x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Voineasa: O baba ce vrea sa intinereasca

0
04 Aug 2004 - 00:00

Statiunea Voineasa este astazi de-a dreptul strivita de renumele ei stravechi: acela de "perla" din lantul de "perle ale Carpatilor". Sta, la poalele Muntilor Lotrului, cu aerul obosit al unui fost activist de partid scapatat, invins de schimbarile brutale ale tranzitiei.

VIOREL ILISOI

Ajungem in statiune seara, pe o ploaie vrajmasa care inchide orizontul la cativa metri. Un vitel se baga ca boul in fata masinii, sa o ia in coarne, cateva gaste stau nepasatoare pe marginea drumului. In rest, nici tipenie de om, nici o vietate, nimic din insufletirea unei statiuni cu renume.

Tragem la Hotelul Lotru, cel mai mare din statiune, un fel de cetate care domina, de la inaltime, asezarea chircita sub ploaie.

Ne conduce in camere insusi directorul Danut Moldoveanu. Pe scari. Fiindca - asa se intampla mereu pe vreme de furtuna - lifturile nu merg. Lemnul balustradelor scartaie. Pe covorul vechi, lustruit de pingelele sutelor de mii de sindicalisti veniti candva la odihna si tratament, alunecam ca pe gheata. Lumina se intrerupe intr-un ritm imprevizibil - tot din cauza furtunii. Iar apa calda se opreste brusc la ora zece. Nu conteaza. Spectacolul fulgerelor care taie cerul negru in felii te face sa uiti de toate.

LEGEA OULUI. A doua zi, de dimineata, turistii se grabesc la micul dejun, prin ploaia care n-a incetat nici o clipa. Restaurantul - fosta cantina sindicalista - e intr-o alta cladire, la etajul al doilea, ca sa li se faca pofta de mancare turistilor nevoiti sa ia in piept scarile. Chelneritele stiu pe de rost meniul scurt ca o poezie pentru prescolari: ceai, ochiuri, cascaval, unt - definit intr-un dictionar de pe vremea lui Stalin drept "aliment capitalist de uns pe paine" -, gem de visine, sunca presata.

Bucatarii ar putea face, daca tot au oua, si omleta. "Nu servim decat ochiuri", vine, pe un ton amabil, replica picolitei. Nici oua fierte nu poti sa mananci. Dimineata ouale nu se fac decat ochiuri. Si toate intr-un anume si acelasi fel: nici mai moi, nici mai vartoase.

Daca un ou nu poate fi prajit si ca omleta, dupa pofta turistului platitor, se intelege ca nici cascavalul nu poate fi facut pan.... "Nu servim decat cascaval natur", spune aceeasi frumoasa chelnerita, cu o dezarmanta candoare. Pentru ca asa e facut meniul dimineata. Si nu se poate abate nimeni de la litera lui - ca e scris negru pe alb, e lege. E drept, fata de Sovata, sa zicem, unde se servesc cele mai mici portii din lume, in Voineasa e raiul mancailor: aici farfuriile crapa sub greutatea mancarii. Pastravul la tigaie e singurul fel care te scoate din monotonia fripturii cu cartofi prajiti din toate restaurantele romanesti.

VECHITURI. Pe la mese, turistii de toate varstele - de la copii care sufla baloane de sapun peste farfuriile cu ochiuri si pana la bunici care cer portii repetate de ceai - au fete multumite. Multi dintre ei vin aici de ani de zile, nu se pot desparti de Voineasa. Unii sunt chiar atasati ca de un prieten credincios. Ii leaga de statiune amintiri frumoase, evenimente importante din viata lor: cum ar fi acela ca aici, in statiune, au conceput copilul pe care acum il tin cu greu in facultate.

