x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cum ne pregătim organismul pentru o eventuală infecție cu coronavirus

Cum ne pregătim organismul pentru o eventuală infecție cu coronavirus

de Maria Coman    |    24 Iul 2020   •   11:00
Cum ne pregătim organismul pentru o eventuală infecție cu coronavirus
Sursa foto: baloon111/Getty Images/iStockphoto

Pare deja o certitudine că valul 2 al pandemiei de coronavirus, cel din toamnă, va fi unul dificil de trecut. Deja în țara noastră numărul îmbolnăvirilor e pe o pantă ascendentă de o perioadă bună de timp, iar estimările pesimiste arată că în sezonul rece vom vorbi despre câteva mii de cazuri noi în fiecare zi.

 

Pe lângă regulile obișnuite - distanțarea socială, purtarea măștii și așa mai departe - medicii ne spun că important este să fim într-o stare de sănătate cât mai bună. Chiar dacă nu ne-a preocupat prea mult până acum, este momentul să încercăm să ne creștem imunitatea prin metode naturale. Deficitele nutriționale ne fac mult mai vulnerabili în fața virusurilor și bacteriilor, pentru că organismul nostru deja nu funcționează suficient de bine, iar sistemul său de apărare face față mai greu unor astfel de provocări. ”Echilibrul în alimentație este răspunsul. Echilibrul înseamnă să consumăm alimente cu nutrienți potriviți pentru organism, adică alimentație omnivoră adaptată fiecărui individ. Proteinele de bună calitate, jumate de origine animală, jumătate vegetale este bine să reprezinte între 13-20% din alimentele pe zi.

Vitaminele și mineralele necesare le putem lua din o porție de fructe pe zi, din 2-3 porții de legume și 1-2 de cereale integrale sau pseudocereale, nuci, semințe”  explică Simona Carniciu doctor în științe medicale și medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice.

           

 

Aliați: zinc și vitamina C

 

Un aport suplimentar de zinc și vitamina C este absolut necesar. Un studiu publicat recent, după începerea pandemiei a arătat că dacă începem să luăm zinc la 24 de ore de la apariția simptomelor de coronavirus, severitatea și durata bolii pot fi reduse. Nici zincul, nici vitamina C nu previn infectarea, dar pot ajuta la trecerea mai ușoară. Vitamina C ajută în cazul infecției acționând ca un antioxidant. Suplimentele trebuie luate doar la prescripția medicului, dar putem să le găsim, în anumite cantități, și în alimente.

 

Iar printre alimentele considerate a avea un efect foarte bun asupra stării de sănătate se numără citricele, ardeii roșii, broccoliul, usturoiul, ghimbirul, spanacul, iaurtul, alunele și peștele. Kiwi, pătrunjelul și căpșunele au și ele un aport important de vitamina C. Ciocolata neagră, la rândul său, conține o cantitate semnificativă de zinc. Este important, de asemenea, să respectăm regulile de bază ale nutriției, și anume ca dintr-o farfurie de mâncare două treimi să fie reprezentate de legume. E bine să evităm alimentele care produc inflamații în organism. Această categorie de alimente este reprezentată de acelea care sunt procesate industrial cu adaos de aditivi, zahăr sau alte substanțe care le cresc palatabilitatea.

 ”Aceste substanțe, în cantități suficiente, nu pot fi eliminate eficient din organism, se pot depozita în țesutul adipos (gras) și pot duce la ceea ce se identifică ca inflamație subclinică. Ea nu este sesizată decât prin teste specifice și se poate manifesta extrem de divers, în funcție de locația în care aceasta acționează. Se pot observa semne simple ca oboseală, stare de disconfort, anxietate, depresie, sensibilitate intestinală (la alimente, ex.gluten), până la posibilitatea de apariție a bolilor cronice (diabet, hipertensiune arterială, cancer, etc.)”, explică doctorul Simona Carniciu.

 

Alimente antistres

 

O stare mentală bună este și ea la fel de importantă ca aceea fizică. Iar stresul poate fi și el combătut cu ajutorul alimentației. Stresul poate fii manipulat prin alimentație într-o oarecare măsură. De menționat este că acesta poate produce tulburări importante în organism, până la afectare metabolică, care la rândul ei este cea care produce stres, prin rezistență la slăbit, disconfort abdominal etc. Astfel, se creează un cerc vicios din care se iese greu fără intervenție! Alimentația antiinflamatorie, bogată în fibre, vitamine, minerale (magnezi, etc.) sau nutrienti cu proprietăți benefice, reprezintă una din metodele de a rezolva problema stresului”.  (S. Carniciu)

Vitamina D este și ea extrem de importantă, dar e mai greu de obținut din alimentație. În acest caz, e utilă testarea dozajului de vitamina D din corp, iar dacă se constată o deficiență - ceea ce este destul de probabil - la sfatul medicului e necesară o suplimentare.

          

 

Pe lângă o alimentație corectă și completă, somnul și odihna suficiente sunt și ele factori de creștere a imunității. Ne vindecăm în timpul somnului, iar un sistem imunitar sănătos și odihnit poate lupta mai bine cu infecțiile decât unul care este privat de somn.

Hidratarea este un alt element de care trebuie să ținem cont. Apa livrează vitamine, nutrienți și minerale către fiecare celulă a organismului, așa că fără o hidratare adecvată și o cantitate suficientă de electroliți furnizați organismului, acesta nu are combustibil pentru a se reface după boală.

 

 

 

 

×