x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Ceaiul benefic pentru persoanele cu diabet de tip 2

Ceaiul benefic pentru persoanele cu diabet de tip 2

de Redacția Jurnalul    |    08 Aug 2023   •   21:30
Ceaiul benefic pentru persoanele cu diabet de tip 2
Sursa foto: Hepta

O anumită băutură ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge fiind astfel benefică mai ales pentru persoanele cu diabet de tip 2.

Kombucha este un ceai fermentat cu efect probiotic asupra intestinelor dar ajută și la hidratare în zilele toride de vară. Diabetul de tip 2 se manifestă prin dificultăți ale organismului în producerea sau gestionarea eficientă a insulinei.

În SUA, diabetul reprezintă a 8-a cauză de deces, astfel că cercetătorii de la Școala de Sănătate a Universității Georgetown din Washington D.C. au vrut să afle dacă kombucha, un ceai originar din China și fermentat cu bacterii și drojdii, ar putea îmbunătăți nivelul de zahăr din sânge.

Ei au comparat mediile de zahăr din sânge între consumul de kombucha și placebo, și au descoperit că doar 4 săptămâni de consum de kombucha au redus nivelul de zahăr din sânge la post, înainte de mese, de la 164 la 116 miligrame pe decilitru (mg/dl) în medie.

Pentru comparație, Asociația Americană de Diabet spune că glicemia normală la post înainte de mese este de 80-130 mg/dL.

Studiul este publicat în Frontiers in Nutrition, arată Medical News Today, citat de dcnews.ro.

A fost luată o medie a datelor de bază ale participanților și apoi datele pentru fiecare rundă de 4 săptămâni de băuturi kombucha și placebo pentru a vedea dacă kombucha a îmbunătățit nivelul de glucoză.

Acesta a fost de 164 mg/dL, iar după 4 săptămâni de consum de kombucha, media a scăzut la 116 mg/dL, respectiv o reducere de circa 30% pentru grupul kombucha.

Prin comparație, s-a înregistrat o mică schimbare a nivelului de bază al glicemiei participanților după ce au băut băutura placebo.

”Placeboul nu a fost asociat cu o schimbare semnificativă din punct de vedere statistic a nivelului mediu al glicemiei la post”, arată autorii studiului.

 

×
Subiecte în articol: ceai diabet tip 2 kombucha