Probabil pe atunci paturile nu scartaiau asa de tare. Cum te rasucesti pe o parte, in somn, te si trezeste icneala lemnului vechi. Sindicatele postrevolutionare, care au mostenit statiunea de la sindicatele epocii de aur, au investit 820.000 de dolari la Voineasa, dar banii acestia nu au ajuns si pentru schimbarea mobilierului. Paturile scartaie, usile cu furnirul tintuit in cuie nu se inchid, dulapurile se cojesc, tapiteria fotoliilor are pecingini mari de uzura. Cei de la Oficiul de Protectie a Consumatorului dau amenzi la fiecare control, "mai mult ca sa nu spuna ca au venit degeaba pana aici", precizeaza directorul Moldoveanu.

Insa toata aceasta imbatranita ambianta este curata si parfumata. WC-urile le gasesti dezinfectate, lenjeria e noua, aproape ca aluneci de pe cearsaf, geamurile n-au pistrui de muste, nu gasesti un fir de praf. Iar personalul, in majoritate nou, este aproape enervant de amabil.

VOINEASA, MON AMOUR. Parca pentru a armoniza aceasta atmosfera de vechime, in fiecare camera sta cate un difuzor, din acelea cum erau inainte pe la sate. Difuzoarele au fost puse candva pentru a li se anunta sindicalistilor programul zilei - "Era ca la armata", spune Gheorghe Sporis, coordonatorul tehnic al statiunii, care lucreaza aici din 1985. Acum, in difuzoare uneori nu se aude nimic, alteori se aude Radio Romania. Cu toate acestea, statiunea e ocupata, in sezon, 80 %. N-am gasit nici un turist nemultumit. E prea frumos in Voineasa ca sa strambi din nas la neajunsuri marunte ca acestea. La banii astia, doua sute si ceva de mii un loc, ce pretentii sa mai ai?

Pe vremea lui Ceausescu numai cateva camere aveau televizor. Oricum, nu era mare lucru de vazut, doar un sandvis de telejurnale, cu propaganda la mijloc. Acum in toate camerele sunt televizoare color (insemnand, ca la romani, ca ti se da telecomanda la venire, pe care o predai la plecare) si frigidere. Statiunea in care altadata nu aveai loc sa arunci un ac e acum pustie in afara sezonului - iunie-septembrie -, se zbate in malul crizei generale a turismului romanesc. Dar, se vede, incearca din rasputeri sa-si recapete frumusetea pierduta, ca o baba care vrea sa intinereasca.

SEX SI CONSUMATIE. La Voineasa nu vin doar fostii sindicalisti fara pretentii, vin si tineri - pe care ii vezi seara batand bilele cu tacul ori imbratisati, pupaciosii!, si band bere din acelasi pahar la terasa. Nu par sa fie deranjati de scartaitul paturilor, mai ales ca batranii din camerele alaturate nu aud.

Altceva decat sex si consumatie, la Voineasa turistii nu prea au ce face. Unii mai extravaganti iau o carte de la biblioteca, altii fac drumetii, se plimba prin fata hotelurilor, viziteaza alimentara, cofetaria sau braseria - toate cu galantarele goale, se uita la televizor sau sug dintr-un furtun, in baza de tratament, un abur cu ioni sanatosi. Cine vrea merge la film sau la concerte, unde intrarea e libera. Voineasa e, in principal, o statiune de odihna, asa ca turistul nu trebuie agresat cu activitati de agrement suplimentare.

BANI PUTINI

"Banii investiti dupa revolutie nu au ajuns si pentru schimbarea mobilierului. Cei de la Protectia Consumatorului dau amenzi la fiecare control, mai mult ca sa nu spuna ca au venit degeaba pana aici." - Danut Moldoveanu, directorul statiunii Voineasa

RAMASITE

"In camerele de hotel au ramas montate difuzoarele, la care acum se asculta, uneori, Radio Romania Actualitati. Au fost puse candva pentru a li se anunta sindicalistilor programul zilei. Era ca la armata." - Gheorghe Sporis, coordonatorul tehnic al statiunii

Valea Lotrului, raiul talharilor de legenda

VIOREL ILISOI

In Voineasa nu exista decat un penticostal. In rest, comuna "e locuita numai de romani si e ortodoxa", spune preotul Nicolae Moga, omul care - asa cum ii place sa spuna - stie pe de rost 3.000 de ani din istoria Vaii Lotrului. A scris o impresionanta monografie a Voinesei, una a Malaii si are in pregatire monografii pentru toate asezarile Vaii.

