x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Dieta Dukan, în topul celor mai nocive regimuri de slăbit

Dieta Dukan, în topul celor mai nocive regimuri de slăbit

14 Iun 2015   •   14:49
Dieta Dukan, în topul celor mai nocive regimuri de slăbit

Din 2010, de când medicul și nutriționistul francez Pierre Dukan și-a publicat prima versiune a dietei sale (cea pe care o practica deja de un sfert de secol – cu rezultate notabile, spun mulți dintre cei care au încercat-o) multe voci s-au ridicat împotriva lui. Poate pentru că succesul unui provoacă gelozia celorlați – vor răspunde unii.
Dar poate că argumentele contra dietei Dukan au și ele o bază solidă!

Agenția Franceză pentru Securitatea Alimentară și a Mediului a inclus-o încă din 2011 în Top 15 cele mai dăunătoare diete din lume. Și nu a fost o decizie întâmplătoare. Un studiu efectuat pe 5.000 de adepți ai dietei Dukan din Franța, pe parcursul a 3 ani, a relevat faptul că 80% dintre ei s-au îngrășat la loc, ba chiar 75% au pus mult mai multe kilograme decât pierduseră în timpul curei de slăbire. Studiul a fost început cu doi ani înainte ca Dukan să-și publice cartea, deci nu avea nici în clin nici în mânecă cu succesul lui de casă din ultima vreme.

Te-ar putea interesa și:


Nu vă pot îndemna nici să o folosiți, nici să o ocoliți, dar câteva fapte pot fi prezentate fără nici un risc.

Ceea ce se reproșa sistemului Dukan este faptul că se bazează aproape exclusiv pe consumul exagerat de proteine (carne și ouă) și excluderea din alimentație a grăsimilor, dulciurilor și a… majorității fructelor. Hipercalorică și hiperproteică, dieta Dukan destabiliza balanța nutrițională a organismului.

Citește articolul integral AICI.

 

×
Subiecte în articol: diete