de a tensiona cautarea adevarului, facand-o mai palpitanta. Cei doi in cauza sunt de fapt trei: autorul cartii, pe de o parte, si colaboratorul sau, Kip Thorne, alaturi de John Preskill, ambii cunoscuti cosmologi. Desi redactat in termeni de stricta specialitate, documentul stipuland obiectul pariului este exploziv si in continut si in forma. In continut este vorba despre posibilitatea calatoriilor in timp cu ajutorul unor formatiuni numite gauri de viermi, o metafora denumind o varietate spatio-temporala din cele mai noi modele cosmologice, toate acestea continand obiecte scoase parca din Alice in Tara Minunilor. Pe scurt, Hawking zice ca astfel de calatorii (in termenii pariului) nu sunt posibile, iar ceilalti doi, Thorne si Preskill, ca sunt.

EXPLICATII. Miza trebuie si ea explicata. In primul rand insa, sa intelegem de ce sunt luate atatea precautii prin limbajul stiintific inaccesibil specialistilor: pentru ca pariul este incorect politic. Fiind vorba despre calatoriile in timp, subiect abordat pana acum doar in romanele SF, oamenii de stiinta s-ar compromite in ochii finantatorilor cercetarii, ca ocupandu-se de chestiuni neserioase, ba chiar dubioase. Luand in serios lucrurile, ar putea sa apara alte complicatii: cel care realizeaza practic calatorii in trecut poate domina prezentul, intervenind in istorie. Brusc, cercetarea ar putea deveni de o importanta strategica vitala si ar fi pusa sub control militar. Precedentul bombelor A si H este viu in constiinta tuturor.

GAURI NEGRE. Limbajul este si el un izvor de neplaceri. Fiind vorba despre obiecte ca gaurile negre, unii i-ar putea gasi conotatii sexuale, mai ales ca in jargonul savantilor exista gauri negre cu par si fara par, termeni aproape de scandal, dar care, pentru initiati, inseamna cu sau fara memorie, diferite sau nu intre ele. Cine crede ca temerile de acest fel ar fi cumva inutile, sa afle ca in 1989, cand autorul acestor randuri a tradus cartea lui Carl Sagan Creierul lui Broca, prefatatorul, o personalitate importanta (si un respectabil om de stiinta), a fost categoric impotriva termenului de gaura neagra, tocmai de teama sa nu fim acuzati de... pornografie! Nici nu se punea problema cu sau fara par; expresia nu era inca la moda si ar fi constituit atunci o adevarata dinamita pentru cenzori.

Care ar fi principalul castig al celui care citeste cartea? Unul intelectual, desigur. Lasand la o parte aspectele de senzatie care sporesc atractivitatea cartii lui Hawking, ramanem cu ideea reconfortanta ca omul, aflat pe un mic graunte de sare, poate cunoaste universul. Cunoastere dificila, dar datatoare de sperante, indiferent daca vom putea sau nu calatori in trecut sau in viitor si indiferent de faptul ca gaurile negre au sau nu memorie. Sau par!

COINCIDENTE BIZARE

Stephen Hawing face mare caz de data lui de nastere, 8 ianuarie 1942, exact la patru sute de ani de la moartea lui Galileo Galilei. Mai in gluma, mai in serios, savantul britanic intra astfel intr-o serie de coincidente, unele mai mult sau mai putin fortate. Se stie ca Galilei insusi s-a nascut pe data de 15 februarie 1654, cu trei zile inaintea mortii lui Michelangelo. Unii au incercat sa-i falsifice lui Galilei data de nastere, pentru a o situa in ziua mortii marelui artist... Pe urma, Newton s-a nascut la aproape un an de la moartea lui Galilei etc. etc. Fapt este ca Hawing se detaseaza din randul fizicienilor importanti nu prin data nasterii, ci prin importanta lucrarilor si mai ales printr-o vointa extraordinara. Detectat inca din prima tinerete cu o boala nemiloasa care l-a tintuit pana la urma in carucior, Hawking isi pierde in 1985 si vocea, ramanand in comunicare cu semenii printr-un computer dotat cu sintetizator de voce, actionat prin miscari ale capului sau ale ochilor.