Voineasa n-a devenit statiune turistica decat dupa ce s-au terminat lucrarile la hidrocentrala de pe Lotru, cea mai mare de pe raurile interioare ale tarii. In acea perioada - 1963-1980, in jurul Voinesei traiau in baraci peste 60.000 de muncitori veniti din toate colturile tarii. Erau atatia salariati, deci banii curgeau garla, iar Voineasa stralucea, nu ca acum, cand se zbate de saracie ca pestele pe uscat. Doar cativa muncitori la hidrocentrala, cati au mai ramas, platiti regeste, iar in rest numai proprietari pe cate o bucata de munte, traind din vanzarea lemnului. Ca Sora Lapadatu, o femeie spre 70 de ani, care a imprumutat 50.000 de lei ca sa se duca la oras, sa-si ia drepturile pentru padure, adica 7.000 de lei. Comuna nu are decat 55 de hectare arabile, pe mii de parcele, si nici un fel de industrie locala n-a mai ramas dupa inchiderea santierelor. Doar zece gatere care taie brazii in capriori si scandura - asta e toata industria, spune primarul Gheorghe Dobrin. Daca n-ar fi statiunea, care varsa anual un miliard si jumatate la buget, comuna ar muri.

HAIDUCUL VOINEA, O LEGENDA. Oricat de inglodata in nevoi ar fi comuna, parintele Nicolae Moga ramane, intratabil, indragostit de ea. Si-a cheltuit toti banii si fiecare minut liber pentru a scotoci arhivele unde ar fi putut gasi ceva despre Voineasa. A adunat totul intr-o monografie, scrisa impreuna cu profesorul Gheorghe Stanciu, care filmeaza cadru cu cadru istoria localitatii.

Voineasa apare pentru prima oara intr-un document la 1520, cand principele Ioan Zapolya si Neagoe Basarab semneaza dimpreuna un act de hotarnicire intre Ardeal si Tara Romaneasca. Numele de Voineasa, este de parere parintele Moga, vine de la nevasta unui anume boier Voinea, nume peste care in timp s-a suprapus legenda haiducului Voinea, despre care documentele, indelung si minutios buchisite de preot, nu spun nimic. "Cred ca este doar o legenda cu care voinesarii incearca sa se legitimeze in istorie", spune parintele Moga, apreciat de etnologi ca un adevarat om de stiinta.

VALURILE VREMII. Aflata la hotarul dintre Oltenia si Ardeal, Voineasa are in tot trasaturi transilvanene - de la vorba (fara oltenescul perfect simplu, cu "fusei" si "luasi") pana la obiceiuri si arhitectura. Oamenii locului s-au ocupat din cele mai vechi timpuri, si atat le-a mai ramas si azi, cu pescuitul, vanatoarea si cu cresterea animalelor.

Trei valuri de migratie au fost in Voineasa si tot atatea rupturi in ordinea existentei ei. Intai au venit romanii ardeleni, dupa 1700, cei care n-au vrut sa treaca la religia greco-catolica. Peste o suta de ani au venit si s-au asezat aici, intre munti, unde localnicii aveau privilegii pastrate de toate domniile, oameni de la campie. Apoi, dupa 1963, cand au inceput lucrarile la hidrocentrala de pe Lotru, au venit meseriasi mai ales din Moldova, multi dintre ei stabilindu-se aici si impunand parte din specificul lor. Acum, in urma acestor trei valuri de emigratie, comuna cu 1.744 de locuitori pare sa fie una ardeleneasca, desi administrativ este cuprinsa in judetul Valcea.

