Când greutatea strică prietenia

Nu e o ştire că femeilor nu le place să li se spună că sunt grase. Nici măcar că sunt pufoase, rotunjoare, plinuţe, rubensiene. Oricât de metaforic ar fi spus, adevărul legat de kilogramele în plus supără. Noutatea este că o femeie din 20 s-a rupt de o prietenă bună tocmai pentru că i-a spus direct "Draga mea, ar fi cazul să mai slăbeşti".

Adevărul doare, adevărul supără, adevărul face şi desface... simple vorbe, îţi vine să spui, cu gândul că sinceritatea stă la baza oricărei relaţii reuşite, fie ea de cuplu, de serviciu sau cu prietenii buni. Se pare însă că politica sincerităţii ar trebuie reevaluată de femeile care au cel puţin o prietenă bună cu ceva exces ponderal.

Fie el dintotdeauna sau recent. Cel puţin asta sugerează un studiu publicat în timpul unei campanii împotriva obezităţii, desfăşurate în Marea Britanie sunt titlul "National Obesity Week". Cercetarea a arătat nu doar că femeile le poartă pică celor care le spun că sunt grase, ci şi că această pică s-ar putea transforma de-a dreptul în duşmănie, dinamitând pentru totdeauna relaţia cu imprudentele persoane care au îndrăznit să-şi dea cu părerea.

Cu alte cuvinte, cine n-a apucat încă să fie sinceră cu cea mai bună prietenă ar putea foarte bine să îşi ţină gura în continuare. Pentru că adevărul ştiut despre kilogramele în plus poate să doară mai tare decât adevăruri neştiute legate de infidelitatea soţului sau de favoritismele acordate de şef unei dudui mai puţin competente, dar mai prezente la birou, mai ales după program. Studiul a arătat că o femeie din 20 a renunţat la prietena cea sinceră.

Pentru că, spun cercetătorii britanici, doamnele şi domnişoarele apreciază sinceritatea doar dacă îmbracă forme uşor de "digerat", fiind livrată "cu mănuşi" şi multă-multă afecţiune, sub forma aşa numitelor critici constructive. De exemplu, o prietenă bine calculată ar trebui să spună: "Vai, îmi place mult mai mult noua ta culoare de păr!" decât să mărturisească ceva de tipul: "Nuanţa ta veche era un dezastru!".

O altă variantă de compliment care maschează o critică este afirmaţia "Ce bine-ţi stă în albastru, cumpără rochia asta!", în loc de a-i spune amicei că rochia pe care o probase mai devreme şi pe care voia să o cumpere o făcea să arate ca un caltaboş. Plus că nu există nici moment, nici loc potrivit pentru o astfel de mostră de sinceritate. Nici masa de prânz servită "între fete", nici cabina de probă a unui magazin, nici vecinătatea şifonierului unde se fac ultimele retuşuri la ţinuta de petrecere.

Rolul unei prietene este de a confirma unele bănuieli. Sau de a-ţi şopti că decolteul îţi dă pe-afară, ai ruj pe dinţi, vorbeşti cam tare sau te-ai abţiguit suficient cât să fie mai bine să treci pe suc şi apă minerală pentru restul serii. Nu de a deschide o cutie a Pandorei, plină cu adevăruri oribile despre cea care îţi cere părerea sau despre alte persoane din anturajul ei imediat. Ca, de exemplu, iubitul, soţul, logodnicul.

La întrebarea "Nu-i aşa că iubitul meu e cam coate-goale?", răspunsul trebuie să facă mereu trimitere la cuvintele folosite de cea care a formulat interogaţia. De exemplu: "Mda, acum, că ai spus-o tu, s-ar putea să fie, puţin de tot". Însă la întrebarea "Crezi că sunt grasă?", răspunsul cel mai sigur este "Nu". Fără alte comentarii, fără semn de punctuaţie, dacă s-ar putea. Cât mai sec. Pentru ca prietenia să învingă.