x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Sfaturi de sănătate. Ce faci dacă ai călcâiele crăpate. Prevenție și tratament

Sfaturi de sănătate. Ce faci dacă ai călcâiele crăpate. Prevenție și tratament

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2025   •   21:45
Sfaturi de sănătate. Ce faci dacă ai călcâiele crăpate. Prevenție și tratament
Sursa foto: Hepta

Călcâiele crăpate pot provoca dureri și uneori sângerează. Vestea bună este că pot fi îngrijite acasă cu soluții care ajută la reducerea uscăciunii.

Crăpăturile de pe călcâie apar atunci când pielea se usucă prea tare și devine îngroșată. Cân presiunea este prea mare asupra tălpilor în timpul mersului sau statul prelungit în picioare, pielea lipsită de elasticitate începe să se fisureze. În cazurile grave, crăpăturile devin dureroase ori sângerează. 

Însă, de obicei, nu există motiv de îngrijorare dar există situații când prin aceste crăpături pot intra microorganisme și atunci apare celulita infecțioasă. Aceasta este provocată de bacterii, streptococi sau stafilococi, și afectează straturile mai profunde ale pielii. 

De ce crapă pielea de pe călcâie

Vreme

Pielea devine mai uscată iarna, când umiditatea este redusă, iar temperaturile de afară sunt scăzute. Și încălzirea locuințelor pe timpul iernii poate afecta pielea. Șemineele, sobele pe lemne, sistemele de încălzire centrală și radiatoarele reduc umiditatea din interior, ceea ce usucă pielea.

Încălțăminte

Pantofii prea strâmți sau care nu oferă o susținere corectă pot să provoace o frecare constantă care irită pielea și o poate face mai uscată. ȘI sandalele deschise cresc presiunea aplicată pe călcâie, ceea ce poate duce la îngroșarea pielii și formarea crăpăturilor. Purtarea unor pantofi cu susținere corectă și cu șosete poate ajuta.

Exces de greutate

Greutatea pune mai multă presiune pe călcâie în timpul mersului sau statului în picioare, ceea ce poate duce la îngroșarea pielii de pe călcâie. Persoanele cu exces ponderal sunt mai predispuse la boli care afectează circulația sângelui și sănătatea pielii, cum ar fi diabetul. Pierderea în greutate poate să reducă presiunea asupra călcâielor și să prevină crăparea lor.

Statul în picioare

Atunci când stăm mult timp în picioare, greutatea corpului este distribuită pe picioare, iar călcâiele suportă o presiune constantă. Această presiune poate determina pielea să se îngroașe.

Dușuri fierbinți

Dușurile și băile cu apă fierbinte usucă pielea, inclusiv pe călcâie. Apa fierbinte elimină stratul protector de uleiuri naturale de pe piele și o lasă mai expusă la deshidratare sau fisuri. Pentru a preveni crăparea călcâielor, folosește apă călduță sau limitează durata dușurilor la 10 minute. Aplică o cremă hidratantă în următoarele 10 minute după ce ieși din baie.

Săpunuri

Produsele de curățare a pielii care conțin surfactanți puternici, parfumuri, parabeni sau alcool elimină uleiurile naturale ale pielii și o deshidratează. Prin afectarea barierei naturale ale țesutului cutanat, acestea predispun la uscăciune, crăpături și inflamații.

Afecțiuni ale pielii

Anumite afecțiuni cutanate,eczema și psoriazisul, contribuie la apariția călcâielor crăpate. Eczema provoacă uscăciune severă, mâncărime și inflamație care afectează bariera cutanată și provoacă pierderea umidității din piele. În psoriazis, celulele cutanate se regenerează într-un ritm accelerat, iar acest lucru duce la îngroșarea excesivă a pielii pe anumite zone.

Menopauza 

După instalarea menopauzei, unele femei pot dezvolta o afecțiune numită keratodermie dobândită, care se manifestă prin îngroșarea anormală a pielii de pe palme și călcâie. Aceasta poate provoca mâncărime și crăpături dureroase în piele. Se pot recomanda unguente cu estrogen topic pentru a ajuta la vindecarea pielii.

Remedii eficiente

Călcâiele crăpate pot fi tratate acasă, printr-o hidratare intensă a picioarelor. Cremele hidratante creează un strat protector pe piele și previn pierderea apei și uscarea acesteia. 

-Înmoaie picioarele în apă simplă sau cu săpun timp de 20 de minute;
-Îndepărtează ușor pielea îngroșată și tare de pe călcâie cu o piatră ponce, o pilă pentru călcâie sau o lufă;
--Usucă bine picioarele;
-Aplică o cremă intens hidratantă pe piele uscată.

Hidratează pielea călcâielor cât mai des, mai ales înainte de culcare, apoi poartă o pereche de șosete pentru a menține umiditatea peste noapte. 

Produse care conțin:

-lanolină;
-vaselină;
-glicerină;
-uree;
-ceramide;
-acid lactic;
-acizi alfa-hidroxi (AHA);
-izomerat de zaharide;
-acid salicilic.

Dacă efectele nu sunt vizibile după o săptămână de tratament acasă sau crăpăturile de pe călcâie sunt severe, mergi la medic.

Poate fi necesară aplicarea unui bandaj în jurul călcâiului. Medicul poate îndepărta pielea îngroșată și întărită de pe călcâie printr-o procedură numită debridare. 

Ce tratamente nu sunt eficiente

Răzuirea agresivă a pielii este larg răspândită dar nu este benefică.  Prin îndepărtarea unui strat prea gros de piele, riști să provoci răni sau infecții.

Aplicarea de loțiuni alcoolice este o altă metodă care poate agrava crăpăturile din călcâie. Produsele cu alcool și apa fierbinte usucă și mai mult pielea.

Exfolierea călcâielor fără hidratare nu este recomandată. Dacă nu aplici o cremă emolientă sau un alt produs hidratant imediat după îndepărtarea pielii, poate deveni chiar mai uscată și mai vulnerabilă la crăpături, potrivit medicool.ro.

×
Subiecte în articol: calcaie crapate