TAPINARII. Voineasa sta pe fundul unei caldari, o depresiune in Muntii Lotrului. Lemn este aici, pe munti, cat pentru toata Europa 1.000 de ani de aici incolo. Si totusi abia dupa 1850 exploatarile forestiere au devenit ocupatie a voinesarilor. Atunci, o firma austriaca a cumparat de la proaspatul stat roman dreptul de a exploata padurile.

La 1873 exista deja un funicular de peste 40 de kilometri care transporta bustenii din jurul Voinesei pana in Talmaciu, in imperiu, unde erau prelucrati si apoi vanduti in toata Europa. Abia dupa unirea din 1918, statul roman a inceput sa exploateze padurile din Muntii Lotrului, bustenii fiind plutasiti pe Lotru pana la Brezoi, unde gaterele scoteau pe gura cherestea pentru toata campia de sud a Romaniei.

Ciobanii din Voineasa au devenit de atunci, tot mai multi, muncitori forestieri. O fotografie din 1929, gasita in arhiva parintelui Moga, ne arata un grup de tapinari, imbracati in camasi si itari, cu tapinele in maini, adunati in jurul inginerului Dumitru Negrea, de la intreprinderea forestiera "Carpatina".

SAT FARA AGRICULTURA. Astazi, oamenii din Voineasa nu mai cresc animale: ultimul recensamant agricol arata ca satul are 321 de vite, 769 de capre, 50 de cai si 225 de porci, si toate concentrate doar la cativa crescatori. Mai sunt si 2.100 de pasari, care par mai multe din cauza ca mai ales gastele stau numai pe sosea. A trecut de mult vremea cand un cioban precum Ion Mirion avea, numai el, 10.000 de oi si isi permitea, dupa inundatiile din 1970, sa doneze statului roman 500.000 de lei pentru sinistrati. Acum, in toata comuna nu sunt mai mult de 4.000 de oi. In Voineasa, branza e mai scumpa decat in Bucuresti.

ULTIMA SANSA. Pensionarii domina populatia din Voineasa. Bugetul local, de 13 miliarde, e alimentat 99 % din fonduri de stat. Mai exista doar ceva comert - niste chioscuri care vand la preturi mai mari decat pe Litoral acadelele si grisinele cumparate din Ramnicu-Valcea (de la 75 de kilometri).

In situatia asta, ultima speranta a voinesarilor este turismul, beneficiind de o "natura asa cum a lasat-o Dumnezeu", dupa cum spune parintele Nicolae Moga. Ultima sansa a Voinesei ar fi turismul, dar nici aici nu se vad lumini de speranta, pentru ca zona n-a fost promovata destul de bine, iar turistii o ignora. "E pacat, spune parintele Nicolae Moga, pentru ca e o zona atat de frumoasa, aici venea Sadoveanu si scria, sa mai si pescuiasca ori sa vaneze, a trecut si Eminescu... Am decazut mult, mult, astazi venitul pe cap de locuitor e mult sub venitul minim pe economie. Dar eu inca mai cred ca vom putea trai din frumusetea acestor locuri - pentru ca altceva nu avem."

MARE PACAT!

"E pacat, spune parintele Nicoale Moga, pentru ca e o zona atat de frumoasa, aici venea Sadoveanu si scria, sa mai si pescuiasca ori sa vaneze, a trecut si Eminescu... Am decazut mult" - Nicolae Moga, Preot

LOTRU - RAUL HOT

Legenda spune ca raul Lotru isi trage numele de la haiducilegendari precum Voinea, Ciungu, Malai ori Breazu - care au si lasat denumiri ca Voineasa, Malaia, Brezoi. Ei gaseau aici scaparea de potera. Insa parintele Moga, care n-a gasit nici o dovada documentara a existentei acestor haiduci, crede ca nu e vorba decat de legende. Numele raului si al vaii ar veni, crede preotul monograf, de la o cohorta de soldati romani care a urcat pe firul apei catre Sarmizegetusa, soldati recrutati dintre puscariasi si lepadaturile Romei, asa-numitii "latrones".
Citeşte mai multe despre:   părintele,   moga,   voineasa,   nicolae moga

Serviciul de email marketing furnizat de