x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos 10 motive pentru a consuma ouă

10 motive pentru a consuma ouă

20 Oct 2015   •   08:45
10 motive pentru a consuma ouă

Oul este una din cele mai importante surse de proteine de înaltă calitate și de aceea este un aliment care trebuie integrat în dietă în special în primele etape ale vieții.

Ouăle sunt recomandate sportivilor și celor care își doresc o creștere a masei musculare. În plus, acest superaliment este bogat în acid linoleic, esențial organismului, dar pe care nu îl poate secreta.

Specialiștii recomandă să consumăm 3-4 ouă pe săptămână, iar persoanele active fizic pot integra în dietă chiar și 7 ouă. Dacă nu mâncăm ouă următoarele argumente ne vor face să ne răzgândim, potrivit abc.es:

1. Îmbunătățesc funcționarea creierului și memoria
2. Ajută corpul să producă energia necesară
3. Contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar
4. Reduc riscul de afecțiuni coronare
5. Ajută la dezvoltarea sănătoasă a fătului, atunci când sunt consumate în timpul sarcinii
6. Sunt benefice pentru vedere
7. Ajută în procesul de slăbire
8. Oferă un aspect sănătos pielii
9. Pot fi preparate rapid și în numeroase feluri
10. Pot fi transportate ușor

×