Să fie posibil să îți detoxifici organismul și să slăbești (totodată) în timp ce dormi? Deși pare o utopie, s-a demonstrat științific că acest lucru este posibil. Dr. Caroline Apovian, specialist în nutriție și tratatrea obezității de la Boston University School of Medicine, a descoperit că o dietă bogată în proteine are rolul de a accelera metabolismul peste noapte, ducând astfel la curățarea organismului și la topirea grăsimilor.
Conform studiilor, după prima noapte poți da jos până la 900 de grame, iar pierderea în greutate va continua și în săptămânile următoare, până la 4 kilograme, în vreme ce, prin curățarea colonului într-un ritm mai alert decât cel obișnuit, ca și prin eliminarea lichidelor din țesuturi, în urma acestei terapii, se asigură o detoxifiere eficientă a organismului”.
Asocierea dietei cu somnul - 8 ore minim, în intervalul orar cel mai potrivit, respectiv 22 seara-6 dimineața - aduce rezultate surprinzătoare:
„În prima noapte vetii merge la somn, iar dimineața, după opt ore de somn, veți observa că ați slăbit aproape un kilogram. Dacă veți continua să dormiți suficient în fiecare noapte, nu veți mai avea acea senzatie de foame. Senzația de foame apare atunci când nu dormim suficient, ceea ce stimulează secretarea hormonului asociat foamei”, a explicat medicul Apovian pentru ABC News.
Somnul joacă un rol important în cura de detoxifiere și slăbire, deoarece, în timpul nopții, organismul secreta doi hormoni ai apetitului alimentar: leptina, hormonul „bun”, și grelina, hormonul „rău”.
Pe scurt, în 8 ore de somn organismul secretă mai multă leptină, ceea ce îți va ține în frâu pofta de mâncare. Dacă dormi puțin și ai un somn agitat, corpul tău va secreta mai multă grelina, hormonul „rău” care va stimula apetitul. Adaugă la asta faptul că îți reglezi metabolismul și curățarea tractului intestinal - inclusiv colonul, nu-i așa? - ceea ce va grăbi eliminarea toxinelor din organism și va ajuta la puritificarea lui.
Ce regim alimentar trebuie să urmezi?
În prima zi trebuie să consumi doar apă, sucuri de fructe și legume, shake-uri cu proteine, care vor accelera metabolismul peste noapte.
Pentru un shake proteic ai nevoie de : ...................
Citește continuarea AICI
Producătorul de medicamente AstraZeneca s-a retras de la reuniunea care trebuia să se desfășoare astăzi la nivelul UE pentru a pune la punct detalii despre livrările de vaccinuri anti COVID-19, scrie Reuters. Prin...
Sanofi va produce vaccinul anti COVID 19 dezvoltat de Pfizer/BioNTech începând din această vară, după cum a anunțat președintele companiei franceze Olivier Bogillot, citat de AFP.
Este o premieră în sectorul...
Aproape că nu există vreo reprezentantă a sexului frumos care să nu își dorească să fie cu 5 cm mai înaltă și măcar 5 kg mai slabă. Dacă la înălțime nu prea au ce face, cu kilogramele în plus este...
Este imposibil să nu fi auzit de afecțiunea numită “hernie de disc”. În principiu, nu este o afecțiune ce te poate pune în pericol, însă este o afecțiune ce îți poate degrada foarte mult calitatea vieții...
Call-center-ul ALOPEDI 0364-917, dezvoltat de Spitalul de Urgență din Cluj, a fost recunoscut ca exemplu de bune practici în domeniul accesului la servicii medicale de către Organizația Mondială a...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a tras mai de mult semnalul de alarmă: în noul mileniu, depresia va face ravagii, boală vicleană cu consecinţe până la sinucideri.
Marele campion american...
România se află pe ultimul loc în UE cu privire la fondurile alocate pentru medicina preventivă, alături de Slovacia. Amândouă statele alocau 8 euro/locuitor pentru îngrijirea...
Pașapoartele de vaccinare pentru călătoriile internaționale vor luate în discuție de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit expertului Departamentului european de imunologie, Oleg...
Studiile din faza incipientă ale vaccinului anti COVID-19, produs de Johnson & Johnson, arată că acesta dezvoltă imunitate, după o singură doză. Efectele secundare sunt minime și constau în dureri de...
Majoritatea personalului medical implicat în lupta cu pandemia de coronavirus sunt imunizați pentru cel puțin 5 luni îmmpotriva virusului SARS-CoV-2, potrivit unui studiu Public Health England, scrie...
Perturbările repetate în scaun, ba constipaţie, ba diaree, apariţia sângelui în materiile fecale sunt situaţii în care doar medicul este cel responsabil de un diagnostic corect, pe baza unor...
Încă o tulpină a virusului SARS-CoV-2 a fost identificată în Japonia. Patru persoane din Tokyo au fost confirmate la data de 2 ianuarie. Acestea s-au întors din Amazon și au ajuns pe Aeroportul Haneda, unde...
Vaccinul anti COVID-19, realizat de Pfizer/BioNTech oferă protecție și împotriva mutațiilor recent descoperite ale virusului, se arată într-un studiu realizat de Pfizer în...
A fost încheiat un nou acord între Pfizer/BioNTech și UE pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19, care se adaugă celor 300 de milioane care au fost distribuite, a anunțat...
Vaccinul produs de compania americană Moderna oferă protecție împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2 timp de circa doi ani, potrivit directorului executiv Stephane Bancel, citat de Reuters. Însă va fi nevoie...